1. CUPRINS
1. AUTOCUNOA TEREA ............................................................................................... 4
1.1. Personalitatea......................................................................................................... 4
1.1.1 Laturile personalit ii...................................................................................... 4
1.2. Autocunoa terea..................................................................................................... 8
2. COMUNICAREA – NO IUNI INTRODUCTIVE .......................................................10
2.1. Ce este comunicarea..............................................................................................10
2.2. Principiile comunic rii..........................................................................................11
2.3. Unit i i caracteristici ale comunic rii..................................................................11
2.4. Comunicarea ca proces..........................................................................................13
2.5. Nivelurile comunic rii umane ...............................................................................17
2.5.1. Comunicarea intrapersonal ...........................................................................17
2.5.2. Comunicarea interpersonal ...........................................................................17
2.5.3. Comunicarea de grup.....................................................................................18
2.5.4. Comunicarea public .....................................................................................19
2.5.5. Comunicarea de mas ....................................................................................20
2.6. Alte clasific ri ale comunic rii..............................................................................20
2.7. Tipuri de comunicare social .................................................................................21
2.7.1. Comunicarea verbal .....................................................................................21
2.7.2. Comunicarea non-verbal ..............................................................................24
2.7.3. Metacomunicarea ..........................................................................................24
3. COMUNICARE I LIMBAJ ........................................................................................26
3.1. Limb i limbaj .....................................................................................................26
3.2. Limbaj i ac iune...................................................................................................28
3.3. Stiluri de comunicare ............................................................................................29
3.3.1. Calit i generale ale stilului ...........................................................................29
3.3.2. Calit i particulare ale stilului........................................................................30
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare .................................................................30
3.3.4. Formele comunic rii orale.............................................................................31
3.3.5. Procesul comunic rii orale.............................................................................32
3.3.6. Interpretarea mesajelor ..................................................................................35
4. COMUNICAREA NONVERBAL .............................................................................36
4.1. Limbajul corpului..................................................................................................36

2. 4.1.1. Expresia fe ei.................................................................................................36
4.1.2. Mi carea corpului..........................................................................................37
4.1.3. Postura corpului ............................................................................................38
4.1.4. Comunica ia tactil ........................................................................................39
4.2. Prezen a personal .................................................................................................39
4.3. Limbajul spa iului .................................................................................................40
4.4. Limbajul culorilor .................................................................................................41
4.5. Limbajul timpului .................................................................................................41
5. COMUNICAREA DE MAS ......................................................................................43
5.1. Conceptul de comunicare de mas .........................................................................44
5.2. Industrializarea comunic rii sociale.......................................................................47
5.3. Mijloace de comunicare de mas ...........................................................................49
5.4. Canalul de transmitere...........................................................................................50
5.5. Publicul.................................................................................................................52
5.6. Con inutul.............................................................................................................54
5.7. Rolul i func iile mass-media în societate..............................................................55
6. COMUNICAREA ÎN CADRUL GRUPURILOR DE MUNC ....................................57
6.1. Conceptul de grup de munc .................................................................................57
6.2. Caracteristicile grupului de munc ........................................................................57
6.3. Conducerea grupului de munc .............................................................................58
6.4. Tipuri de grupuri de munc ...................................................................................59
6.5. Comunicarea în cadrul grupului de munc .............................................................59
6.5.1. Tipologia comunic rilor în cadrul grupului de munc ....................................60
6.5.2. Re ele de comunicare ....................................................................................61
6.6. Corela ia comunicare managerial -receptor...........................................................62
6.7. Stiluri de comunicare managerial ........................................................................62
6.8. Corela ia dintre stilul managerial i stilul de comunicare ......................................63
6.9. Tipuri speciale de comunicare în cadrul grupului de munc ; edin ele...................65
6.9.1. Tipuri de edin e............................................................................................66
6.9.2. Reguli de desf urare a unei edin e ..............................................................67
7. COMUNICAREA PROFESIONAL ...........................................................................68
7.1. Comunicarea oral ................................................................................................68
7.1.1. Preg tirea i sus inerea unei prezent ri orale..................................................70
7.1.2. Tipuri de interviuri. Interviul de angajare.......................................................74

3. 7.1.3. Tipuri de interviuri de angajare......................................................................75
7.1.4. Preg tirea pentru interviu ..............................................................................76
7.2. Comunicarea scris ...............................................................................................78
7.2.1. Redactarea unui curriculum vitae...................................................................78
7.2.2. Redactarea unei scrisori de inten ie/motiva ie ................................................82
7.2.3. Exigentele structurale ale unei lucr ri tiin ifice.............................................85
7.2.4. Redactarea unui raport tehnic ........................................................................89
7.2.5. Redactarea unei c i de vizit .......................................................................93
7.2.6. Redactarea unei invita ii ................................................................................94
7.2.7. Comunicatul de pres ....................................................................................97
7.3. Comunicarea mediat de calculator.......................................................................99
7.3.1. Blogul .........................................................................................................101
7.3.2. Neticheta.....................................................................................................102
7.3.3. Glife ASCII.................................................................................................104
7.3.4. Clientul de e-mail........................................................................................105
7.3.5. Semn tura de e-mail....................................................................................107
8. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................108

4. 1. AUTOCUNOA TEREA
Autocunoa terea este procesul de explorare i structurare a propriilor caracteristici
(abilit i, emo ii, motiva ie, atitudini, credin e, mecanisme de ap rare i adaptare) în urma
ruia rezult imaginea de sine a persoanei.
Unul dintre cele mai cunoscute modele de descriere a personalit ii este realizat prin
cinci mari dimensiuni, care se prezint ca factori bipolari. Aceste cinci mari dimensiuni sau
tr turi sunt, de obicei, definite printr-unul dintre polii lor, el însu i descris prin tr turile
(de nivel inferior) caracteristice care îl constituie (organizare ierarhic ). Aceste cinci
dimensiuni sunt:
Extraversiune: cordialitate, siguran de sine, activitate, c utarea senza iilor, emo ii
pozitive;
Agreabilitate: încredere, loialitate, altruism, colaborare, modestie, aten ie fa de
ceilal i;
Con tiinciozitate: competen , ordine, sim al datoriei, dorin a de reu it ,
autodisciplin , reflec ie;
Instabilitate emo ional : anxietate, agresivitate, depresie, centrare pe sine,
impulsivitate, vulnerabilitate;
Deschidere: imagina ie, deschidere c tre domeniile esteticului, sentimentelor, ac iunii,
ideilor, valorilor.
Personalitatea
1.1.1 Laturile personalit ii
A. TEMPERAMENTUL
Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetic a personalit ii, care se exprim
cel mai pregnant în conduit .
1. Tipologia lui Hipocrate
In acest cadru, se definesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic,
melancolic i coleric.
Sangvinicul este vioi, vesel, optimist i se adapteaz cu u urin la orice situa ii. Fire
activ , schimb activit ile foarte des, deoarece simte permanent nevoia de ceva nou.
Tr irile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale i instabile. Trece cu
urin peste e ecuri sau decep ii sentimentale i stabile te u or contacte cu alte persoane.

5. Flegmaticul este lini tit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de
o r bdare f margini. Are o putere de munc deosebit i este foarte tenace, meticulos în
tot ceea ce face. Fire închis , pu in comunicativ , prefer activit ile individuale.
Melancolicul este pu in rezistent la eforturi îndelungate. Pu in comunicativ, închis în sine,
are dificult i de adaptare social . Debitul verbal este sc zut, gesticula ia redus .
Colericul este energic, nelini tit, impetuos, uneori impulsiv i î i risipe te energia. El este
inegal în manifest ri. St rile afective se succed cu rapiditate. Are tendin a de dominare în
grup i se d ruie te cu pasiune unei idei sau cauze.
2. Tipologia lui Pavlov
Caracteristicile sistemului nervos central sunt:
For a sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos i se exprim prin
rezisten a mai mare sau mai mic la excitan i puternici sau la eventualele situa ii
conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic i
sistem nervos slab;
Mobilitatea desemneaz u urin a cu care se trece de la excita ie la inhibi ie i invers, în
func ie de solicit rile externe. Dac trecerea se realizeaz rapid, sistemul nervos este
mobil, iar dac trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
Echilibrul sistemului nervos se refer la reparti ia for ei celor dou procese (excita ia i
inhibi ia). Dac ele au for e aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos
echilibrat. Exist i un sistem nervos neechilibrat la care predominant este unul din cele
dou procese.
Din combinarea acestor însu iri rezult patru tipuri de sistem nervos:
tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu temperamentul coleric)
tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)
3. Tipologia lui Jung i Eysenck
Unii oameni sunt orienta i predominant spre lumea extern i intr în categoria
extraverti ilor, în timp ce al ii sunt orienta i predominant spre lumea interioar i apar in
categoriei introverti ilor.
Extraverti ii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimi ti, senini, binevoitori, se
în eleg sau se ceart cu cei din jur, dar r mân în rela ii cu ei. Introverti ii sunt firi închise, greu
de p truns, timizi, pu in comunicativi, înclina i spre reverie i greu adaptabili.

6. Cealalt dimensiune este numit grad de nevrozism. Aceasta exprim stabilitatea sau
instabilitatea emo ional a subiectului. Eysenck a reprezentat cele dou dimensiuni pe dou
axe perpendiculare, ob inând tipurile extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit –
stabil i introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.
4. Tipologia colii franco-olandeze (G. Heymans i E. D. Wiersma)
Exist opt tipuri de temperament: pasiona ii (emotivi, activi, secundari), colericii
(emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervo ii (emotivi,
non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi,
activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-
activi, primari).
B. APTITUDINILE
Aptitudinile semnific ceea ce tie i poate s fac cineva (teoretic i practic).
Ce tiu?
Ce pot face cu u urin a ?
Propozi ii lacunare:
Eu tiu sa fac……dar nu tiu……….
Cele mai bune rezultate le am la/in…..
Pot sa fac…….pentru ca…….
Îmi place sa fac…..deoarece……….
Aptitudinile reprezint poten ialul unei persoane de a ob ine performan într-un
anumit domeniu.
Tipuri:
generale, care permit ob inerea de performan e în mai multe domenii;
speciale, care permit ob inerea de performan e într-un num r restrâns de domenii
(sociale, artistice, muzicale, fizice).
Identificarea aptitudinilor se poate face prin auto-observare, opinia celorlal i, testare.
C. CARACTERUL
Caracterul exprim modul de raportare la al ii (atitudinile i tr turile volitive) i
reiese din interiorizarea normelor i valorilor sociale fundamentale:
Adev rul, Binele, Frumosul
Educa ia, Credin a, Cultura, Tradi iile
Comunicarea, Colaborarea Munca, Întrajutorarea, Competenta, Respectul
Democra ia, Pacea, Legea

7. D. IMAGINEA DE SINE
Imaginea de sine este modul în care o persoan î i percepe propriile caracteristici
fizice, cognitive, emo ionale, sociale i spirituale.
Ea este o reprezentare mental a propriei persoane, nu reflect întotdeauna realitatea
(subevaluare/supraevaluare) i are mai multe componente:
eul actual – imaginea prezent
eul ideal – imaginea dorit
eul viitor - imaginea a ceea ce poate s devin individul
Dimensiunile Eului sunt:
eul fizic – ce crede individul despre propriul corp;
eul cognitiv – ce crede individul despre modul în care gânde te, memoreaz etc.;
eul emo ional – ce crede individul despre emo iile i sentimentele sale;
eul social – cum crede individul c este perceput de ceilal i;
eul spiritual – ce crede individul c este important i reprezint o valoare pentru sine.
Imaginea de sine pozitiv favorizeaz cre terea performantelor colare, rela ii
armonioase în cadrul familiei, rela ii bune cu prietenii i colegii de aceea i vârst .
Comportamentele individului cu imagine de sine negativ implic :
evitare (retragerea i comportamentele timide);
agresivitate defensiv (atac sursa frustr rii);
compensare (afirmarea propriei personalit i, adesea prin comportamente
indezirabile);
motiva ie sc zut (refuzul de implicare în sarcin );
rezisten (refuz schimb rile ce i se propun, pentru a evita ulterioare e ecuri)
Stima de sine reprezint dimensiunea evaluativ a imaginii de sine i se refer la
modul în care individul se consider ca persoan în raport cu propriile a tept ri i cu ceilal i.
Formarea ei este influen at de p rerile/evalu rile i reac iile p rin ilor i educatorilor.
Este evident necesitatea unui nivel optim în formularea cerin elor impuse individului:
acestea s fie suficient de ridicate ca s -l motiveze, dar s nu fie prea ridicate, pentru a nu
genera stres i emo ii negative inutile.
Diferen e între persoanele cu stima de sine ridicat i cele cu stima de sine sc zut pot
fi:
stare de confort, mul umire psihic /disconfort, nemul umire;
interpretarea situa iilor noi: provocatoare/amenin toare;

8. asumare/neasumare de responsabilit i;
ini iativ /neimplicare;
asumare /neasumare a consecin elor propriilor fapte;
exprimare adecvat /inadecvat a emo iilor;
toleran /intoleran la frustrare;
rezisten mare/sc zut la presiunile grupului.
Dezvoltarea stimei de sine este favorizat de:
mediu stimulator, crearea de oportunit i pentru afirmare (evitarea etichet rii);
existen a unui suport social;
dezvoltarea abilit ilor de comunicare i de exprimare emo ional , negociere,
rezolvare de probleme;
dezvoltarea sentimentului de autoeficien ;
tept ri rezonabile;
acceptarea necondi ionat a propriei persoane i a celorlal i;
Autocunoa terea
Autocunoa terea i autoaprecierea corect este una dintre cele mai complexe i dificile
forme ale cunoa terii umane. Aceasta este datorat faptului c ea se refer la realitatea
psihic pe care, spre deosebire de realitatea fizic , material , este mai greu s o percepem, s
o analiz m, s -i preciz m limitele i nuan ele.
În al doilea rând, autocunoa terea presupune c obiectul analizei i aprecierii este
însu i subiectul care face acest demers investigator. A adar, în autocunoa tere subiectul i
obiectul sunt una i aceea i persoan .
Un alt motiv care îngreuneaz autocunoa terea este acela c nu exist strategii
elaborate i standardizate care s asigure precizia autocunoa terii.
Individul se poate afla, deci, într-un mare impas în procesul descoperirii de sine, pe
care îl pot consider ca pe un demers sisific. De aceea, strategiile prezentate la începutul
acestui curs, au rolul de a-i ajuta pe tineri s se deschid fa de sine, uzând de instrumente
adecvate.
Evident, întrebarea fireasc pe care ar trebui s o formuleze individul la sfâr itul
contur rii unei imagini clare i obiective despre el însu i ar fi: „ i acum c am v zut cine sunt
cu adev rat, ce e de f cut?”
spunsul rezid în necesitatea adapt rii conduitei la scopuri i interese formulate de
individ, în condi iile unei cunoa teri de sine obiective.

9. Aceast adaptare comportamental nu se sprijin pe sfaturi standardizate,
solu ia fiind una personalizat care, în func ie de fiecare situa ie în parte, va c ta un
anume specific.

10. 2. COMUNICAREA – NO IUNI INTRODUCTIVE
2.1. Ce este comunicarea
Când trebuie s defineasc comunicarea, majoritatea vorbitorilor se gândesc la „a
aduce la cuno tin ”, „a da de tire” sau „a informa”. Comunicarea în eleas ca proces are la
baz patru componente fundamentale:
emi torul,
canalul de comunicare,
informa ia transmis ,
receptorul.
Esen a procesului const în transferul sau trimiterea informa iei de la receptor la
emi tor. Acest model elementar trebuie îns extins, deoarece comunicarea nu se încheie
niciodat cu simpla preluare sau receptare a informa iei.
În primul rând nu trebuie omis circula ia informa iei i în sens invers (feed-back),
deoarece, de obicei, comunicarea se realizeaz în vederea ob inerii unui r spuns.
În al doilea rând, comunicarea este un proces inten ional: emi torul transmite
receptorului o informa ie prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte
asupra receptorului.
În al treilea rând, tot acest proces nu s-ar dovedi pe deplin eficient, dac nu s-ar acorda
importan atât codajului cât i decodajului mesajului transmis.
În al patrulea rând, nu trebuie ignorat nici posibilitatea apari iilor unor erori de codare
sau decodare, precum i imixtiunea unor factori perturbatori. Toate aceste elemente vor
diminua reu ita comunic rii.
Privit ca un act de punere în rela ie a emi torului cu receptorul, comunicarea poate fi
în eleas drept ansamblul proceselor fizice i psihologice prin care se efectueaz opera ia
punerii în rela ie cu una sau mai multe persoane în vederea ob inerii unor anumite obiective.
Comunicarea reprezint procesul prin care un Emi tor transmite un mesaj sub forma unui
Cod prin intermediul unui Canal c tre un Receptor.
Comunicarea uman este procesul prin care emitem opinii, valori, norme, percep ii c tre
un receptor.
Comunicarea uman este un proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a
schimba comportamentul altor indivizi.
Comunicarea uman reprezint un ansamblu de principii i norme care traverseaz planul
gândirii i cel comportamental.

11. 2.2. Principiile comunic rii
Unele din cele mai recente principii ale comunic rii au fost formulate de reprezentan ii
colii de la Palo Alto, care au inut s le confere o aur de rigurozitate, numindu-le axiome ale
comunic rii:
comunicarea este inevitabil ;
comunicarea se dezvolt în planul con inutului i în cel al rela iei;
comunicarea este un proces continuu i nu poate fi abordat în termeni de cauz -efect
sau stimul–reac ie;
comunicarea are la baz vehicularea unei informa ii de tip digital i analogic;
comunicarea este un proces ireversibil;
comunicarea presupune raporturi de putere între participan i;
comunicarea implic necesitatea acomod rii i ajust rii comportamentelor.
2.3. Unit i i caracteristici ale comunic rii
Mesajul este unitatea de baz a comunic rii, situat de fapt la intersec ia dintre
comunicare i reprezentarea realit ii. El poate fi alc tuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini
vizuale, muzic , zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului
este oferit de canal, care îndepline te i func ia de cale de transport sau distribu ie a
mesajului.
Dimensiunea originalit ii mesajului este dat de informa ie. Sub aspect cantitativ,
informa ia poate fi m surat atât în momentul emiterii cât i în momentul recept rii, astfel c
se poate determina în ce m sur un mesaj con ine sau nu mai mult informa ie decât alt mesaj.
Din dorin a de a asigura exactitatea mesajului, emi torul poate fi preocupat de emiterea unei
mai mari cantit i de informa ie decât ar fi necesar în mod normal. A a se na te redundan a,
„excedentul selectiv de semne fa de acelea care ar fi fost necesare pentru a transporta
aceea i cantitate de originalitate.” Acest surplus trebuie în eles ca „o m sur a formei, nu a
informa iei, deoarece indic diferen a dintre ceea ce este transmis i ceea ce este necesar”.
O analiz cât mai complet a informa iei trebuie s fac referiri i la urm toarele
aspecte:
aspectul sintactic: succesiunea semnelor impus de emi tor;
aspectul semantic: semnifica ia acordat semnelor pe baza conven iilor sociale;
aspectul pragmatic: efectul informa iei asupra receptorului.
Efectele comunic rii pot fi de natur cognitiv , afectiv sau comportamental i nu
trebuie confundate cu spunsurile receptorului mesajului. R spunsul este un mesaj returnat

12. de receptor ca reac ie la stimulul expediat de emi tor, iar uneori poate proveni chiar de la
emi tor, ca reac ie la propriul mesaj.
Finalitatea procesului de comunicare exist în m sura în care mesajul codificat de
emi tor este decodificat i acceptat de receptor. Cunoa terea codului informa iei oblig la
respectarea semnelor i simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor putea fi cu u urin
detectate i corectate.
Când semnifica ia este codificat în cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar
comunicarea este verbal . Dac semnifica ia este purtat prin altceva decât cuvinte, mesajul i
comunicarea sunt non-verbale.
Con inutul i maniera în care se comunic se afl sub influen a contextului
comunic rii. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextuale: fizic ,
temporal , cultural , social i psihologic .
Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodat ignorat , iar
mesajul trebuie atent construit. Inteligibilitatea unui mesaj este dat nu numai de aportul de
noutate în form i con inut, dar i de structura lui mult prea elaborat , sau dimpotriv , mult
prea banal i previzibil .
Schimbul de mesaje între participan ii angrena i în comunicare devine interac iune. În
func ie de num rul de participan i în re elele de comunicare instituite la un moment dat,
putem distinge dou tipuri de comunicare:
comunicare bipolar ;
comunicare multipolar (un emi tor i mai mul i receptori; un receptor i mai mul i
emi tori; comunicarea cu “po ta i”).
Pentru oameni, rela iile create prin comunicare conteaz uneori mult mai mult decât
con inutul informa ional transmis, astfel c rolul ei este acela de a crea comuniunea i
comunitatea. Întemeietorul colii de la Chicago, pragmatistul John Dewey, plaseaz
comunicarea în spa iul de interferen dintre societate i comunitate, considerând comunicarea
un mod de a exista al comunit ii:
„Nu numai c societatea continu s existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect
spunem c ea exist în transmitere i în comunicare. Este mai mult decât o leg tur verbal
între cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii tr iesc în comunitate în
virtutea lucrurilor pe care le au în comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung
de in în comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie s
aib în comun scopuri, convingeri, aspira ii, cuno tin e - o în elegere comun - «acela i spirit»
cum spun sociologii. Asemenea lucruri nu pot fi transmise fizic de la unul la altul, a a cum se

13. procedeaz cu c mizile, ele nu pot fi împ ite a a cum se împarte o pl cint la mai multe
persoane prin divizarea ei în buc i fizice. Comunicarea este cea care asigur dispozi ii
emo ionale i intelectuale asem toare, moduri similare de a r spunde la a tept ri i cerin e.”
Este adev rat c societatea modern cunoa te numeroase fragment ri generate de
dezvoltarea inegal a diferitelor ei segmente, de diversificarea aspira iilor, a atitudinilor i
comportamentelor; este foarte probabil ca sensul i con inutul no iunii de comunitate s se
modifice în timp, dar cerin a de a avea un set de valori comune, care s ne confere un
sentiment reciproc de leg tur , de apartenen a la un întreg, nu va putea s dispar .
2.4. Comunicarea ca proces
Figura de mai jos prezint schema de principiu a procesului de comunicare.
Schema de principiu a procesului de comunicare
Mesajul elaborat de o Surs este codificat de un emi tor sub forma unui semnal care
parcurge un Canal, pe traseul c ruia poate s sufere distorsion ri ca urmare a interven iei unei
surse de zgomot, dup care ajunge la Receptor, îl decodific i îl încredin eaz destinatarului.
Procesul comunic rii
Indiferent de form , orice proces de comunicare are câteva elemente structurale
caracteristice:
existen a a cel pu in doi parteneri (Surs /Emi tor i Receptor/Destinatar), între care se
stabile te o anumit rela ie;
capacitatea partenerilor de a emite i recepta semnale într-un anumit cod, cunoscut de
ambii parteneri, astfel încât mesajul este codificat la Surs i decodificat la Destinatar;
existen a unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel na tere ca urmare a rela iei de interdependen ce
exist între elementele structurale enumerate mai sus. Altfel spus, aceast rela ie de
interdependen ce se stabile te între elementele structurale face ca orice proces de
comunicare s se desf oare astfel: Emi torul ini iaz comunicarea, transmi ând un mesaj
destinat Receptorului. Mesajul este o component complex a procesului de comunicare,

14. datorit faptului c el presupune codificarea i decodificarea, existen a unui canal de
transmitere i este influen at de modul de recep ionare, de deprinderile de comunicare ale
Emi torului i Receptorului, de contextul fizic i psihosocial în care are loc comunicarea.
Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canalele de
comunicare, mediul comunic rii, barierele comunica ionale.
feed-back-ul este un mesaj specific, prin care Emi torul prime te de la Receptor un
anumit r spuns cu privire la mesajul comunicat;
canalul de comunicare reprezint calea urmat de mesaj; exist dou tipuri de canale de
comunicare:
1. canale formale, prestabilite (de exemplu, canalele ierarhice dintr-o organiza ie);
2. canale informale stabilite pe rela ii de prietenie, preferin e, interes personal.
mediul comunic rii este influen at de modalit ile de comunicare; exist mediu oral sau
mediu scris.
Prin procesul de comunicare, emi torul încearc s conving , s explice, s
influen eze, s educe, s informeze sau s îndeplineasc orice alt obiectiv.
Scopurile principale ale procesului de comunicare:
- mesajul s fie receptat
- mesajul s fie în eles
- mesajul s fie acceptat
- mesajul s provoace o reac ie
Când niciunul dintre aceste obiective nu este atins, înseamn c procesul de
comunicare nu s-a realizat. Acest lucru se poate întâmpla din cauza mai multor factori care
apar în proces.
Cei mai importan i factori sunt:
A. în elesul cuvintelor; individualitatea uman este principala barier în calea unei bune
comunic ri. În cursul procesului de înv are a limbii materne, to i au atribuit acela i
în eles cuvintelor, dar singura leg tur dintre un cuvânt i lucrul, obiectul, pe care îl
reprezint este asocierea pe care un grup de oameni a decis s o fac .
B. contextul, sau situa ia reprezint un alt factor care influen eaz comunicarea. O persoan
poate atribui în elesuri diferite acelora i cuvinte la momente i în contexte diferite.
Esen ial este s adapt m sensul cuvintelor fiec rei situa ii i s st pânim bine aceste
sensuri pentru a nu crea confuzii.
C. barierele în calea comunic rii reprezint perturba iile ce pot interveni în procesul de
comunicare i care pot fi de natur intern (factori fiziologici, perceptivi, semantici,

15. interpersonali sau intrapersonali) sau de natur extern (care apar în mediul fizic în care
are loc comunicarea: poluare fonic puternic , întreruperi succesive ale procesului de
comunicare); barierele în calea comunic rii sunt determinate de diferen a de percep ie,
concluziile gr bite, stereotipiile, lipsa de cunoa tere, lipsa de interes, dificult ile de
exprimare, emo iile i personalitatea.
Diferen ele de percep ie reprezint modul în care oamenii privesc lumea. Acest mod
este influen at de experien ele anterioare, astfel c persoane de diferite vârste,
na ionalit i, culturi, educa ie, ocupa ie, sex, temperamente vor avea alte percep ii i
vor interpreta situa iile în mod diferit.
Concluziile gr bite intervin în situa iile în care un individ vede ceea ce dore te s
vad i aude ceea ce dore te s aud , evitând recunoa terea realit ii.
Stereotipiile reprezint situa iile în care diferite persoane sunt tratate ca i când ar fi
una singur .
Lipsa de cunoa tere –întotdeauna se întâmpin dificult i în a comunica eficient cu
cineva, atunci când respectivul are o educa ie diferit , sau ale c rui cuno tin e în
leg tur cu un anumit subiect de discu ie sunt mult mai reduse.
Lipsa de interes – una din cele mai mari bariere în calea comunic rii este lipsa de
interes a interlocutorului fa de mesajul emis. În astfel de situa ii, se ac ioneaz cu
abilitate pentru a direc iona mesajul astfel încât s corespund intereselor celui ce
prime te mesajul.
Dificult ile de exprimare apar atunci când emi torul are probleme în a g si cuvintele
potrivite pentru a- i exprima ideile. Lipsa de încredere, vocabularul s rac, emo iile pot
duce la devierea sensului mesajului.
Personalit ile celor doi factori, Emi torul i Receptorul, care intervin în procesul
comunic rii joac un rol extrem de important. Ei trebuie s i adapteze propria
persoan , s i controleze temperamentul i limbajul în func ie de personalitatea i de
starea de spirit a interlocutorului, a a încât mesajul s fie receptat în forma dorit .
Consecin ele manifest rii acestor bariere în comunicare sunt:
- apari ia conflictului;
- diminuarea stimei de sine a interlocutorului;
- apari ia resentimentelor, a dificult ilor de rela ionare;
- adoptarea atitudinilor defensive, retractile/agresive;
- inhibarea capacit ilor rezolutive ale individului, sc derea implic rii în activitate.

16. Conflictul este o parte fireasc , inevitabil a procesului de comunicare i presupune
prezen a concomitent a intereselor/nevoilor/valorilor diferite, contradictorii, împiedicând
comunicarea adecvat între persoanele aflate în situa ia respectiv . Conflictul constituie o
oportunitate în autocunoa tere i dezvoltare personal , în m sura în care persoanele
implicate în conflict accept s i recunoasc vulnerabilitatea, s i asume r spunderea i
consecin ele ac iunilor personale, precum i propria contribu ie la apari ia problemei.
Obstacole în calea rezolv rii conflictului:
- tendin a natural de a explica mai întâi care este punctul personal de vedere;
- ineficien a ca ascult tor;
- teama de a pierde stima, aprecierea celorlal i dac se recunoa te gre eala;
- presupunerea unuia c va pierde, iar interlocutorul va câ tiga.
În func ie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate în:
bariere de limbaj
- acelea i cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
- cel ce vorbe te i cel ce ascult se pot deosebi ca preg tire i experien ;
- starea emo ional a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
- ideile preconcepute i rutina influen eaz receptivitatea;
- dificult i de exprimare;
- utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
bariere de mediu
- climat necorespunz tor (de exemplu, poluare fonic ridicat );
- folosirea de suporturi informa ionale necorespunz toare;
- climat nefavorabil (de exemplu, la locul de munc , un climat nefavorabil poate
determina angaja ii s i ascund gândurile adev rate pentru c le este fric s
spun ceea ce gândesc).
bariere datorate pozi iei emi torului i receptorului,
- imaginea pe care o are emi torul sau receptorul despre sine i despre
interlocutor;
- caracterizarea diferit de c tre emi tor i receptor a situa iei în care are loc
comunicarea
- sentimente i inten ii cu care interlocutorii particip la comunicare
bariere de concep ie
- existen a presupunerilor;
- exprimarea cu stâng cie a mesajului de c tre emi tor;

17. - lipsa de aten ie în receptarea mesajului;
- concluzii gr bite asupra mesajului;
- lipsa de interes a receptorului fa de mesaj;
- rutina în procesul de comunicare.
De i îmbrac forme diferite, constituind reale probleme în realizarea procesului de
comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existând câteva aspecte ce trebuie luate în
considerare pentru înl turarea lor:
- planificarea comunic rii;
- determinarea precis a scopului fiec rei comunic ri;
- alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunic rii;
- clarificarea ideilor înaintea comunic rii;
- folosirea unui limbaj adecvat.
2.5. Nivelurile comunic rii umane
Comunicarea uman se poate desf ura pe cinci niveluri relativ distincte, a a cum sunt
ele prezentate în continuare.
2.5.1. Comunicarea intrapersonal
Comunicarea intrapersonal este comunicarea în i c tre sine. Fiecare fiin uman se
cunoa te i se judec pe sine, î i pune întreb ri i î i r spunde, astfel c aceast comunicare cu
propriul forum interior devine o surs de echilibru psihic i emo ional. De i nu presupune
existen a unor comunicatori distinc i, dialogul interior pe care îl purt m cu noi în ine
reprezint un autentic proces de comunicare, în care î i afl locul chiar i falsificarea
informa iei în vederea inducerii în eroare a interlocutorului (de exemplu situa ia, destul de
frecvent , a oamenilor care se mint sau am gesc ei în i).
2.5.2. Comunicarea interpersonal
Comunicarea interpersonal presupune strict doi participan i i are calitatea de a
influen a opiniile, atitudinile sau credin ele oamenilor. Obiectivele acestei comunic ri sunt
extrem de multiple i complexe: cunoa terea celor de lâng noi, crearea i între inerea
leg turilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoa terea valorii personale, satisfacerea
nevoilor afective, de control i domina ie etc. Comunicarea interpresonal direct presupune
ini ierea de contacte personale nemijlocite i interactive între oameni, pe când cea
interpersonal indirect are nevoie de mijloace i tehnici secundare de punere în contact uman
(scrierea, înregistr rile magnetice sau telecomunica iile).

18. 2.5.3. Comunicarea de grup
Comunicarea de grup se deruleaz în colectivit i umane restrânse: echipe, familii,
cercuri de prieteni, colegii de redac ii etc. Ea este o alt ipostaz a comunic rii interpersonale
ce presupune îns mai mult de doi participan i. Limita superioar variaz de la caz la caz, dar,
în general, sunt considerate tipice pentru aceast form de comunicare grupurile mici, cu cel
mult 10-15 participan i (de exemplu, brainstorming-ul). La acest nivel se asigur schimburi de
idei i emo ii, se împ rt esc experien e i se caut solu ii de rezolvare a problemelor, se iau
decizii i se aplaneaz conflicte.
Comunicarea de grup este influen at de caracteristici ale dinamicii de grup:
a) coeziunea grupului
Coeziunea grupului se define te ca dorin a membrilor grupului de a fi împreun , de a
desf ura activit i împreun . Ea se refer la unitatea membrilor grupului, la atmosfera
pozitiv existent sau nu în grup. Între coeziune i comunicare este o rela ie direct
propor ional i de influen reciproc .
Factorii care cresc coeziunea grupului pot fi:
- Interni
sistemul de norme (nevoia de reguli clare, lipsite de ambiguitate),
rimea grupului (când grupul este mai mic, interac iunile i comunicarea sunt mai
frecvente),
similaritatea între membrii grupului (interesele, preocup rile, scopurile comune cresc
coeziunea).
- Externi
sistemul de recompense pentru performan a grupului (vizeaz grupul în ansamblul
u, pentru a spori coeziunea),
amenin rile pe care le prime te grupul (care cresc coeziunea),
fenomenul conducerii (leadership),
Liderul - în sens larg - este orice persoan care îndepline te oficial sau î i asum
spontan (lider formal/informal) func ii de conducere. Liderul grupului este centralizatorul
comunic rilor de grup (lui îi sunt adresate cele mai multe mesaje i el este cel care transmite
mesajele cu impactul cel mai mare)
Caracteristici de personalitate ale liderului:
- autoeficien perceput ,

19. - control intern (se consider responsabil pentru ceea ce i se întâmpl , nu crede c se
afl „la mâna destinului”),
- dominan , empatie, sensibilitate la nevoile celorlal i,
- nonconformism social, inteligen , creativitate, perspicacitate
b) influen a social
Influen a social reprezint modul în care o persoan î i modific comportamentul,
opiniile, în prezen a real sau perceput a celorlal i. Exist trei dimensiuni bipolare ale
influen ei sociale:
- conformism/independen social ;
- complian (elasticitate)/asertivitate1
;
- obedien sau supunere/sfidare;
Principiile pentru o comunicare eficient în grup sunt:
- criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor (s fie diversificate, dar echivalente ca
abilit i, sau ca tip de persoan , sau s existe niveluri diferite, cu sarcini specifice);
- continuitatea interac iunilor de grup (în situa ii i sarcini diferite, pentru a forma re ele de
comunicare);
- interdependen a membrilor grupului (stimularea colabor rii astfel încât realizarea rolului
fiec ruia s depind de realizarea sarcinilor altor membri ai grupului);
- asumarea responsabilit ii personale pentru activitatea proprie;
- aten ie acordat form rii de abilit i sociale ( abilit i de comunicare, rela ionare);
2.5.4. Comunicarea public
Comunicarea public implic prezen a unui Emi tor unic i a unei multitudini de
Receptori (este cazul prelegerilor, discursurilor). Discursul public nu vizeaz doar
transmiterea de informa ii, ci mai ales schimbarea opiniilor i ac iunilor publicului,
influen area sentimentelor acestora. Eficien a unei astfel de comunic ri se afla deopotriv în
mâinile oratorului i ale publicului s u. Orice gen de cuvântare, expunere sau prezentare
sus inut de c tre o persoan direct în prezen a unui auditoriu, mai mult sau mai pu in
numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o form de discurs public sau comunicare
public (de exemplu, conferin a, pledoaria, prelegerea, comunicarea tiin ific , luarea de
cuvânt, prezentarea unui raport sau a unei d ri de seam , expunerea în fa a unei comisii de
examinare, prezentarea unui spectacol etc.).
1
Asertivitatea este abilitatea unei persoane de a- i exprima emo iile i convingerile f a afecta i ataca
drepturile celorlal i.

20. 2.5.5. Comunicarea de mas
Comunicarea de mas se refer la producerea i difuzarea mesajelor scrise, vorbite,
vizuale sau audiovizuale de c tre un sistem mediatic institu ionalizat c tre un public variat i
numeros i presupune prezen a obligatorie a unui „gate-keeper”, care se prezint ca un
produc tor institu ionalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscu i. Acest tip de
comunicare se caracterizeaz printr-o slab prezen a feed-back-ului. Mesajele îmbrac cele
mai variate forme (carte, pres scris , transmisii radio sau TV). Motivele care stau la baza
consumului de mesaje mediatice vizeaz informarea, construirea identit ii personale,
integrarea i interac iunea social i divertisment. Iat diagrama propus de Van Cuilenburg
pentru a ilustra varietatea derutant a motivelor care necesit abordarea tipologic anun at :
Motive Descriere
Informa ie Inten ia de a fi la curent cu ceea ce se petrece în lume
Prestigiu social Inten ia de a st pâni subiectele de discu ie
Recreare Evadarea din lumea obliga iilor zilnice
Ocupa ie Inten ia de a da un sens timpului liber
Ritual Consumul mediatic (lectura ziarului) ca ritual sau ceremonial
Siguran Absenta tirilor i informa iilor despre actualitate ar provoca
nesiguran sau dezorientare
Emula ie Necesitatea de a tr i evenimente palpitante
Contact social rgirea sferei personale de via
Instrument Utilizarea cu scop precis a informa iei ( tiri de burs sau anun uri)
2.6. Alte clasific ri ale comunic rii
Un prim criteriu în clasificarea formelor comunic rii este cel privind modalitatea sau
tehnica de transmitere a mesajului. Se întâlnesc astfel urm toarele dou categorii:
comunicarea direct , când mesajul este transmis utilizându-se mijloace primare: cuvânt,
gest, mimic ;
comunicarea indirect , când se folosesc tehnici secundare: scriere, tip ritur , semnale
transmise prin unde radio, cabluri, sisteme grafice etc.
La rândul ei, comunicarea indirect poate fi:
comunicare imprimat (c i, reviste, afi e etc.);
comunicare înregistrat (pe film, disc, band magnetic , CD, CVD etc.);

21. comunicare prin fir (telefon, telegraf, prin fibre optice etc.);
comunicare radiofonic (radio, TV, având ca suport undele radio).
Un alt criteriu de clasificare este dup modul de realizare a procesului de comunicare,
în func ie de rela ia existent între indivizii din cadrul unei organiza ii. Se pot astfel identifica
urm toarele tipuri de comunicare:
comunicare ascendent (realizat de la nivelurile inferioare ale unei organiza ii c tre cele
superioare);
comunicare descendent (atunci când fluxurile informa ionale se realizeaz de la
nivelurile superioare c tre cele inferioare);
comunicare orizontal (realizat între indivizi afla i pe pozi ii ierarhice similare sau între
compartimentele unei organiza ii în cadrul rela iilor de colaborare ce se stabilesc între
acestea).
2.7. Tipuri de comunicare social
În func ie de num rul participan ilor i tipul de rela ie dintre ei, exist urm toarele
tipuri de comunicare:
2.7.1. Comunicarea verbal
a) Comunicarea oral
urin a de exprimare depinde de:
- caracteristicile personalit ii;
- calit ile vocale – enun area i pronun area;
- caracteristici ale personalit ii celor cu care se comunic .
Tr turile comunic rii orale eficiente
Claritatea. Presupune capacitatea de exprimare clar a ideilor. Exprimarea trebuie s fie
simpl , iar materialul s fie astfel organizat încât s poat fi u or de urm rit. Vorbitorul nu
trebuie s încerce s impresioneze auditoriul folosind cuvinte lungi i complicate.
Acurate ea. Vorbitorul trebuie s se asigure c expresiile i cuvintele folosite exprim
exact ceea ce dore te s spun . El are nevoie de un vocabular suficient de bogat pentru a
putea alege cuvintele cu în eles precis în vederea atingerii scopului propus. Faptele la care
face referin trebuie s fie corecte.
Empatia. Vorbitorul trebuie s fie curtenitor i prietenos. Oricât de sup rat ar fi, el trebuie
încerce s i st pâneasc emo iile i s r mân calm. Cel mai bun mod de a r mâne
prietenos i amabil este de a se pune în locul celeilalte persoane, de a încerca s simt ceea
ce simte cealalt persoan . Punându-se în locul ei, va stabili o empatie cu aceasta. Totu i,

22. nu trebuie s fie mereu de acord cu ea sau cu ideile sale. Expresia fe ei i tonul vocii sunt
evident importante, în special în discu iile de grup sau interviuri.
Sinceritatea. Aceasta înseamn în realitate a fi natural. Este întotdeauna un pericol ca
atunci când se discut cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai înalt, vorbitorul
devin rigid i stângaci sau s încerce s simuleze. Asta provine din lipsa de încredere
în sine.
Relaxarea. Cea mai bun metod de a se elibera de dificult ile de vorbire este relaxarea.
Atunci când vorbitorul este stresat i are mu chii încorda i, nu mai poate fi natural.
Mi rile bru te sunt, de asemenea, rezultatul tensiunii acumulate. El trebuie s încerce s
respire profund. Dac r mâne nemi cat i încordat, respira ia i se poate bloca involuntar.
Dac respir natural, sau mai profund decât de obicei, atunci mu chii vor fi mult mai
relaxa i iar efectul va fi în favoarea sa.
Contactul vizual. Limbajul trupului are o foarte mare importan în comunicare. Direc ia
privirii i mobilitatea ei sunt factori importan i în sincronizarea unui dialog. Un vorbitor
care nu se uit niciodat spre cel care îl ascult ar putea transmite mesaje de tipul: ,,Nu m
interesezi”, ,,Nu-mi placi”, ,,Nu sunt prea sigur “, ,Nu sunt sigur pe ce spun” sau chiar ,,S
nu crezi ce- i spun”. Cel care vorbe te trebuie s stabileasc un contact vizual cu cel care
îl ascult , s nu- i îndrepte privirea în alt direc ie. Dac vorbitorul se adreseaz unui grup
mare, trebuie s -l cuprind cu privirea astfel încât fiecare individ s se simt observat. Ei
vor prefera o u oar pauz a vorbitorului, care demonstreaz interesul lui în modul de a-i
privi, asigurând o fluen a discursului, spre deosebire de cel care cite te cu capul în jos,
a da importan auditoriului.
Înf area. Felul în care este privit vorbitorul arat cât de bine îl în eleg ceilal i.
Înf area sa reflect modul în care se prive te pe sine însu i – propria imagine. Cel care
îl ascult nu îl poate ajuta prea mult, îns poate înregistra aparen a, înf area sa i atunci
el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului în care se poart , cum se
îngrije te, chiar i ce vestimenta ie prefer . În cele mai multe situa ii de dialog oamenii
privesc vorbitorul i îl judec chiar înainte de a vorbi. O hain atractiv , o inut
vestimentar îngrijit este deosebit de important în situa iile formale: întâlniri publice,
interviuri pentru angajare, conferin e etc.
Postura. Pozi ia corpului este de asemenea important pentru procesul de comunicare. O
persoan care se sprijin de perete sau st aplecat înainte pe scaun în timp ce transmite
un mesaj verbal unei alte persoane, surprinde nepl cut, demonstrând o atitudine de

23. oboseal , plictiseal sau neglijen . Un element important al comunic rii const în
examinarea propriei posturi a vorbitorului cum st în picioare când vorbe te – pozi ii care
vor pune în eviden i calitatea discursului, dar, mai ales influen eaz vocea. Pentru a- i
ameliora i perfec iona postura când vorbe te, trebuie s aib în vedere patru caracteristici
foarte importante: vioiciunea, pl cerea, distinc ia i expresivitatea. Ele vor influen a i
calit ile vocale.
În comunicare se disting cinci stiluri de transmitere de informa ii:
Stilul rece caracterizeaz formele de comunicare necooperativ , în care Emi torul nu î i
cunoa te Receptorul, iar acesta din urm nu e în m sur s influen eze în vreun fel
discursul celui dintâi. E cazul unor emisiuni de radio sau TV, cu texte atent elaborate
tocmai pentru c se tie c inexisten a feed-back-ului face imposibil ajustarea lor pe
parcurs.
Stilul formal corespunde adres rii c tre un auditoriu numeros, ale c rui reac ii sunt
perceptibile pentru vorbitor. Discursul prezint un nivel înalt de coeren . Se evit
sistematic repeti iile, recurgerea la expresii argotice sau prea familiare, elipsele i l sarea
în suspensie a unor propozi ii începute. Atunci când destinatarul este un singur individ,
folosirea stilului formal corespunde inten iei de a marca o distan în raport cu persoana
acestuia.
Stilul consultativ este cel al discu iilor cu caracter profesional, de afaceri, al negocierilor
i tratativelor. Participarea interlocutorului la dialog este aici activ .
Stilul ocazional este specific conversa iilor libere între prieteni. Dispare aici baza
informa ional minimal pe care ar urma s se construiasc dialogul. Participan ii trec f
restric ii de la un subiect la altul într-o manier decontractat , dar i mai neglijent . Î i fac
apari ia expresiile eliptice, elementele de argou etc.
Stilul intim se caracterizeaz prin recurgerea la un cod personal, care nu mai are drept
obiectiv comunicarea unor date exterioare, ci ofer informa ii despre st rile i tr irile
intime ale subiectului.
b) Comunicarea scris
Tr turile specifice ale comunic rii scrise în raport cu cea oral au f cut obiectul unui
mare num r de cercet ri. Textele scrise se disting de discursul oral prin urm toarele
particularit i:
- tendin a de a utiliza cuvinte mai lungi;

24. - preferin a pentru nominalizare acolo unde vorbitorii recurg, de obicei, la verbe cu acela i
în eles;
- folosirea unui vocabular mai variat;
- recurgerea mai frecvent la epitete;
- ocuren a mai sc zut a pronumelor personale;
- preferin a pentru propozi iile enun iative în defavoarea celor exclamative;
- grija de a formula idei complete;
- eliminarea repeti iilor.
Când se comunic în scris, este recomandabil ca elementele esen iale ale mesajului s
fie plasate în prima parte a frazei, unde prezint ansele maxime de a se fixa în memoria
cititorului.
2.7.2. Comunicarea non-verbal
Pentru a comunica, oamenii nu folosesc numai cuvintele. De câte ori comunic m,
trimitem în exterior mesaje i prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când scriem sau
vorbim, noi totu i comunic m ceva, uneori neinten ionat.
Comunicarea sonor
Circa 38% dintre mesajele transmise într-o interac iune personal sunt de ordin vocal,
a fi cuvinte. Ele apar in fie parametrilor ,,muzicali” ai limbajului (timbrul, intona ia,
ritmul, pauzele, tonul, în imea, intensitatea vocii), fie repertoriului, destul de bogat, de
sunete nearticulate pe care omul este capabil s le emit . Acestea din urm îndeplinesc func ii
diferite, de la cea expresiv a oftatului, trecând prin rolul fatic al câte unui ,,îhî” strecurat în
conversa ie pentru a-l convinge pe interlocutor c este urm rit cu aten ie, i pân la
metalingvistica tuse semnificativ , ce semnaleaz necesitatea citirii mesajului într-o cheie
deosebit fa de modul de decodificare practicat pân atunci.
Comunicarea gestual
Comunicarea gestual , sau chinezica se define te ca fiind modalitatea de comunicare
prin intermediul gesturilor i al mimicii. Interpretarea diferit dat aceluia i gest în zone
geografice diferite i posibilitatea exprim rii aceleia i idei prin gesturi neasem toare
pledeaz pentru prezen a arbitrariului i în acest domeniu.
2.7.3. Metacomunicarea
Metacomunicarea este ultimul nivel al comunic rii, care presupune mai mult decât
decodarea i interpretarea mesajului, implicând i pozi ionarea receptorului fa de con inutul
care i-a fost transmis.

25. Modelul aisberg-ului sugereaz cât de important este comunicarea non-verbal (ochii i
corpul constituie 80% din impresia total ). Aceasta înseamn c prin expresia corporal ,
persoana î i dezv luie starea mental i emo ional , simpatia sau antipatia incon tiente fa de
partenerul de discu ie.
adar, într-o situa ie de comunicare, este esen ial s existe o coresponden între
exprimarea corporal i cea verbal .
O serie de cercet ri de psihologie social arat c 90% din opinia despre o persoan se
construie te în primele 50 de secunde ale întâlnirii; prima impresie se schimb foarte greu.
Modelul aisberg-ului comunicarea este alc tuit din: cuvinte - 5-7%, tonul vocii - 13-15%,
limbajul corporal (ochi - 35%, corp, expresii faciale, gesturi - 45%)

26. 3. COMUNICARE I LIMBAJ
În cazul unor oratori, avem de-a face cu dou limbaje. Unul dintre ele este limbajul
ra ional, cuantificabil în fraze, judec i, propozi ii, cuvinte, silabe, sunete, care poate fi
transpus în reguli i i se pot identifica elementele constitutive. Cel lalt este un limbaj
metaforic, figurat, care opereaz nu cu semne, ci cu simboluri.
Din punctul de vedere al analizelor de limbaj i comunicare, primul limbaj este atribuit
unor fenomene de gândire dirijat , cel lalt unor fenomene de gândire nedirijat . Limbajul
datorat fenomenelor de gândire dirijat urmeaz legile lingvistice, se supune regulilor
gramaticale, ale sintaxei i semanticii. Limbajul datorat fenomenelor de gândire nedirijate
constituie o es tur în care sunt prinse reprezent rile, experien ele, gesturile, atitudinile,
tr turile de personalitate, farmecul vorbitorului.
Fenomenele gândirii nedirijate, care se dovedesc a avea un caracter pronun at
individual, sunt mai pu in susceptibile de normare, în vederea constituirii unei discipline de
studiu. Fenomenele gândirii dirijate, care nu au un specific individual, ci unul general, au fost
asamblate într-o disciplin , într-o teorie a limbajului. De aceea doar acestea pot fi studiate în
mod sistematic i ele fac obiectul discu iei de mai jos.
3.1. Limb i limbaj
Toate limbile au un fundament comun, o ra iune fondatoare comun , datorit faptului c
servesc aceluia i scop: semnific rii prin intermediul limbii, transmiterii gândurilor personale
altor oameni.
Fiecare gând este o reprezentare a ceva ce trebuie sau nu trebuie comunicat. De aceea,
în limb i prin limb se deschide accesul la aceast reprezentare.
Limbajul este reprezentat de orice sistem sau ansamblu de semne, care permite
exprimarea sau comunicarea.
Limba, în sensul comun al termenului este un produs social particular al facult ii
limbajului, un ansamblu de conven ii necesare comunic rii, schimbului de informa ii,
adoptate în mod mai mult sau mai pu in conven ional de c tre vorbitorii unei societ i, pentru
exercitarea acestei func ii prin vorbire.
Dac limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne,
intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunit i
umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realiz ri conjuncturale ale limbajului, sunt
susceptibile de a fi traduse.

27. Vorbirea este actul prin care se exercit func ia lingvistic ; vorbirea într-o limb este
activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a comunic rii.
Sistemul de semne este un ansamblu de unit i conven ionale, abstracte, care prin
combinare pot forma unit i semantice, cuvinte cu semnifica ie, expresii cu sens; sensul
intrinsec al lor nu este altul decât referen ialitatea lor.
Codul lingvistic – limba – este necesar atât emi torului cât i receptorului, pentru a
realiza comunicarea. El const într-o multitudine de semne izolate, care se pot asocia pentru a
desemna un referent i un set de reguli dup care se face asocierea acestor designatori pentru a
exprima o imagine mental , o reprezentare. Organizarea semnelor i combinarea sensurilor lor
in de sintaxa propozi iei sau a frazei. Practicile discursive – tipuri de organizare ale
comunic rii – reprezint utilizarea limbii în vorbire. Actul enun rii, al vorbirii, presupune
recurgerea la semnificant i semnificat, entit i statice ale codului lingvistic.
Semnificantul (cuvântul) desemneaz un obiect, o ac iune, un fenomen, un concept;
semnificatul constituie reprezentarea, imaginea mental , conceptul c ruia i se atribuie acel
termen; referin a reprezint obiectul, fenomenul, ac iunea, starea de fapt care este desemnat
prin semnificant.
Pentru a reu i, comunicarea între indivizi are nevoie de în elegerea codului. Vorbirea
este un act individual, pe când limba este un fenomen social, de grup. Semnifica iile
termenilor unei limbi se reg sesc în dic ionare. Fiecare vorbitor are pentru un termen una sau
mai multe semnifica ii. A adar, fiecare vorbitor are un dic ionar propriu pentru limba pe care
o vorbe te. Sensurile cuvintelor se pot schimba, în func ie de interpret rile care apar în cursul
comunic rii. A a se face c unii vorbitori pot avea sensuri gre ite, false (adic neconforme cu
sensul de dic ionar sau cu cel atribuit de grupul social în a c rei limb se exprim ).
Competen a lingvistic este dat de ansamblul posibilit ilor pe care le are un subiect
vorbitor al unei limbi în ceea ce prive te capacitatea de a construi i de a recunoa te fraze
corecte din punct de vedere gramatical, de a le interpreta pe cele cu sens i de a le identifica
pe cele ambigue dintr-o anumit limb .
Performan ele lingvistice ale vorbitorului unei limbi nu in neap rat de competen ele
lingvistice pe care le poate demonstra, ci de capacitatea de a pune în joc zestrea acumulat de
termeni (semnifican i) i complexul de reguli pentru a ob ine sensuri noi. Performan ele
lingvistice mai reclam i ansamblul cuno tin elor despre lume ale subiectului i o anumit
practic în abordarea i gestionarea rela iilor interumane, care pot func iona independent de
competen a lingvistic .

28. O alt distinc ie care se face în acest domeniu este cea între limb i discurs. Aici
discursul joac un rol analog vorbirii, atât doar c e vorba de o vorbire specializat .
Specializarea implicat este datorat rela iei specifice care se stabile te în cadrul discursului
între sens i efect de sens. Dac în cazul vorbirii, termenilor (cuvintelor) li se pot atribui mai
multe sensuri, fiind la latitudinea interlocutorilor s aleag sensul care le convine sau cel pe
care-l cunosc, în cazul discursului se pleac de la prezum ia c în pofida infinit ii de valori
ale unui termen, unei unit i de semnifica ie minimale îi corespunde un sens i numai unul.
3.2. Limbaj i ac iune
Analizele lingvistice pun în lumin trei tipuri de abord ri i de întemeieri posibile:
sintactic , semantic i pragmatic .
Perspectiva sintactic const în determinarea regulilor care permit, prin combinarea
simbolurilor elementare, construirea de fraze sau formule lingvistice corecte.
Perspectiva semantic î i propune s furnizeze mijlocul de interpretare a formelor
lingvistice i s le pun în coresponden cu altceva, altceva care poate fi realitatea sau
formele altei limbi sau ale altui limbaj (non-verbal).
Perspectiva pragmatic i propune s analizeze formele limbii a a cum le utilizeaz
vorbitorii care inten ioneaz s ac ioneze unii asupra altora prin intermediul limbii.
Orice tip de act al vorbirii comport trei aspecte concomitente, îns în grade diferite de
intensitate. Aceste trei aspecte sunt: locu ia, ilocu ia i perlocu ia.
Locu ia const în articularea i combinarea de sunete, în evocarea i combinarea
sintactic a no iunilor i sensurilor, în actul de vorbire propriu-zis;
În cazul ilocu iei, enun ul exprimat în fraz reprezint el însu i un act, o anume
transformare a raporturilor dintre interlocutori. De exemplu, când cineva spune „promit …”
înseamn c se angajeaz la o ac iune care va modifica a teptarea interlocutorului. Printr-un
act ilocutoriu al enun rii se angajeaz o ac iune specific .
În cazul perlocu iei, enun ul con ine o teleologie de ordin comunica ional. Scopul
explicit al enun rii autorului poate s nu fie exprimat sau s nu fie identificabil în enun ,
decât în urma unei eventuale cereri de confirmare sau de explicitare din partea
interlocutorului. Actul perlocu ionar este inserat în intersti iile unei situa ii de fapt. El poate
exprima i recursul la un alt tip de cod comunica ional sau de situa ie, cunoscut de c tre unii
dintre vorbitori.

29. 3.3. Stiluri de comunicare
Comunicarea eficient depinde în mare m sur de felul în care comunic m, adic de
stilul comunic rii. Potrivit unei celebre formul ri, „Le style c’est l’homme”1
, este evident c
fiec rui individ îi este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poart
pecetea propriei personalit i, a culturii, a temperamentului i a mediului social în care acesta
tr ie te. Stilul nu este o proprietate exclusiv a textelor literare, el este specific oric rui act de
comunicare.
3.3.1. Calit i generale ale stilului
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie s îndeplineasc , în principal,
urm toarele calit i:
- claritatea – expunerea sistematizat , concis i u or de în eles; absen a clarit ii
impieteaz asupra calit ii comunic rii, conducând la obscuritate, nonsens i la
echivoc;
- corectitudinea – o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale în ceea ce
prive te sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc
solecisme i constau, cu prec dere, în dezacordul dintre subiect i predicat;
- proprietatea – se refer la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact inten iile autorului;
- puritatea – are în vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare; potrivit cu evolu ia limbii putem identifica arhaisme, care reprezint cuvinte
vechi, ie ite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate în limb , al
ror uz nu a fost înc pe deplin validat i regionalisme, cuvinte a c ror întrebuin are
este local , specific unei zone. Potrivit cu valoarea de întrebuin are a cuvintelor, cu
sensurile în care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica
dou categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de
vorbitori care confer cuvintelor alte sensuri decât cele de baz pentru a-i deruta pe cei
care nu cunosc codul i jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite
comunit i profesionale, folosi i pentru a realiza o comunicare mai rapid ;
- precizia – are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte i expresii necesare pentru
în elegerea comunic rii;
- concizia – urm re te exprimarea concentrat pe subiectul de comunicat, f divaga ii
suplimentare i neavenite;
1
Stilul este omul însu i

30. 3.3.2. Calit i particulare ale stilului
- naturale ea – const în exprimarea fireasc , f afectare, f o c utare for at a unor
cuvinte sau expresii neobi nuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;
- demnitatea – impune utilizarea în exprimarea oral numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviin e; mai nou este invocat în
acest sens i atitudinea „politically corectnnes”, evitarea referirilor cu caracter rasial,
ovin, antisemit, misogin sau androgin.
- armonia – ob inerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte i
expresii capabile s provoace auditoriului reprezent ri conforme cu inten ia
vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;
- fine ea – folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprim într-un mod indirect
gânduri, sentimente, idei.
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare
Stilul neutru – se caracterizeaz prin absen a deliberat a oric rei forme de exprimare
a st rii suflete ti, pentru c între emi tor i receptor nu se stabilesc alte rela ii decât cele
oficiale, de serviciu;
Stilul familiar – se caracterizeaz printr-o mare libertate în alegerea mijloacelor de
expresie, ca urmare a unor intense tr iri afective; presupune o exprimare mai pu in
preten ioas , mai apropiat , folosit în rela iile cu membrii familiei, prietenii, colegii;
Stilul solemn – sau protocolar, are ca tr tur specific c utarea minu ioas a acelor
formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enun rii o not evident de
ceremonie, solicitat de împrejur ri deosebite, în vederea exprim rii unor gânduri i
sentimente grave, m re e, profunde;
Stilul beletristic – specificitatea acestui stil const în marea bog ie de sensuri la care
apeleaz i pe care le folose te; este stilul care încearc s abordeze dic ionarul unei limbi în
exhaustivitatea sa;
Stilul tiin ific – se caracterizeaz prin aceea c în procesul comunic rii se apeleaz la
formele de deduc ie i de induc ie ale ra ionamentelor, ignorându-se într-o oarecare m sur ,
sensibilitatea i imagina ia;
Stilul administrativ – un stil func ional, care are ca element definitoriu prezen a unor
formule sintactice cli eu, cu ajutorul c rora se efectueaz o comunicare specific institu iilor;
Stilul publicistic – abordeaz o mare varietate tematic , fapt ce îl apropie de stilul
beletristic, dar îl deosebe te de acesta faptul c pune accentul pe informa ie mai mult decât pe
forma de prezentare, urm rind informarea auditoriului;

31. Stilul de comunicare managerial – stilul în care mesajul managerului caut s aib
un impact puternic asupra auditoriului, urm rind s activeze eficien a i eficacitatea acestuia,
angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.
3.3.4. Formele comunic rii orale
Monologul este o form a comunic rii în care emitentul nu implic receptorul; în
aceast form a comunic rii exist totu i feed-back, dar nu exist un public anume; în acela i
timp, nici nu se poate vorbi de existen a unui monolog absolut.
Conferin a clasic presupune o adresare direct , public în care cel care sus ine
conferin – conferen iarul – evit s enun e propriile judec i de valoare, rezumându-se s le
prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferen iaz .
Conferin a cu preopinen i este forma în cadrul c reia se prezint mai mul i
conferen iari, care prezint idei opuse pe aceea i tem ; conferin a cu preopinen i poate fi
regizat sau spontan .
Expunerea este forma de discurs care angajeaz în mod explicit personalitatea, opiniile,
sistemul de valori ale celui care vorbe te, care î i transmite opiniile cu privire la un subiect.
Prelegerea este situa ia comunicativ în care publicul care asist la o prelegere a avut
posibilitatea s sistematizeze informa ii, fapte, evenimente anterioare angaj rii acestui tip de
comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, f o introducere de acomodare cu
subiectul pus în discu ie.
Relatarea o form de comunicare în care se face o decodificare, o dezv luire, o
prezentare, apelând la un tip sau altul de limbaj, a unei realit i obiective, a unor st ri de fapt,
a unor ac iuni f implicarea celui care particip , ferit de subiectivism i de implicare
personal .
Discursul este forma cea mai evoluat i cea mai preten ioas a monologului, care
presupune emiterea, argumentarea i sus inerea unor puncte de vedere i a unor idei inedite,
care exprim un moment sau o situa ie crucial în evolu ia domeniului respectiv.
Toastul este o rostire angajat cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie s
dep easc 3, 4 minute; trebuie s fie o comunicare care face apel la emo ionalitatea celor
prezen i, dar cu m sur .
Alocu iunea reprezint o interven ie din partea unui vorbitor într-un context
comunica ional având drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie s dep easc 10
minute.
Povestirea este forma cea mai ampl a comunic rii, în care se folosesc cele mai variate
modalit i, care face apel la imagina ie i sentimente, la emo ii, la cuno tin e anterioare; în

32. mod deosebit îi este specific angajarea dimensiunii temporale sub forma trecutului;
subiectivitatea povestitorului este prezent din plin, l sându- i amprenta pe forma i stilul
mesajelor transmise.
Pledoaria este asem toare ca form i func ie discursiv cu alocu iunea,
diferen iindu-se de aceasta prin aceea c prezint i sus ine un punct de vedere propriu.
Predica este un tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare i manifestare
critic sunt reduse sau chiar anulate; specific institu iilor puternic ierarhizate.
Interven ia este situa ia în care emi torul vine în sprijinul unor idei ale unui alt
participant la discu ie, acesta din urm declarându- i, fie i tacit, acordul cu mesajul enun at;
prin interven ie, emitentul adânce te un punct de vedere i îl sus ine.
Interpelarea reprezint situa ia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de
informa ie, cere unor anumite surse o mai bun precizare în anumite probleme, pe anumite
domenii.
Dialogul este comunicarea în cadrul c reia mesajele se schimb între participan i,
fiecare fiind pe rând emi tor i receptor; rolurile de emi tor i receptor se schimb reciproc;
participan ii la dialog fac un schimb de informa ii; to i participan ii la dialog se consider
egali, î i acord acela i statut.
Dezbaterea este o form a comunic rii în care nu sunt implicate structuri evaluative;
este destinat clarific rii i aprofund rii unor idei; nu are un centru de autoritate vizibil, dar
are un moderator.
Seminarul este form de dialog care implic serioase structuri evaluative; are un centru
autorizat de comunicare, care este i centrul de conducere al discu iilor din cadrul
seminarului.
Interviul este forma rigid a dialogului, în care rolurile de emitent i receptor nu se
schimb ; este folosit ca metod de ob inere de informa ii în pres .
Colocviul este forma de comunicare în care participan ii dezbat în comun o anumit
idee, în baza unei discu ii, pe un anumit subiect, prin participarea fiec ruia la discu ii
îmbog indu-se sfera subiectului abordat.
3.3.5. Procesul comunic rii orale
În procesul de comunicare se pot identifica o serie de stimuli care impun acestui act
specific uman un caracter individual, f când comunicarea specific fiec rui vorbitor. Ace tia
sunt de natur intern sau de natur extern .
Stimulii de natur intern sunt:
- experien ele personale, mentale, fizice, psihologice i semantice, „istoria” fiec ruia;

33. - atitudinile personale, datorate educa iei i instruc iei fiec ruia, nivelului i pozi iei sociale,
profesiei;
- percep ia i concep ia despre lume, despre propria persoan , despre interlocutori;
- propriile deprinderi de comunicator i nivelul de comunicare al interlocutorului.
Stimulii de natur extern sunt:
- tendin a de abstractizare – opera ie a gândirii prin care se urm re te desprinderea i
re inerea doar a unei însu iri i a unor rela ii proprii unui fapt;
- tendin a deductiv – tendin a de a a eza faptele sau enun urile într-un ra ionament care
impune concluzii ce rezult din propuneri i elemente evidente;
- tendin a evalu rii – tendin a de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori,
la alte sisteme, la alte persoane.
Situa ia vorbirii, a trecerii limbii în act, presupune o serie de abilit i necesare
interlocutorilor pentru a reu i o comunicare eficient . Condi iile cerute de opera ionalizarea
comunic rii, care in de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului sunt:
- claritate – organizarea con inutului de comunicat astfel încât acesta s poat fi u or de
urm rit; folosirea unui vocabular adecvat temei i auditorului; o pronun are corect i
complet a cuvintelor;
- acurate e – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile
dorite; cere exploatarea complet a subiectului de comunicat;
- empatie – vorbitorul trebuie s fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând s
în eleag situa ia acestora, pozi iile din care adopt anumite puncte de vedere, s
încerce s le în eleag atitudinile, manifestând în acela i timp amabilitate i prietenie;
- sinceritate – situa ia de evitare a rigidit ii sau a stâng ciei, recurgerea i men inerea
într-o situa ie natural ;
- atitudine – evitarea mi rilor bru te în timpul vorbirii, a pozi iilor încordate sau a
unora prea relaxate, a modific rilor bru te de pozi ie, a sc rilor de sub control a
vocii;
- contact vizual – este absolut necesar în timpul dialogului, to i participan ii la dialog
trebuie s se poat vedea i s se priveasc , contactul direct, vizual, fiind o prob a
credibilit ii i a dispozi iei la dialog;
- înf are – reflect modul în care te prive ti pe tine însu i: inuta, vestimenta ia,
trebuie s fie adecvate la locul i la felul discu iei, la statutul social al interlocutorilor;
- postur – pozi ia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea
trebuie controlate cu abilitate de c tre vorbitor;

34. - voce – urm ri i dac sunte i auzi i i în ele i de cei care v ascult , regla i-v volumul
vocii în func ie de sal , de distan a pân la interlocutori, fa a de zgomotul de fond;
- vitez de vorbire – trebuie s fie adecvat interlocutorilor i situa iei; nici prea mare,
pentru a indica urgen a, nici prea înceat , pentru a nu pierde interesul ascult torilor;
- pauze de vorbire – sunt recomandate atunci când vorbitorul dore te s preg teasc
auditoriul pentru o idee important .
Pentru a în elege de ce ac iunea de a asculta este, de asemenea, important în
comunicare, e necesar s trecem în revist fazele ascult rii.
- auzirea – actul automat de recep ionare i transmitere la creier a undelor sonore
generate de vorbirea emitentului; exprim impactul fiziologic pe care-l produc undele
sonore;
- în elegerea – actul de identificare a con inutului informativ comunicat, recompunerea
sunetelor auzite în cuvinte, a cuvintelor în propozi ii i fraze;
- traducerea în sensuri – este implicat memoria i experien a lingvistic , cultural , de
vorbire a ascult torului;
- atribuirea de semnifica ii informa iei receptate – în func ie de nivelul de
opera ionalizare a limbii, a vocabularului, a performan elor lingvistice;
- evaluarea – efectuarea de judec i de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din
partea ascult torului.
O comunicare nu este deplin dac în rela ie nu se afl i un receptor; o bun
comunicare, o reu it a acesteia, depinde i de atitudinea ascult torului. Calit ile unui bun
ascult tor sunt:
- disponibilitatea pentru ascultare – încercarea de a p trunde ceea ce se comunic , de
a urm ri ceea ce se transmite;
- manifestarea interesului – a asculta astfel încât s fie evident c cel care vorbe te
este urm rit; celui care vorbe te trebuie s i se dea semnale în acest sens;
- ascultarea în totalitate – interlocutorul trebuie l sat s i expun toate ideile, s
epuizeze ceea ce vrea s spun ;
- urm rirea ideilor principale – cererea revenirii asupra unui subiect trebuie s se
refere la ideile principale din ceea ce a fost spus i s nu se insiste pe lucruri f
importan ;
- ascultarea critic – ascultarea cu aten ie i identificarea cu exactitate cui îi apar in
ideile care se comunic ;

35. - concentrarea aten iei – concentrare pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se spune,
pe efectele secundare ale comunic rii sau pe cele colaterale, accidentale care pot s
apar în timpul comunic rii;
- luarea de noti e – ajut la urm rirea mai exact a ideilor expuse; permite elaborarea
unei schi e proprii a ceea ce a fost expus;
- sus inerea vorbitorului – o atitudine pozitiv i încurajatoare din partea auditoriului
pentru a permite emitentului s izbuteasc în întreprinderea sa.
3.3.6. Interpretarea mesajelor
Forma cea mai general de interpretare a mesajelor este ra ionamentul logic. Acesta are
la baz un proces de ordonare a conota iilor termenilor i a rela iilor în care apar ace tia în
judec ile pe care le facem în enun urile noastre. Ra ionarea cunoa te dou moduri
fundamentale: deduc ia i induc ia
Deduc ia const în extragerea de judec i particulare din judec i generale, pornind de
la situa ii, de la cuno tin e cu un caracter general; prin deduc ie putem ajunge la cuno tin e,
judec i cu caracter particular, specifice; este un mod de interpretare specific analizei.
Silogismul este o form a deduc iei i reprezint opera iunea logic prin care din dou
premise, una major , cealalt minor , se ob ine o concluzie prin eliminarea termenului mediu,
comun fiec rei premise. Silogismul cunoa te patru figuri de baz cu mai multe moduri
fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adev rul concluziei silogismului nu
depinde de adev rul premiselor de la care se pleac . Adev rul silogistic este unul formal.
Concluzia urmeaz întotdeauna partea „mai slab ” a premiselor, pe cea cu o sfer conotativ
mai restrâns sau pe cea cu form negativ .
Induc ia este procesul invers deduc iei, constând în ajungerea la judec i de valoare
pornind de la judec i, fapte particulare; de la situa ii particulare spre situa ii generale; un mod
de interpretare specific sintezei.

36. 4. COMUNICAREA NONVERBAL
În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbal prezint interes din cel
pu in dou motive:
- rolul ei este adesea minimalizat, percepându-se doar vârful icebergului într-o
conversa ie;
- într-o comunicare oral , 55% din informa ie este perceput i re inut prin intermediul
limbajului nonverbal (expresia fe ei, gesturile, postura corpului etc.).
Comunicarea nonverbal are, datorit ponderii ei mari în cadrul comunic rii realizate de un
individ, un rol deosebit de important. Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau substitui
comunicarea verbal . Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului i este cel
ruia i se acord de c tre interlocutor aten ia cea mai mare. Astfel, de exemplu, cineva poate
constata c , de i interlocutorul sus ine c spune adev rul, îl simte c minte.
4.1. Limbajul corpului
Pentru a eviden ia importan a limbajului corpului, este suficient s ne gândim la filmele
mute, sau pantomima care exprim pove ti întregi doar prin limbajul trupului. De multe ori,
când au de discutat ceva important, oamenii evit comunicarea prin telefon i prefer
comunicarea fa în fa , deoarece comunicarea prin telefon blocheaz comunicarea prin
intermediul limbajului corpului i în acest fel face comunicarea incomplet , nesigur .
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fe ei, mi carea corpului
(gesturi), forma i pozi ia corpului, aspectul general i prin comunicarea tactil .
4.1.1. Expresia fe ei
Comunicarea prin expresia fe ei include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor,
încre irea nasului, uguierea buzelor etc.), zâmbetul (prin caracteristici i momentul folosirii),
i privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direc ia privirii, etc.).
Fa a este cea mai expresiv parte a corpului i expresia acesteia constituie un mijloc de
exprimare inestimabil. În mod normal, ochii i partea de jos a fe ei sunt privite cel mai intens
în timpul comunic rii. De multe ori, într-o conversa ie, ceea ce exprim ochii este mult mai
important decât ceea ce exprim cuvintele.
Mimica este cea care comunic diferite st ri emo ionale: fruntea încruntat semnific
preocupare, mânie, frustrare; sprâncenele ridicate cu ochii deschi i – mirare, surpriz ; nas
încre it – nepl cere; n rile m rite – mânie sau, în alt context, excitare senzual ; buze strânse –
nesiguran , ezitare, ascunderea unor informa ii.

37. Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil s exprime o gam larg de informa ii, de
la pl cere, bucurie, satisfac ie, la promisiune, sau cinism. Interpretarea sensului zâmbetului
variaz îns de la cultur la cultur (sau chiar subcultur ), fiind strâns corelat cu
presupunerile specifice care se fac în leg tur cu rela iile interumane în cadrul acelei culturi.
Modul în care o persoan prive te i este privit are leg tur cu nevoile sale de
aprobare, acceptare, încredere i prietenie. Chiar i a privi sau a nu privi pe cineva are un
în eles. Privind pe cineva confirm m c îi recunoa tem prezen a, c exist pentru noi;
interceptarea privirii cuiva înseamn dorin a de a comunica. O privire direct poate însemna
onestitate i intimitate, dar în anumite situa ii comunic amenin are. În general, o privire
insistent i continu deranjeaz .
Realizarea contactului intermitent i scurt al privirilor indic lipsa de prietenie. Mi carea
ochilor în sus exprim încercarea de a ne aminti ceva; în jos - triste e, modestie, timiditate sau
ascunderea unor emo ii. Privirea într-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de
interes, r ceala. Evitarea privirii înseamn ascunderea sentimentelor, lips de confort sau
vinov ie.
Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului în situa ii în care se
simt amenin i, dar o vor c uta în situa ii favorabile; exist chiar expresia „a te ag a” cu
privirea.
Privirea constituie un mod „netactil” de a atinge pe cineva, de unde i expresia „a
mângâia cu privirea”.
Pupilele dilatate indic emo ii puternice. Pupilele se l rgesc, în general, la vederea a
ceva pl cut, fa de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se mic oreaz ca manifestare
a nesincerit ii, nepl cerii. Clipirea frecvent denot anxietate.
4.1.2. Mi carea corpului
Corpul comunic prin gesturi, pozi ie, i prin modul de mi care.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor sunt:
- strângerea pumnilor - denot ostilitate i mânie, sau depinzând de context, determinare,
solidaritate, stres;
- bra e deschise - sinceritate, acceptare;
- mân la gur - surpriz i acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate;
- capul sprijinit în palm semnific plictiseal , dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriv ,
denot interes extrem;
- mâinile inute la spate pot s exprime superioritate sau încercare de autocontrol.

38. Trebuie avute îns în vedere i diferen ierile culturale. De exemplu, mi carea capului de
sus în jos semnific aprobare, în timp ce în alte ri (Sri Lanka) aprobarea este exprimat prin
mi carea capului de la dreapta la stânga. Gestul de ar tare cu degetul este considerat
nepoliticos la noi, insult în Thailanda i absolut neutru, de indicare, în SUA.
Utilizarea gesticula iei excesive este considerat ca nepoliticoas în multe ri, dar
gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional.
Modul în care americanii î i încruci eaz picioarele (relaxat, mi ri largi, f nici o
re inere) difer de cel al europenilor (controlat, atent la pozi ia final ); cel al b rba ilor difer
de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe mas dac aceasta înseamn o
pozi ie comod sau dac vrea s demonstreze control total asupra situa iei. La noi oamenii
tind s fie destul de con tien i de modul în care fac acest gest i îl asociaz în moduri diferite
cu formalitatea, competi ia, tensiunea. Bâ âitul picioarelor denot plictiseal , ner bdare sau
stres.
4.1.3. Postura corpului
Postura/pozi ia comunic în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred c îl
au sau vor s îl aib . Sub acest aspect, ea constituie un mod în care oamenii se raporteaz unii
fa de al ii atunci când sunt împreun . Postura corpului ne d informa ii i despre atitudine,
emo ii, grad de curtoazie, c ldur sufleteasc .
O persoan dominant tinde s in capul înclinat în sus, iar cea supus în jos. În
general, aplecarea corpului în fa semnific interesul fa de interlocutor, dar uneori i
nelini te i preocupare. Pozi ia relaxat , înclinare pe scaun spre spate, poate indica deta are,
plictiseal sau autoîncredere excesiv i ap rare la cei care consider c au statut superior
interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii, corelate cu rela ia dintre ei atunci când sunt împreun ,
se pot clasifica în trei categorii:
1. de includere/neincludere, postur prin care se define te spa iul disponibil activit ii de
comunicare i se limiteaz accesul în cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot
forma un cerc, pot s se întoarc /aplece spre centru, s i întind un bra sau picior peste
intervalul r mas liber, indicând prin toate acestea c accesul la grup este limitat.
2. de orientare corporal , care se refer la faptul c doi oameni pot alege s se a eze fa -n
fa (vizavi) sau al turi (paralel). Prima situa ie comunic predispozi ia pentru
conversa ie, iar a doua - neutralitate.
3. de congruen /incongruen , postur care comunic intensitatea cu care o persoan este
implicat în ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intens conduce la postura

39. congruent (similar cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului
declan eaz în acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare. În
cazul în care exist între comunicatori divergen e de statut, de puncte de vedere sau de
opinii, apar posturile necongruente: persoana nu prive te spre interlocutor, nu
interac ioneaz sub nici o form .
Modul de mi care a corpului
Desf urarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de
mi care a corpului poate fi caracterizat de:
- mi ri laterale (se consider buni comunicator);
- mi ri fa -spate (se consider om de ac iune);
- mi ri verticale (se consider om cu putere de convingere).
În America au ap rut a a-numi ii „headhunters”, vân torii de capete, consultan i
specializa i pe problema g sirii de oameni potrivi i pentru o anumit func ie managerial .
Ace ti speciali ti folosesc intensiv aceste indicii.
4.1.4. Comunica ia tactil
Acest tip de limbaj non-verbal se manifest prin frecven a atingerii, prin modul de a da
mâna, modul de îmbr are, de luare de bra , b tutul pe um r etc.
Cunoa tem ce semnific aceste atingeri pentru români, dar în diferite culturi ele pot
comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, înclinarea capului înlocuie te datul mâinii
ca salut, în timp ce la eschimo i acest salut se exprim cu o u oar lovitur pe um r.
Unii oameni evit orice atingere. For a i tipul de atingere depinde în mare m sur de
vârst , salut, rela ie i cultur .
4.2. Prezen a personal
Prezen a personal comunic , de exemplu, prin intermediul formei corpului, a
îmbr mintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor i a altor accesorii
vestimentare.
Avem în cultura noastr anumite atitudini privind leg tura dintre forma corpului,
aspectul exterior i personalitate. Distingem trei tipuri de fizic:
- ectomorf (fragil, sub ire i înalt);
- endomorf (gras, rotund, scurt);
- mezomorf (musculos, atletic, înalt).
Datorit condi ion rilor sociale am „înv at” la ce s ne „a tept m” de la oamenii
apar inând diferitelor categorii. Astfel, tindem s -i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri,

40. ambi io i, suspicio i, tensiona i, nervo i i mai pu in masculini; pe endomorfi îi percepem ca
fiind b trânicio i, demoda i, mai pu in rezisten i fizic, vorb re i, buni la suflet, agreabili, de
încredere, prieteno i, dependen i de al ii; pe mezomorfi îi percepem ca fiind înc âna i,
puternici, aventuro i, maturi în comportare, plini de încredere în sine, ve nic înving tori.
Îmbr mintea, în m sura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglinde te
personalitatea individului, este un fel de extensie a eului i, în acest context, comunic
informa ii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din
jur. Îmbr mintea se poate folosi pentru a crea un rol.
Îmbr mintea i accesoriile pot marca statutul social real, sau pretins. De exemplu,
femeile care acced la o func ie managerial înalt vor tinde s se îmbrace într-un mod
particular (costum sobru din dou piese), purtând accesorii similare celor b rb te ti (serviet
diplomat).
Îmbr mintea non-conformist comunic faptul c purt torul este un original, r zvr tit
social, posibil creator de probleme sau artist. Îmbr mintea neglijent este asociat în
general cu valoarea intrinsec a individului.
Pentru situa ii de afaceri este apreciat îmbr mintea elegant i de calitate, dar nu
sofisticat .
Igiena personal constituie un factor important. Mirosul „telegrafiaz ” mesaje pentru
multe persoane, chiar f a fi con tiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate,
atrage aten ia într-un mod neadecvat i ne sugereaz prostul gust sau anumite inten ii.
4.3. Limbajul spa iului
Limbajul spa iului trebuie interceptat simultan în func ie de 5 dimensiuni: m rime, grad
de intimitate, în ime, apropiere - dep rtare, în untru - în afar .
Fiecare din noi are preferin e în leg tur cu distan a fa de cei cu care comunic m. În
majoritatea culturilor europene, nu se apreciaz apropierea cu mai mult de 40-50 cm decât a
celor din familie sau a persoanelor iubite; aceast distan define te spa iul intim.
„Invadarea” acestui spa iu produce senza ia de disconfort.
Comunic m confortabil atunci când distan a fa de interlocutor este de 1-2 m, distan
ce define te spa iul personal. Într-un spa iu mai mic este greu s te concentrezi asupra
comunic rii. Adeseori suntem pu i în situa ia ca, în timp ce vorbim cu cineva, s facem un pas
înainte sau unul înapoi pentru a ne regla acest spa iu la m rimea adecvat pentru spa iul
nostru personal.

41. Apropierea exagerat poate comunica amenin are sau rela ii de natur strict personal ;
dep rtarea excesiv poate comunica arogan , importan , statut social superior. Cu cât o
persoan este mai important , cu atât va tinde s aleag o mas de birou mai mare, care
impune o distan mai mare fa de interlocutor.
Dac urm rim modul în care oamenii tind s i aleag locul într-o înc pere (atunci când
exist posibilitatea de a alege) i cum î i marcheaz spa iul personal prin împr tierea foilor,
întinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea s ne comunice.
Modul în care managerul folose te spa iul în timpul edin elor poate comunica ceva
despre personalitatea sa, despre stilul de conducere i luare a deciziilor. Managerul ce st în
spatele biroului indic lipsa dorin ei de ac iune. Probabil c acest tip de manager va lua
deciziile singur i stilul s u de conducere este mai degrab autocratic decât democratic.
În general, spa iile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde i intime. Cele
mari sunt asociate cu puterea, statutul i importan a. De aceea, adeseori suntem intimida i
intrând într-un spa iu mare, înalt i cu mobilier masiv.
4.4. Limbajul culorilor
Culoarea, dincolo de percep ia i tr irea ei afectiv , este i o oglind a personalit ii
noastre i deci influen eaz comunicarea. Gândirea creatoare are loc optim într-o înc pere cu
mult ro u, iar cea de reflectare a ideilor într-o camer cu mult verde. Culorile str lucitoare
sunt alese de oamenii de ac iune comunicativi, extraverti i, iar cele pale de timizi, introverti i.
Semnifica ia culorilor poate fi diferit în diverse culturi. De exemplu, ro ul este asociat
în China cu bucurie i festivitate, în Japonia cu lupt i mânie; în cultura indienilor americani
semnific masculinitate, în Europa dragoste, iar în SUA comunism. În rile cu popula ie
african , negrul sugereaz binele, iar albul r ul. Pentru europeni, negrul este culoarea triste ii,
în timp ce aceste st ri sunt exprimate la japonezi i chinezi prin alb. Verdele semnific la
europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în anumite ri speran , în timp ce galbenul comunic
la europeni la itate, gelozie, la americani este culoarea intelectualit ii, iar la asiatici semnific
puritate.
Culoarea afecteaz comunicarea sub urm torul aspect: culorile calde stimuleaz
comunicarea, în timp ce culorile reci o inhib ; monotonia, precum i varietatea excesiv de
culoare, inhib i-i distrag pe comunicatori.
4.5. Limbajul timpului
Modul în care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
- precizia timpului

42. - lipsa timpului
- timpul ca simbol.
Precizia timpului
Timpul este considerat ca ceva pre ios i personal i, în general, atunci când cineva î i
permite s ni-l structureze, aceasta comunic diferen a de statut.
A veni mai târziu sau ceva mai devreme la o întâlnire de afaceri sau a fi punctual sau nu
la o edin are anumite semnifica ii: comunic atitudinea fa de interlocutor sau fa de
activitatea respectiv , percep ia statutului i a puterii, respectul i importan a acordat .
Întârzierea poate irita i insulta.
Cu cât oamenii sunt f cu i s a tepte mai mult, cu atât ei se simt mai umili i, se simt
desconsidera i i inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, în mod
voit sau nu, pentru a manipula, supune i controla sau pentru a comunica respect i interes.
Lipsa timpului
Percepem timpul ca pe o resurs personal limitat i, de aceea, modul în care fiecare
alegem s îl folosim comunic atitudinea noastr fa de cel care solicit o parte din aceast
resurs . Dac nu acord m timp pentru o anumit comunicare se va percepe ca neacordare de
importan . Studiile sociologice au ar tat c , în general, rela ia de comunicare pozitiv se
dezvolt propor ional cu frecven a interac iunii (deci timp petrecut împreun ).
Timpul ca simbol
Acest aspect ine de o anumit obi nuin , cum este ritmul (de exemplu: mânc m de trei
ori pe zi i la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activit i i un anume fel de
via clar situate în timp. S rb torile i ritualurile, de asemenea, sunt marcate de timp. Astfel,
oamenii de afaceri tiu c în preajma s rb torilor de iarn se cump mai mult i se lucreaz
mai pu in.
În final, dup ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj în parte, este bine s tim
anumite aspecte ale limbajului nonverbal de care trebuie inut cont în interpretarea lui:
Pentru a evita interpretarea gre it a unui element de limbaj nonverbal este bine s -l
interpret m în contextul tuturor celorlalte elemente verbale i non-verbale.
Caracteristicile de personalitate individuale, de educa ie, experien de via etc., sunt
elemente care trebuie luate în considerare în interpretarea corect a limbajelor
nonverbale.
Modul de folosire i interpretare a limbajelor nonverbale difer sub multe aspecte: de
la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la
cultur la cultur .

43. 5. COMUNICAREA DE MAS
Via a omului contemporan se caracterizeaz , printre altele, prin multitudinea de
informa ii, pe care le prime te permanent pe diferite c i. Prin cantitatea, frecven a i
simplitatea lor, mesajele mass-media au devenit tot atât de familiare ca i hrana, lucrurile din
locuin , sau prietenii. În spatele acestui flux continuu de imagini, sunete i semne
func ioneaz un sistem socio-profesional a c rui complexitate i anvergur sunt neb nuite
publicului larg i care este cu atât mai subtil cu cât vizibilitatea produselor sale d iluzia
transparen ei. Inaugurat în secolul al XV-lea, prin apari ia tiparului, acest sistem a cunoscut o
dezvoltare real în secolul al XIX-lea, pentru ca în ultimul veac al mileniului actual s aib un
caracter realmente exploziv, adev ratele sale resurse fiind eviden iate abia în ultimii 50 de ani,
odat cu generalizarea audio-vizualului. Pentru a-i în elege mecanismele i legit ile care-l
guverneaz , numeroase tiin e „clasice”, între care economia, lingvistica, psihologia,
sociologia, istoria i antropologia cultural , cu ramurile lor moderne cum sunt marketingul,
semiotica, psihosociologia, imagologia, etnografia cotidianului etc., i-au conjugat eforturile
realizând o sintez care, la cap tul unui secol de evolu ie, a conturat un câmp teoretic nou:
acela al tiin elor comunic rii de mas . În prezent, este un adev r larg recunoscut c acestea
i-au câ tigat o pozi ie bine definit i au dobândit un prestigiu inatacabil în ansamblul
tiin elor sociale. tiin e noi i mobile, precum cele ale comunic rii de mas sunt caracterizate
printr-un ritm aparte, rapid i incitant, pentru c ele se dezvolt simultan cu evolu ia
sistemului mass-media (generalizarea comunic rii prin Internet, jocurile video interactive etc.)
i cu sporirea rafinamentului metodelor de cercetare, ceea ce va declan a f îndoial i
schimb ri spectaculoase de paradigme teoretice. Totodat , este evident faptul c acest proces,
prin mai slaba lui vizibilitate pentru publicul larg (cercet rile i rezultatele lor circul mai ales
în mediile tiin ifice i universitare), se situeaz în „contratimp” în raport cu accesibilitatea i
pregnan a mass-media. Se poate trage concluzi, în acest context, c universul comunic rii de
mas , permanent prezent i evident prin el însu i, umbre te cercet rile ce i s-au consacrat,
dând impresia c tot ceea ce se întâmpl în acest univers este simplu, natural, de la sine în eles
i c nu mai este nevoie nici de studii, nici de teorii, nici de concepte pentru a vorbi despre,
sau pentru a comenta ceea ce se întâmpl în aceast lume a mass-media. Îns o astfel de
perspectiv nu este decât o iluzie p gubitoare.
Într-un sistem atât de amplu i de complex, cum este cel al comunic rii de mas (care
pune în mi care importante resurse financiare, umane i materiale, de rezultatele c ruia
beneficiaz milioane de oameni, modelând prin efectele pe care le produce gândirea i

44. comportamentul unor importante colectivit i umane care ocup o pozi ie vital în angrenajul
politic al oric rei societ i contemporane etc.) nimic nu mai poate fi simplu i de la sine
în eles. În aceste condi ii, se poate aprecia f teama de a gre i, c mass-media a devenit un
fel de centru gravita ional în raport cu care î i definesc pozi ia celelalte segmente ale societ ii
– sistemul economic, sistemul politic, sistemul cultural, sistemul ideologic, cel al cercet rilor
tiin ifice i, al turi de toate acestea, via a noastr cotidian .
Este evident deci nevoia elimin rii ambiguit ilor i confuziilor, a realiz rii unei
în elegeri tiin ifice a acestei problematici, a dep irii iluziei competen ei i chiar a
profunzimii în acest domeniu.
5.1. Conceptul de comunicare de mas
De cele mai multe ori, la nivelul cunoa terii comune, comunicarea de mas este
identificat drept mass-media. Deoarece i acest concept de mass-media este mai nou, se
impune o definire a sa: Termenul medium (la plural media) este un cuvânt de origine latin ,
transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. El desemneaz în principiu procesele de mediere,
mijloacele de comunicare i se traduce, în general, cu expresia „mijloace de comunicare”.
Mass-media reprezint mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de mas ,
inventate i utilizate în civiliza iile moderne i având drept caracteristic esen ial marea lor
for i vasta lor raz de ac iune. Evident, în aceast categorie se înscriu radiodifuziunea i
televiziunea, cinematograful i presa, care este considerat ca fiind unul dintre principalele
mass-media. Cartea, discursurile, benzile, casetele sau videocasetele pot, de asemenea, s fie
încadrate în categoria mass-media; de asemenea, afi ul publicitar. Se poate considera c i
cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de comunicare, chiar dac ele servesc mai
curând la stabilirea de rela ii interpersonale decât ca emi tori c tre marele public.
Se impun totu i unele preciz ri fa de acest punct de vedere. Între no iunile de mass-
media i comunicare de mas , mijloace ale comunic rii de mas este evident c nu poate
exista o sinonimie perfect . Confuziile care se fac în acest sens limiteaz sensurile
conceptelor printr-un reduc ionism simplist, inadecvat. Între comunicare de mas , în eleas ca
mesaje i procese de comunicare i mijloace de comunicare (instrumentele comunic rii,
mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor) exist diferen e vizibile, care nu pot fi ocolite
sau trecute cu vederea.
Astfel, o celebr defini ie dat comunic rii de mas (ansamblul procedeelor – pres ,
radio, televiziune, cinema etc. – prin care se realizeaz informarea, propaganda i ac iunea