Semnificații arhitecturale ale casei Giurgiuveanu și a străzii Antim.

1. ”Enigma Otiliei” (George Călinescu)
Descrierea casei Giurgiuveanu i a străzii Antimș
”Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian, scris de George Călinescu în 1938. Opera
urmăre te destinul Otiliei, o tânără râvnită i invidiată de mul i i adiacent, destinul lui Felix, personaj ceș ș ț ș
apare încă din incipit, unde este descrisă, atât strada Antim, cât i casa lui Costache Giurgiuveanu.ș Nici o
casă nu era prea înaltă şi aproape niciuna nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a
arhitecturii (operă îndeobşte a zidarilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma
scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive,
făcute însă din var şi lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, şi uscăciunea, care umfla lemnăria,
făceau din strada bucureşteană o caricatură în moloza unei străzi italice. Autorul remarcă diversitatea de
influen e occidentale, i anume îmbinarea dezorganizată a structurilor arhitecturale italiene i grece ti,ț ș ș ș
ce cauzează discordan ă între elemente, de ordin comic (clădiri mici cu ferestre mari).ț
Mai apoi, aten ia se mută pe re edin a Giurgiuveanu. Înfă i area casei are drept punct deț ș ț ț ș
plecare arta imita iei (geamuri acoperite cu hârtie, imitând un vitraliu de catedrală) i stilul gotic, cuț ș
tendin e către linii ascendente i echilibru; dar se păstrează aerul vechi i ponosit, ilucidând indiferen aț ș ș ț
proprietarului fa ă de propria locuin ă.ț ț Casa avea un singur cat, aşezat pe un parter scund, ale cărui
geamuri pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus
privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălţime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă
gotică,deşi deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două mensole.
La faţadă, acoperişul cădea cu o streaşină lată, rezemându-se pe mensole despărţite de casetoane, totul
în cel mai antic stil, dar mensolele, frontoanele şi casetoanele erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidăria
era crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, şi din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau
îndrăzneţ buruienile [...] partea de din dos a casei avea o înălţime mai mare decât a restului, parter şi
cat formând două coridoare suprapuse, cu geamlâc.
Stilul arhitectural gotic este majoritar în construc ia casei, întrucât se regăse te chiar i în formaț ș ș
de dimensiuni neobi nuite a u ii. Aceasta prezintă o forma iune convexă în jumătatea superioară, ce seș ș ț
întinde până la linia de strea ină.ș Într-adevăr, u a, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflatș
i descleiat de căldură sau ploaie i bubos de vopsea cafenie, se întindea de la cele două trepte deș ș
piatră, tocite în modul convexită ii, până aproape sub strea ină.ț ș
Interiorul casei este total în concordan ă cu exteriorul acesteia. Anticamera este de înăl imeaț ț
celor două nivele, având o formă clasică, conică, cu pere i cafenii, culorit dificil de asimilat pentru ochiulț
uman. Anticamera […] era de o înăl ime considerabilă, ocupând spa iul celor două caturi laolaltă. Oț ț
scară de lemn cu două sui uri laterale formau un soi de piramidă, în vârful căreia unș Hermes de ipsos,
destul de gra ios, o copie după unț model clasic, dar vopsit detestabil cu vopsea cafenie, inea în loculț
caduceului o lampă cu petrol cu glob de sticlă în chipul unui astru.
OGÍVĂ ~e f. 1) arhit. Arcadă, caracteristică stilului gotic, constituită din două arcuri de cerc, care,
intersectându-se, dau na tere unui vârf de unghi ascu it. 2) Parte anterioară, de formă conică, a unuiș ț
proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive

2. De asemenea, autorul trage concluzii specifice unui receptor atestat, dar în mod neasumat: Ceea
ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era inten ia deț a executa grandiosul clasic în materiale atât de
nepotrivite.
Latura artistică, critică îi permite autorului să remarce ne lefuita decizie a proprietarului de a- iș ș
decora ”la voia întâmplării” pere ii, prin stropi verzi i tavanul, zugrăvit naiv în aspira ie romană.ț ș ț
Pere ii, […]erau grosolan tencui i i zugrăvi i cu ablonul i cu mâna, imitând picturile pompeiene, iț ț ș ț ș ș ș
îndeosebi porfirul, prin naive stropituri verzi iro ii. Însă sistemul de perspective i festoane în locș ș ș să fie
tratat pe întregul câmp al anticamerei, printr-o optică falsă de zugrav, era tăiat în două sec iuniț
corespunzând fiecărui cat, indicând astfel în chip supărător lipsa de coeziune a planurilor. În sfâr it,ș
tavanul imita prin zugrăveli casetoanele unui plafon roman. Acest sistem de decora ie, precum iț ș
crăpăturile lungi i neregulate ale pere ilor dădeau încăperii un aer de ruină i răceală.ș ț ș
A adar, se trage concluzia că George Călinescu a fost un autor avizat, cunoscător al domeniuluiș
arhitectural, dar i scriitor de renume, doarece acesta se adresează unui public larg, dornic de cunoa tere,ș ș
explicând lectorului totalitatea factorilor pentru care locuin a lui Costache Giurgiuveanu, personaj alț
romanului ”Enigma Otiliei”, nu este corect concepută.
OGÍVĂ ~e f. 1) arhit. Arcadă, caracteristică stilului gotic, constituită din două arcuri de cerc, care,
intersectându-se, dau na tere unui vârf de unghi ascu it. 2) Parte anterioară, de formă conică, a unuiș ț
proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive