SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 24
Handbook for teachers
                                             INTRODUCERE


         Conflictul este o parte firească, normală, a vieţii sociale el nu pot fi eradicat din
interacţiunile umane, dar asta nu înseamnă că ar trebui ignorat. Abordat constructiv, el poatedeveni
un factor de schimbare socială şi de dezvoltare personală. Şcoala, ca mediu social care dezvoltă şi
stimulează interacţiunea indivizilor, constituie şi ea cadrul de manifestare a conflictelor.
Rezolvarea nepotrivită a acestora determină deteriorarea relaţiilor dintre elevi, a celor dintre elevi şi
profesori, copii şi părinţi şi apariţia unor manifestări violente.
      Pentru dezvoltarea unei şcoli mai sigure, bazate pe colaborarea dintre toţi actorii implicaţi:
elevi, profesori, părinţi, manageri, personal administrativ şi comunitate, ne-am propus realizarea
unui proiect Grundtving, School Med: European Learning partnership on the scholasticmediation în
perioada 2011-2013.
     Colegiul Tehnic „Gh. Cartianu”din Piatra Neamţ, este partener în acest proiect cu instituţii
similare din Italia, Cipru şi Letonia.Prin compararea experienţelor din cele patru ţări am stabilit
câteva strategii eficiente de prevenire şi rezolvare a conflictelor din şcoli.
     Unul din obiectivele acestor strategii este şi crearea unui ghid pentru profesori. Ne-am propus
ca prin acesta să sprijinim eforturile profesorilor de prevenire şi rezolvare a conflictelor din şcoală.




                                                                                                       1
INTRODUCTION

     Conflict is a natural part, normal social life he can not be eradicated from human
interactions, but that does not mean that you should ignore. Constructive approach, it can
become a factor of social change and personal development. School environment that develops
and promotes social interaction of individuals, it is also the manifestation of conflict. Solving
them wrong cause deterioration of relations between students, those between students and
teachers, children and parents and the emergence of violent events. For the development of
safer schools, based on collaboration between all stakeholders: students, teachers, parents,
managers, staff and community, we proposed a project Grundtving, Med School: European
Learning Partnership on the scholastic mediation in 2011-2013. Technical College "Gh
Cartianu "in Piatra Neamt, is a partner in this project with similar institutions in Italy,
Cyprus and Latvia. By comparing the experiences of the four countries have established some
effective strategies to prevent and resolve conflicts in schools. One of the objectives of this
strategy is the creation of a guide for teachers. We proposed that these teachers to support
efforts to prevent and resolve conflicts in school.




                                                                                                2
CONFLICTUL




      Ce este conflictul?

       Termenului de confict este adesea definit prin cuvinte precum, ceartă, dispută, disensiune, luptă,
război, care fac referire la prezenţa unor dispute verbale, agresiuni sau acte violente. Definirea acestuia
prin termeni similari violenţei are legătură şi cu etimologia cuvântului conflict care provine de la verbul
latinesc confligo care se traduce prin “a se lupta”, “a se bate între ei”.
       Cercetările mai recente asupra conflictului nuanţează şi lărgesc definirea acestuia. Astfel,
enciclopedia Encarta(A. Constantin, 2004, p.18) identifică patru arii de referinţă a conflictului:
conflictul militar –războiul, conflictul ca diferenţă-dezacord între idei, principii sau oameni,conflictul
psihologic-lupta dintre dorinţe, nevoi, impulsuri simultane şi conflictul literar-cel dintre personaje sau
forţe opuse.
       În cadrul acestei lucrări, ne vom opri doar asupra conflictului interpersonal cel care poate fi
definit ca dispută sau competiţie între două sau mai multe persoane care au nevoi, idei, credinţe,
convingeri, sistem de valori, scopuri foarte diferite sau chiar opuse.(A. Ştefan, 2009, p.73)
       Aşadar, conflictul implică:
       -prezenţa a două sau mai multor părţi(persoane sau grupuri);
       -existenţa reală sau doar percepută a unor diferenţe, incompatibilităţi la nivelul scopurilor,
         trebuinţelor caracteristicilor individuale;
       -apariţia unei stări de tensiune ce se cere descărcată.
       În cele mai multe cazuri, oamenii au tendinţa de a atribui conflictului o conotaţie negativă, fiind
considerat ca ceva neplăcut, nedorit care trebuie evitat, sau rezolvat cât mai rapid. Noile perspective de
analiză a conflictului au arătat că, nu conflictul în sine este problema ci modalitatea de abordare a
acestuia.
       Rezolvat înt-un mod constructiv, conflictul, poate antrena abilităţile de rezolvare a problemelor şi
cele de luare a deciziilor, să sprijine autocunoaşterea şi intercunoaşterea, poate să ducă la îmbunătăţirea
relaţiilor inerpersonale şi creşterea capacităţii de adaptare şi inserţie socială.
       În abordarea distructivă a conflictului, participanţii comunică defectuos, nu admit interpretarea
diferită a situaţiei, se dezvoltă emoţii negative, disfuncţionale exprimate adesea inadecvat, este afectată
                                                                                                         3
imaginea de sine a celui învins şi, relaţiile interumane se deteriorează, apar probleme de adaptare
socială;
      E necesar să acordăm o atenţie specială conflictului deoarece există mereu pericolul ca acesta să
se amplifice, să se ajungă la folosirea violenţei.
      Escaladarea conflictelor implică:
        scăderea capacităţii de control a efectelor conflictului;
        diminuarea alternativelor de acţiune care stau la dispoziţie;
        folosirea violenţei din ce în ce mai mult;
        o personificare a conflictului;
        emoţiile devin mai importante decât raţiunea;
        distrugerea devine scopul principal al acţiunlor întreprinse.

       În mod obişnuit, conflictul este asociat cu violenţa, deşi aceasta este doar una din direcţiile,
consecinţele modului în care evoluează conflictul, ca atare violenţa nefiind pentru conflict nici
definitorie, nici termen sinonim. Este important să nu reducem conflictul la ceartă sau luptă. Lupta, cu
sau fără violenţă şi agresiunea fizică şi verbală sunt posibile răspunsuri la conflict sau manifestări ale
conflictului.
Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care
se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această
dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient, însă
poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a
face rău.
Agresivitatea, pe de altă parte, este orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte,
persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune. (N.
Mitrofan, 2003)
 Agresivitatea este un comportament sau o serie de comportamente provocatoare, pe când violenţa este
deja traducerea în fapt a intenţiilor, respectiv vătămarea.
Violenţa este concretizarea agresivităţii, stadiul superior şi decisiv al acesteia. Disocierea termenilor
este convenţională, în comportamentul concret fiind foarte dificil de trasat o linie netă de demarcaţie.
De cele mai multe ori cele două atitudini se întrepătrund, cu trecere rapidă de la vorbă la faptă,
agresivitatea pregătind violenţa.

Şcoala este un spaţiu în care se manifestă atât conflicte între copii dar şi între adulţi – copii, de aici
complexitatea formelor de manifestare a violenţei şi agresivităţii.




                                                                                                             4
What is conflict

Confict term is often defined by words like, quarrel, dispute, dissent, fight, war, referring to the
presence of verbal disputes, assaults and violent acts. Defining it in similar terms related violence and
conflict etymology comes from the Latin verb confligo which means "to fight", "to beat one another".
More recent research on conflict nuances and broaden its definition. Thus, Encarta encyclopedia (A.
Constantin, 2004, p.18) identifies four reference areas of conflict: military conflict, war, conflict,
disagreement as a difference between ideas, principles, people, psychological conflict, struggle
between desires, needs, impulses and the simultaneous literary conflict between characters or opposing
forces. In this paper, we will focus only on the interpersonal conflict can be defined as a dispute or
competition between two or more people who needs, ideas, beliefs, beliefs, value system, for very
different or even opposite. (A. Stephen, 2009 p.73) Thus, the conflict involves:-presence of two or
more parties (individuals or groups);-existence of real or just perceived differences, incompatibilities in
the goals, needs individual characteristics;-emergence of tensions that requires low. In most cases,
people tend to assign a negative connotation conflict is considered as something unpleasant,
undesirable and should be avoided or resolved quickly. New insights of conflict analysis showed that
conflict itself is not the problem but how to deal with it. Resolved strengthen a constructive way,
conflict can lead to problem-solving skills and decision making, support and intercunoaşterea self-

                                                                                                          5
knowledge can lead to improved relations and increased inerpersonale adaptation and social
integration. In addressing destructive conflict, participants communicate poorly, do not allow different
interpretation of the situation, develop negative emotions, dysfunctional cast often inadequate self
image is affected by the beat and deteriorating interpersonal relationships, social adjustment problems,
is necessary pay special attention to conflict because there is always a danger that it might increase, to
reach the use of violence. Escalation involves: • decreased ability to control the effects of conflict; •
reducing action alternatives are available; • use of violence becoming more • a personification of
conflict; • emotions become more important than reason; • destruction becomes The main purpose of
action. Typically, conflict is associated with violence, although this is only one of the directions, the
consequences of how evolving conflict, the conflict itself is not any defining violence or synonym. It is
important to reduce the conflict to argue or fight. Fight with or without violence and physical and
verbal aggression are possible responses to conflict and manifestations of conflict. The violence is
brutal and prolonged disruption of an individual, collective or social, which translates into a loss of
integrity, which can be physical, mental or physical. This disruption can be operate by aggression, by
force, consciously or unconsciously, but violence can exist only in terms of the victim, not the
aggressor to have intended to harm. Aggression, on the other hand, is any conduct intentionally
directed towards objects, people or by themselves to produce some damage, some injuries, destruction
and damage. (N. Mitrofan, 2003) Aggression is a behavior or a series of challenging behaviors, while
violence is already translating into practice the intentions, or injury. Violence is the materialization of
aggression, upper stage and its critical. Dissociation is conventional terms, the actual behavior is
difficult to draw a line dividing the net. Most of the times the two attitudes are interwoven with rapid
transition from word to deed, preparing aggressive violence. School is a place where the conflict occurs
between children and between adults - children, hence the complexity of forms of violence and
aggression.




                                                                                                          6
Violenţa în şcoală este orice formă de manifestare a următoarelor comportamente:
       exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, jignire, tachinare, ironizare, imitare,
       ameninţare, hărţuire;
       agresiune fizică: bruscare, împingere, lovire, rănire;
       comportament care intră sub incidenţa legii: viol, consum/comercializare de droguri, vandalism
       (provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă), utilizare de arme, furt;
       ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de
       cadrul didactic);
       comportament şcolar neadecvat: întârzierea sau fuga de la ore, părăsirea clasei în timpul orei,
       refuzul îndeplinirii sarcinilor, indisciplină, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care
       contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare
       (M. Jigău, 2006, p.5);




Violence in schools is any manifestation of the following behaviors: • inappropriate or offensive
speech, such as nicknames, insult, teasing, irony, imitation, threatening, harassing, • physical
aggression: bullying, pushing, hitting, injury, • conduct covered by the law: rape, consumer /
marketing of drugs, vandalism (deliberately causing damage), use of weapons, theft, • offense
status / authority of the teacher (language or disrespectful behavior toward teacher) •
inappropriate school behavior: the delay or flight hours, leaving the classroom during class,
refusing tasks, indiscipline, smoking in school and any other behavior that contradicts school
regulations in force (M. Jigau, 2006, p.5);




                                                                                                       7
Surse ale conflictului

Deşi există nenumărate conflicte, acestea au în mod surprinzator doar foarte puţine surse (origini).
Cele mai multe conflicte sunt legate de următoarele 6 surse:

1.Nevoi fundamentale - sunt satisfăcute de acele lucruri de care avem nevoie ca să        supravieţuim
precum alimentele, aerul şi apa.

2.Valori diferite - există când oamenii împărtăşesc credinţe diferite. De exemplu, oameni aparţinând
unor religii diferite pot avea valori diferite.

3.Percepţii diferite - apar când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru.
De exemplu,doi oameni se pot certa pentru că nu se pot pune de acord ce fel de culoare are cămaşa
cuiva. De fapt, se poate întâmpla ca ei să perceapă culoarea diferit.

4.Interese diferite - apar când oamenii au preocupări diferite. Doi elevi ar putea să se certe pentru că
nu se pot hotărî dacă să meargă la o petrecere sau la un film.

5.Resurse limitate – se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri. Nu suntem toţi
bogaţi în lume deoarece banii sunt o resursă limitată.

6.Nevoile psihologice – sunt satisfăcute când suntem mulţumiţi de noi înşine, când ne simţim iubiţi,
respectaţi, acceptaţi.(D. Shapiro,2008, p.23)




                                                                                                      8
Sourses of conflict
Although there are many sources of conflict conflicts, they have surprisingly only very few
sources (roots). Most conflicts are related to the following six sources:
1. Basic needs - are satisfied with the things we need to survive such as food, air and water.
 2.Valori different - there when people share their beliefs. For example, people belonging to
different religions may have different values.
3. Different perceptions - occur when people see or think differently one thing. For example, two
people may argue that they can not agree what color is the shirt to someone. In fact, it may
happen that they perceive color differently.
4. Different interests - occur when people have different concerns. Two students may argue that
you can not decide whether to go to a party or a movie.
5. Limited resources - refers to the limited amount are different things. We are not all rich people
because money is a limited resource.
6. Psychological needs - are satisfied when we are satisfied with ourselves, when we feel loved,
respected, accepted. (D. Shapiro, 2008, p.23)




                                                                                                   9
Fazele conflictului

Oricare ar fi tipul de conflict, acesta nu poate dura la nesfârşit, la un moment dat apar factori sau
condiţii, presiuni care conduc fie la escaladare, fie la soluţionarea lui.
O mare importanţă o are intervenţia încă din faza de preconflict; cu cât semnele sau simptomele sub
care se ascund viitoarele conflicte vor fi mai bine diagnosticate şi cunoscute, cu atât va creşte
probabilitatea soluţionării acestora.
Ca simptome sau faze ale conflictului sunt considerate următoarele: disconfortul, incidentele,
neînţelegerile, tensiunea, criza. (H. Cornelius, Sh. Faire 1996, p.2)

   1. Disconfortul. Este cea mai uşoară formă a conflictului. Individul are sentimentul neclar că ceva
      nu este în ordine şi apar sporadic emoţii şi gânduri legate de această situaţie. Disconfortul poate
      avea o acumulare în timp sau, dimpotrivă, se poate consuma pe loc. Nefiind întodeauna limpede
      pentru persoana care-l trăieşte, de obicei disconfortul nu este comunicat verbal.

   2. Incidentul. Este un conflict neprevăzut dar, nu devastator. El poate consta într-un schimb scurt
      şi/sau acut de cuvinte, în gesturi sau fapte supărătoare. Ecoul este de scurtă durată, câteva
      minute/ zile.

   3. Neînţelegerea.Este o discrepanţă între sensul transmis şi cel receptat. Comunicarea fiind
      neclară, ea duce la înţelegerea greşită sau confuză a motivelor şi faptelor. De regulă, fiecare îl
      vede pe celălalt răspunzător de alterarea comunicării. Ea poate lua forme ca: atribuirea unui alt
      sens pentru un cuvânt-cheie; deplasarea accentului pe un alt cuvânt sau grup de cuvinte;
      pierderea contextului semnificativ; „citirea printre rânduri”.

   4. Tensiunea.Similară cu disconfortul, dar mult mai intensă. Are loc schimbarea (negativarea)
      atitudinii în mod constant şi fără echivoc, însoţită eventual de opinii fixe. Fiecare nouă
      împrejurare confirmă şi agravează această atitudine negativă. Percepţia reciprocă este alterată.
      Relaţia devine sursă de sres şi îngrijorare.

   5. Criza. Este manifestarea cea mai evidentă a conflictului, are loc violenţa verbală sau fizică.
      Comportamentul scapă de sub controlul raţional.




                                                                                                      10
Conflict phases Whatever type of conflict, it can not last forever, at one time or circumstances
 occurring factors, pressures are leading to escalation or to resolve it. Much importance is the
phase of preconflict intervention, the more signs or symptoms that are hiding in future conflicts
 will be better diagnosed and known, the likelihood increases their resolution. As the symptoms
and stages of conflict are the following: discomfort, incidents, misunderstandings, tension, crisis.
                                 (H. Cornelius, Sh. Faire 1996, p.2)

1. Discomfort. It is the easiest form of conflict. Individual feels vaguely that something is wrong
and appear sporadically emotions and thoughts about this. Discomfort may have a build time or,
conversely, can be consumed on the spot. Not always clear to the person who lives it usually is not
communicated verbally discomfort.

2. Incident. It is an unexpected conflict but not devastating. It may consist of a short exchange
and / or acute words, gestures or actions disturbing. Echo is short, a few minutes / days.

 3. Misunderstanding. Is a discrepancy between the meaning transmitted and received.
Communication is unclear, it leads to misunderstanding or confusion of motives and deeds.
Typically, each sees the other responsible for impaired communication. It may take forms such
as: assigning a different meaning for a keyword, shifting focus to another word or group of
words, loss of significant context, "reading between the lines".

4. Tension. Discomfort similar, but more intense. Change occurs (negativity) attitude consistently
and unequivocally, possibly accompanied by fixed opinions. Each new circumstance confirms
and aggravates this negative attitude. Mutual perception is altered. SRES and the relationship
becomes a source of concern.

5. Crisis. Is the most obvious manifestation of the conflict, verbal or physical violence occurs.
Behavior beyond its reasonable control.




                                                                                                    11
Tipuri de conflicte

Tipologia conflictelor manifestate în şcoală:

1. Conflicte între elevi, au la bază, de regulă, competiţia neloială, dorinţa de afirmare cu orice
preţ, invidia, antipatia reciprocă, nepotrivirile de caracter, lupta pentru dominarea grupului,
comunicarea slabă, exprimarea nepotrivită a emoţiilor, absenţa priceperilor de rezolvare a
conflictelor, utilizarea greşită a puterii de către cadrul didactic, etc.

2. Conflicte între profesori şi elevi, au la bază cauze multiple, între care se detaşează blocajele de
comunicare, existenţa unor discrepanţe între sistemul de criterii utilizat de cadrele didactice în
evaluare şi cel al elevilor, între normele şi valorile lor, relaţiile profesori-elevi de tip autoritar .

3. Conflicte între profesori şi părinţi, au drept principale cauze : comunicarea defectuoasă datorită
neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe parcursul unui an şcolar sau părinţii au prejudecăţi
bazate pe experienţele lor anterioare.

4. Conflicte între profesori sunt determinate, mai ales, de lupta pentru obţinerea unor avantaje
(obţinerea gradaţiei sau salariului de merit, de exemplu), lupta pentru obţinerea unor funcţii de
conducere ( şef de catedră sau de comisie metodică, membru în consiliul de administraţie,
director adjunct, director, inspector ) sau pentru afirmare ( obţinerea de premii de către elevii lor
care participă la diverse concursuri şcolare, etc). Nu lipsesc însă nici cauze cum sunt: existenţa
unor convingeri şi opinii diferite, a unor valori diferite, deosebirile în plan temperamental şi
cultural .



Types of conflict
Typology of conflicts manifested in school: 1. Conflicts between students, based, usually, unfair of
affirmation at any cost, envy, mutual antipathy, discrepancies of character, fighting for dominance
group, poor communication, inappropriate expression of emotion, lack of conflict resolution skills,
misuse of power by the teacher, etc.. 2. Conflicts between teachers and students, based on multiple
causes, including blockages of communication emerges, there are discrepancies between the system of
criteria used in evaluating teachers and students, between norms and values, teacher-student
relationship type authoritarian. 3. Conflicts between teachers and parents, have as main causes: poor
communication or misunderstandings due to the small number of contacts during the school year and
parents have prejudices based on their past experiences. 4. Conflicts between teachers are determined,
above all, the struggle to obtain benefits (getting gradation or merit pay, for example), the struggle to
obtain managerial positions (Head of Department or methodical commission, member of the
Management Board, Director Deputy chief inspector) or affirmation (obtaining awards to their students
participating in various school competitions, etc.). Not missing but no causes such as the existence of
beliefs and views, of different values, differences in temperament and cultural plan.




                                                                                                      12
METODE DE PREVENIRE ŞI SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR

       1. COMUNICAREA

Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare. Cu cât comunicarea este mai bună şi mai
completă, cu atât creearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică va fi mai probabilă iar conflictele
vor fi mai uşor de rezolvat.
Comunicarea este procesul de transmitere, receptare şi interpretarea a mesajelor între două sau mai
multe persoane.
Elementele de bază în orice act de comunicare sunt:emiţătorul(cel care transmite mesajul),receptorul(
cel care primeşte mesajul), mesajul, canalul şi feed-back-ul. Rolurile de emiţător şi receptor nu numai
că alternează, ci sunt şi simultan îndeplinite de fiecare participant la comunicare.

Any conflict resolution involves better communication. The communication is better and more
complete, the creation of a safe physical and mental and conflicts will likely be easier to solve.
Communication is the process of transmitting, receiving and interpreting messages between two or
more persons. Basic elements in any act of communication are: emitter (at the transmitter), receiver
(who receives the message), message, channel and feed-back. Transmitter and receiver roles not only
rotate, but are simultaneously performed on each participant communication. How to optimize
communication.

Modalităţi de optimizare ale comunicării.




Pentru o bună receptare a mesajului, emiţătorul trebuie să aibă în vedere mai mulţi factori, precum:

                                                                                                       13
Scopul comunicării - Care este obiectivul final pe care vrem să-l atingem prin transmiterea
       mesajului? Ce rezultat aşteptăm?
       Construirea mesajului - Ce anume vrem să comunicăm? În cazul unor mesaje mai complexe
       este importantă ordinea şi coerenţa informaţiilor transmise.
       Cui comunicăm?- Cunoaşterea caracteristicilor de vârstă, de educaţie ale persoanei căreia îi
       adresăm mesajul, în vederea adaptării mesajului la acestea.
       Cum transmitem mesajul?- Prin ce modalitate alegem să transmitem mesajul –oral, scris, prin
       gesturi, mimică. Pentru a transmite un mesaj clar e importantă concordanţa dintre ceea ce
       spunem şi gesturile, mimica noastră. În cazul unei neconcordanţe mesajele nonverbale sunt
       considerate veridice.
       Când comunicăm?- Alegerea momentului potrivit pentru transmiterea mesajului implică
       evaluarea stării receptorului cât şi a emiţătorului. O comunicare eficientă nu poate avea loc
       atunci când participanţii sunt ocupaţi cu alte lucruri sau nu au dispoziţia potrivită pentru a
       accepta să comunice. În acest caz e mai indicată amânarea discuţiei.
       Unde comunicăm?- Cunoaşterea contextului în care vom comunica e importantă, pentru că
       prezenţa altor persoane, a unor factori din mediul înconjurător pot creşte sau scădea eficacitatea
       comunicării.
   Pentru a ne atinge scopurile este foarte importantă modalitatea de formulare a mesajelor. Astfel,
   este indicat să exprimăm în cererile noastre ceea ce ne dorim de la ceilalţi şi nu ceea ce nu ne
   dorim. De asemenea, întrebările pe care le adresăm trebuie să fie adaptate scopurilor urmărite.

   For proper reception of the message, the sender must consider several factors, including: • The
   purpose of communication - What is the ultimate goal we want to achieve by sending the message?
   What result expected? • Build Post - What we want to communicate? In case of more complex
   messages is important order and coherence information provided. • Who do we communicate? -
   Knowledge of characteristics of age, education of the person to whom the message address in order
   to bring the message to them. • How the message across? - By the way we choose to send message-
   oral, written, gestures, mimicry. To send a clear message is important consistency between what we
   say and gestures, our facial expressions. In case of any inconsistency nonverbal messages are
   considered reliable. • When we communicate? - Timing for the message involves assessment of
   receiver and transmitter. Effective communication can not occur when participants are busy with
   other things or not to accept the right to communicate. In this case it is more appropriate to
   postpone discussion. • Where do we communicate? - Knowing the context in which we
   communicate is important, because the presence of other people, some environmental factors may
   increase or decrease the effectiveness of communication. For our purposes it is very important how
   to formulate messages. Thus, it is advisable to express our applications what we want from others
   and not what we want. Also ask questions that need to be adapted to the aims pursued.

Receptarea mesajului este la fel de importantă ca şi emiterea acestuia. Deşi poate să pară că joacă un
rol relativ pasiv în comunicare, ea implică anumite acţiuni şi atitudini care îi condiţionează rezultatele.

   1. Stabilirea unui contact vizual corespunzător cu interlocutorul
      Atunci când privim pe cel care ne vorbeşte, îi arătăm că suntem atenţi la ce ne spune. Contactul
      vizual trebuie adaptat ca durată în funcţie de reacţiile interlocutorului. Unele persoane au nevoie

                                                                                                        14
de contact vizual pe tot parcursul conversaţiei, altele însă, preferă un contact vizual redus fiind
   deranjate de privirile insistente.
2. Folosirea unui răspuns minimal care încurajează comunicarea
   Astfel de răspunsuri pot fi atât non-verbale cât şi verbale. Când zâmbim, dăm aprobator din cap,
   menţinem corpul uşor aplecat în faţă, folosim o gestică deschisă, interlocutorul se simte
   încurajat să vorbească. Acelaşi efect poate fi obţinut prin pronunţarea unor cuvinte scurte sau a
   unor inflexiuni verbale de tipul „Aha!”, „Şi”, „Da”, „Apoi?”,„Într-adevăr”, „Înţeleg”. Aceste
   răspunsuri nu trebuie să fie prea lungi şi nici interpretative, precum ”Ştiu, vrei să spui că…”,
   deoarece vor crea senzaţia că vrem să preluăm rolul de emiţător, sau că vrem să trecem mai
   repede peste subiectul respectiv.
   Răspunsurile minimale verbale sau non-verbale şi contactul vizual sunt foarte importante mai
   ales în faza de început a conversaţiei.
3. Concentrarea atenţiei pe ceea ce spune emiţătorul
   A asculta nu este acelaşi lucru cu a auzi. Ascultarea presupune concentrarea pe mesajul primit
   pentru a înţelege semnificaţia acestuia. Din acest punct de vedere este foarte important să ne
   focalizăm pe ceea ce vrea să spună celălalt, lăsând deoparte propriile preocupări sau probleme.
   De asemenea, informaţii semnificative sunt transmise de trăirile emoţionale ale interlocutorului.
   Recunoaşterea emoţiilor trăite de interlocutor şi manifestarea empatiei (înţelegerea stării
   emoţionale trăite de o persoană, ca şi cum ne-am afla în locul acesteia) faţă de acesta, facilitează
   comunicarea.

4. Evitarea interpretării mesajului şi judecării conţinutului sau a persoanei care l-a emis
   Fiecare dintre noi avem tendinţa de a trece ce auzim prin filtrele propriei gândiri şi astfel, să
   ajungem rapid la concluzii, uitând că percepţia noastră poate fi cu mult diferită de cea a
   celeilalte persoane. Când dorim să obţinem cât mai multe informaţii de la interlocutor, e
   preferabil să evităm interpretarea sau judecarea mesajului primit.
5. Adresarea întrebărilor
   Pentru a asigura interlocutorul că ne interesează ce spune, şi mai ales, pentru a verifica dacă am
   înţeles corect mesajul primit, este utilă adresarea unor întrebări. Întrebările pot fi închise sau
   deschise în funcţie de scopul propus. Atunci când urmărim aflarea mai multor detalii despre un
   subiect, întrebările deschise sunt mai potrivite, iar când e importantă exactitatea unei informaţii
   întrebările închise ne pot ajuta.
6. Evitarea sfaturilor
   O reacţie frecventă la un mesaj care exprimă o anumită dificultate, este aceea de a oferi o
   soluţie sau un sfat(ce am face noi în acea situaţie). Deşi intenţiile sunt pozitive, rezultatele nu
   vor fi întotdeauna la fel, pentru că, de multe ori interlocutorul are nevoie doar să fie ascultat şi
   înţeles. Oferindu-i soluţia îi transmitem implicit mesajul că este incapabil să o găsească singur,
   şi că, e mai important punctul nostru de vedere decât ce gândeşte şi ce simte celălalt. Din aceste
   motive e mai bine să evităm oferirea de sfaturi atunci când ele nu sunt cerute explicit.

7. Evitarea întreruperii interlocutorului
   Pentru a încuraja comunicarea şi a da posibilitatea interlocutorului să se exprime liber este
   indicat sa
                                                                                                    15
Reception of the message is as important as its issuance. Although it may appear to play a
relatively passive role in communication, it involves certain actions and attitudes which condition
results. 1. Establishing eye contact with the interviewer properly when we look at the talk, we
show that we are careful what we say. Eye contact should be tailored in duration depending on
the caller side. Some people need eye contact throughout the conversation, but others prefer a
low visual contact being disturbed by persistent gaze. 2. Using a minimal response that
encourages communication Such responses can be both nonverbal and verbal. When we smile,
we nod your head, keep the body slightly bent forward, use an open gesture, listener is
encouraged to speak. The same effect can be achieved by speaking words or short of verbal
inflections like "Aha!", "And", "Yes", "Next", "Indeed", "understand". These responses should
not be too long and not performing like "I know, you're saying that ..." because they create the
feeling that we want to take over the role of the transmitter, or we want to go faster than the
subject. Responses minimal verbal or non-verbal and eye contact are very important especially in
the early stages of the conversation. 3. Focus on what the sender Listening is not the same as
hearing. Listening requires concentration on the message received to understand its significance.
From this point of view is very important to focus on what he meant another, leaving aside their
concerns or problems. Also, significant information is transmitted emotions of the speaker.
Speaker recognition and expression of emotions experienced by empathy (understanding the

                                                                                                16
emotional state experienced by a person, as we find in its place) than it facilitates communication.
4. Avoid interpreting and judging message content or the person who issued each of us have a
tendency to pass through the filters we hear their thoughts and thus reach conclusions quickly,
forgetting that our perception may be significantly different from that of other people. When we
want to get as much information from the caller, it is preferable to avoid interpretation or
judgment received message. 5. To ensure interviewer asking questions that we are interested in
what he says, and especially to check if I understand correctly received message is useful for
asking questions. Questions can be open or closed depending on the purpose. When pursuing
learning more details about a topic, open questions are better suited and accuracy of information
is important when closed questions can help. 6. Avoid frequent advice A reaction to a message
expressing some difficulty, is to provide a solution or advice (what would we do in that situation).
Although the intentions are positive, the results will not always be so, because often the other
person only needs to be heard and understood. Giving the solution implicitly send the message
that it is unable to find one, and that's more important in our view than what they think and feel
each other. For these reasons it is better to avoid giving advice when they are not explicitly
required. 7. To avoid interruption listener encourage communication and to allow the listener to
express themselves freely is advisable to

Oferirea feed-back-lui

 Feed-back-ul, adică reacţia la mesajul primit, ajustează comunicarea. El poate să stimuleze
comunicarea sau dimpotrivă.

Sugestii privind oferirea de feed-back:

       Focalizarea feed-back-lui pe aspectele pozitive ale situaţiei.
       Oferirea unui feed-back constructiv, evidenţiind ce poate fi modificat, îmbunătăţit de
       interlocutor şi nu ce nu mai poate fi schimbat.
       Feed-back-ul trebuie să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament anume şi nu unul
       general.
       Formularea feed-back-lui în termeni descriptivi şi nu evaluativi sau critici.
       Feed-back-ul trebuie să vizeze comportamentul persoanei şi nu persoana în general.
       Oferirea feed-back-lui imediat şi nu după o perioadă de timp.

Comunicarea eficientă solicită aşadar, realizarea unor eforturi atât din partea vorbitorului cât şi a
ascultătorului. Atitudinile de cooperare, respect şi acceptare reciprocă sprijină atât procesul de
comunicare cât şi dezvoltarea relaţiilor şi rezolvarea constructivă a conflictelor.
Provide feedback to feed-back, ie the response to your email, adjusts communication. It can stimulate
the communication or the contrary. Tips on giving feedback: • Focus feedback on the positive aspects
of the situation. • Offering constructive feedback, highlighting what can be modified, improved and no
party that can not be changed. • Feed-back must be specific and concrete, focused on specific behavior
and not a general one. • Formulate feedback in terms of descriptive and not evaluative or critical. •
Feed-back must target person's behavior and not the person in general. • Provide feedback to

                                                                                                   17
immediately and not after a while. Therefore require effective communication, making efforts from
both the speaker and the listener.

       2. MEDIEREA

Medierea este un proces de comunicare şi negociere a unor persoane aflate în conflict care decurge
sub coordonarea şi cu ajutorul unei alte persoane numită mediator care a fost instruită să ajute
părţile la soluţionarea conflictului lor. (V.Rotaru, 2006, p. 7)

În ultimul timp, medierea conflictelor în şcoală de către elevi, ca metodă de soluţionare a conflictelor a
devenit din ce în ce mai folosită, datorită rezultatelor obţinute.

Avantajele folosirii medierii de către elevi:
    elevii, ca mediatori, sunt mai eficienţi în influenţarea colegilor spre rezolvarea paşnică a
      conflictelor,
    reducerea frecvenţei şi intensităţii conflictelor între elevi,
    reducerea necesităţii adulţilor de a mai interveni,
    descreşterea numărului de pedepse/ sancţiuni aplicate de profesori,
    îmbunătăţirea climatului din şcoală şi a calităţii relaţiilor între elevi,
    mărirea stimei de sine la elevi şi
    creşterea nivelului responsabilităţii.

Etape în implementarea unui program de mediere a conflictelor în şcoli:

1. Alegerea unui coordonator al programului
Pentru o desfăşurare reuşită a programului este nevoie ca el să fie supravegheat de un adult.
Coordonatorul este responsabil de selectarea şi instruirea mediatorilor, de organizarea, implementarea
şi monitorizarea programului.Coordonator poate deveni orice profesor (psiholog, diriginte, etc.) care
doreşte şi crede că medierea este un program benefic pentru şcoală şi elevi.

2. Pregatirea introducerii programului
Alcătuirea unui proiect al programului de mediere, care să cuprindă urmatoarele: scopul- ce avantaje
oferă programul pentru elevi, profesori şi conducerea şcolii, obiectivele programului: concrete şi
măsurabile, durata de formare pentru elevii mediatori (numărul activităţilor şi timpul alocat acestora),
descrierea temelor abordate în cadrul sesiunii de formare, modalităţi de selectare a elevilor mediatori,
resurse umane şi financiare, metode de evaluare.

3. Asigurarea funcţionării programului
Selectarea elevilor: pentru ca medierea să fie acceptată şi utilizată de întreaga şcoală, mediatorii elevi
trebuie să fie reprezentativi în diversitatea grupului de elevi. Modalităţi posibile de selecţie:
 • Toţi elevii interesaţi sunt implicaţi în program.
 • Organizarea de interviuri cu elevii interesaţi. Întrebările vor viza investigarea motivaţiei pentru
participare, calităţile necesare pentru un bun mediator, dar şi observarea abilităţilor de comunicare, a
modalităţilor de relaţionare cu colegii.
• Nominalizarea de către elevi a doi colegi de clasă pe care îi consideră buni mediatori. Interviu
ulterior cu aceştia.
• Autonominalizarea şi interviul ulterior.
                                                                                                         18
În general, elevii aleşi ar trebui să posede calităţi şi talente care i-ar ajuta să devină buni mediatori.
Aceasta ţine, în primul rînd, de abilitatea de comunicare, empatie, flexibilitatea şi deschiderea spre a
învăţa ceva nou.
Pregătirea elevilor selectaţi. Poate fi realizată de comun acord cu elevii fie pe parcursul mai multor
întâlniri, o dată sau de două ori pe săptămână, fie într-un weekend mai multe ore pe zi. Formarea are în
vedere cunoaşterea unor informaţii de bază despre comunicare, conflict şi mediere, cu accent pe partea
aplicativă. Elevii vor fi antrenaţi în exersarea abilităţilor de mediere.
Amenajarea unui spaţiu cu această destinaţie: biroul de mediator. Dacă acest lucru nu este posibil,
atunci se poate folosi orice spaţiu pretabil acestei activităţi (cabinetul de asistenţă psihopedagogică,
camera vizitatorilor sau chiar în sala de clasă după terminarea cursurilor).
Organizarea programului: după ce elevii au terminat programul de formare, ceilalţi elevi trebuie să
ştie cum să-i găsească, să-i recunoască sau să-i apeleze. Mediatorii pot purta un ecuson, o insignă,
eşarfă, etc, ceva care să-i deosebească de ceilalţi şi să-i poată face uşor de recunoscut.
 Dacă elevii mediatori văd un conflict, se pot apropia, spun că sunt mediatori şi îi întreabă pe cei aflaţi
în conflict dacă vor să încerce medierea. De asemenea, profesorii, diriginţii pot să trimită elevii aflaţi în
conflict, la mediatori.
De obicei, elevii nu prea doresc ca mediator să le fie o persoană mai mică ca vîrstă. Pentru a evita
asemenea probleme, atunci cînd este posibil, elevul care mediază trebuie să fie cel puţin cu un an mai
mare decît părţile în conflict.
De asemenea, se recomandă co-medierea, adică mediatorii să lucreze în echipe de câte doi. Acest lucru
prezintă avantajul analizei mai obiective a ceea ce s-a întîmplat pe parcursul medierii, fiecare din ei
putînd fi şi observator şi evaluator pentru celălalt.

4. Promovarea sistemului în şcoală
Modalităţi de promovare: fluturaşi, articole pentru ziarul local sau revista şcolii, broşuri, pliante,
prezentare video a medierii, activităţi la clase, insigne cu o siglă semnificativă, ecusoane, mesaje
publicitare pe site-ul şcolii, etc

5. Monitorizarea şi evaluarea eficienţei programului.
Pot avea loc întâlniri săptămânale între coordonatorul programului de mediere şi elevii mediatori.
Aceste întâlniri au drept scop monitorizarea şi evaluarea eficienţei sistemului prin raportare la
progresul şi problemele elevilor. Se pot analiza problemele pe care elevii mediatori le-au întâmpinat în
medierea conflictelor, astfel încât să înveţe unii din experienţa altora. Se propun soluţii de îmbunătăţire
a procesului de mediere.
Evaluarea trebuie să se bazeze pe documente specifice: cereri de mediere, rapoarte, contracte, etc.
Raportări periodice către conducerea şcolii privind rezultatele obţinute până în acel moment datorită
implementării programului.

Succesul unui astfel de program depinde foarte mult de susţinerea lui de către toate cadrele
didactice din şcoală , precum şi de către conducerea şcolii.

2. MEDIATION Mediation is a process of communication and negotiation of conflicting persons
arising under the supervision and with the help of another person appointed mediator who has been
trained to assist parties to resolve their conflict. (V. Rotaru, 2006, p.7) Lately, conflict mediation in
schools by students as a method of dispute resolution is becoming increasingly used because results.
Advantages of mediation by students:  students as mediators, are more effective in influencing
colleagues to peaceful resolution of conflicts,  reduce the frequency and intensity of conflicts
                                                                                                            19
between students  reduce the need for adults to stop intervening  decrease in the number of
penalties / sanctions applied by teachers,  improve the school climate and the qua of relationships
                                                                                         lity
between students  increase self     -esteem in pupils  increasing responsibility. Steps in implementing a
conflict mediation program in schools: 1. Choosing a program coordinator for a successful deployment
of the program requires that he be supervised by an adult. The coordinator is responsible for selecting
and training mediators, organization, implementation and monitoring of the program. Coordinator can
be any teacher (psychologist, teacher, etc.). Wishes and believes that mediation is a benefit for the
school and students. 2. Training program introducing a composition project mediation program,
including the following: purpose-what are the advantages of the program for students, teachers and
school management, program goals: specific, measurable, time training for students mediators (number
of activities and time for their s), description of topics covered in the training session, ways to select
students mediators, human and financial resources, evaluation methods. 3. Ensure functioning
Selection program students: that mediation is accepted and used by the whole school, students must be
representative mediators in diverse group of students. Selection possible ways: • All students interested
are involved in the program. • Organizing interviews with interested students. Questions will focus on
motivation for participation investigate the qualities necessary for a good mediator, and observing
communication skills, ways of relating with peers. • Nomination by students of two classmates they
consider good mediators. Then interview them. • Autonominalizarea and subsequent interview. In
general, students chosen should possess qualities and talents that would help them become good
mediators. It held, first, the ability to communicate, empathy, flexibility and openness to learning
something new. Preparing students select. Can be done in consultation with students either during
several meetings once or twice a week or a weekend several hours. Training aims to know basic
information about communication, conflict mediation, with emphasis on the practical. Students will be
engaged in mediation skills practice. Arrange an area for this purpose: the office of mediator. If this is
not possible, then you can use any suitable space for the work (office pedagogical support, visitor room
or even in the classroom after classes). Organization program: Once students have completed the
training program, other students need to know how to find them, to recognize or to appeal. Mediators
can wear a badge, a badge, scarf, etc, something that would distinguish them from others and can be
easily recognized. If students see a conflict mediators can be approached, say they are mediators and
asks those in conflict if they try mediation. Also, teachers, class teachers can send students who are in
conflict mediation. Usually, students do not want to be a mediator smaller person that age. To avoid
such problems, when possible mediating student must be at least one year longer than the parties in
conflict. It also recommends co-mediation, mediators that work in teams of two. This has the advantage
of more objective analysis of what happened during the mediation, each of them being able to be an
observer and evaluator other. 4. Promoting school system promotion methods: flyers, local newspaper
or magazine articles school brochures, video of mediation, classroom activities, significant logo
badges, name tags, advertising on school website, etc.
5. Monitoring and evaluation of program effectiveness. May be held weekly meetings between
mediation program coordinator and students mediators. These meetings are aimed at monitoring and
evaluating system efficiency in relation to pupils' progress and problems. It can analyze problems
students have encountered mediators in conflict mediation, so to learn from each others experience.
The proposed solutions improve the mediation process. Evaluation should be based on specific
documents: request for mediation, reports, contracts, etc.. Periodic reports to the school on its
achievements so far due to the implementation of the program. The success of such a program depends
heavily on the support of all teachers in the school,



                                                                                                        20
3. TEATRU FORUM

Este o metodă de educaţie non-formală din sfera artei participative care materializează dramaturgic
o situaţie de opresiune/conflict, urmărind în prima fază ca publicul să identifice situaţia în sine,
precum şi rolul fiecărui personaj: opresor, opresat, aliat al unuia sau al celuilalt şi personaje neutre.
Scopul final al piesei de teatru-forum este ca publicul sau spect-actorii să găsească soluţii pentru
înlăturarea situaţiei deopresiune/ conflict prin schimbarea atitudinilor personajelor, fără însă a
acţiona direct asupra personajului-opresor. Participanţii sau spect-actorii trăiesc experienţa urcând pe
scenă, propunând soluţii sau observând un alt spect-actor făcând acest lucru; reflectează prin întrebările
Jokerului la ceea ce s-a întâmplat; interpretează semnificaţia acţiunii la care a participat şi tind să facă
transferul experienţei la realitatea de zi cu zi a vieţiilor lor.
Ca metodă a fost fondată de Augusto Boal, director de teatru brazilian, preluată şi promovată în
România de Asociaţia A.R.T. Fusion, o asociaţie tânără fondată în anul 2005, care consideră arta un
instrument real de schimbare socială, susţinând că, un individ este o forţă a schimbării în comunitate,
prin îmbunătaţirea propriei atitudini faţă de problemele sociale care îl înconjoară.

Etape ale unei activităţi de teatru forum în şcoală:

   1. Pregătirea piesei
Coordonatorul care poate fi un profesor sau psihologul şcolii alege un grup de elevi voluntari, dispuşi
să se implice într-un astfel de proiect. Aceştia sunt instruiţi în metoda teatrului forum printr-un training
în care primesc informaţii despre metodele de educaţie nonformală, opresiune, teatru forum şi
exersează abilităţi de joc şi improvizaţie.
Ei identifică o problemă de opresiune sau conflict în şcoală sau le este semnalată de către coordonator
sau alte persoane. Echipa de voluntari dezvoltă apoi un proiect în jurul acesteia.
 Pentru realizarea piesei au loc întâlniri în care se stabilesc prin improvizaţie personajele, scenariul,
ţinându-se cont de cazuri reale specifice problemei în dezbatere. După mai multe repetiţii se ajunge la o
formă agreată care redă clar şi concis problema aleasă. Piesa se joacă pentru un public ţintă, care s-a
confruntat sau are potenţial să se confrunte cu o astfel de problemă.

   2. Partea de teatru
Desfăşurarea efectivă a unei piese de teatru-forum are trei etape principale: piesa,discuţiaşi forumul.
În prima, situaţia de opresiune/conflict este prezentată în aproximativ 15 minute cu ajutorul
personajelor şi a interacţiunilor dintre acestea. Personajele pieselor de teatru-forum sunt construite
incomplet astfel încât publicul să se poată identifica cu acestea, mai mult, să simtă nevoia de a
completa cu acţiunile proprii, prin înlocuirea respectivului personaj.

   3. Partea de forum
În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia prezentată, despre
cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje şi despre poziţiaocupată de fiecare în piesă: opresor,
opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre.
Jokerul are rolul de a motiva şi stimula publicul să vină cu soluţii realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei
prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă atribuţie a sa este de a explica şi urmări respectarea
regulilor teatrului-forum.
În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe toate personajele,
mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană conflictul nu va dispărea pur şi


                                                                                                          21
simplu şi îşi propune atunci ca aceasta să fie înlăturată prin schimbarea atitudinilor vizavi de opresor şi
vizavi de problemă.
Fiecare spect-actor poate să intervină pe parcursul piesei printr-o bătaie din palme. Actorii vor rămâne
nemişcaţi pe scenă pentru ca persoana din public să vină în locul actorului din piesă. Toţi actorii sunt
atenţi la schimbări şi improvizează ţinând cont de caracteristicile principale ale personajelor lor. Scopul
urmărit este ca publicul să acţioneze asupra persoanjelor care nu au luat atitudine şicare pot schimba
cursul acţiunii într-unul pozitiv, care pot ajuta opresatul să ia o decizie care să îl susţină şi să îl dezvolte
pozitiv.
Se intervine astfel în fiecare scenă, rând pe rând, înlocuindu-se personaje până când se ajunge la soluţia
votată de către public ca fiind cea mai realistă şi utilă în situaţiaprezentată.
 După alegerea soluţiei au loc discuţii despre cum ar putea fi implementată aceasta în realitatea de zi cu
zi – în comunitatea care se confruntă cu problema dezbatută.
 După finalizarea forumului, când s-au propus soluţii de către spectatori, s-au discutat şi acceptat soluţii
şi s-a schimbat firul dramatic al piesei, urmează finalizarea şi concluzionarea piesei. Jokerul va provoca
publicul să extragă învăţămintele piesei de Teatru Forum la care au asistat.

   4. Evaluarea
 Se recomandă fie aplicarea unor chestionare spectatorilor după terminarea piesei fie luarea de
interviuri şi înregistrarea răspunsurilor.
( după Ghidul Re-Creează ARTitudinea prin Teatru Forum, 2007)
3. Forum Theatre is a method of non-formal education in the field of participatory art that materializes
a situation of oppression drama / conflict, following the first phase of the public to identify specific
situation, as well as each character's role: oppressor, oppressed, an ally of one or and the other neutral
characters. The ultimate goal of the play-forum is the audience or spect-actors to find solutions to
eliminate oppressive situation / conflict by changing the attitudes of the characters, without acting
directly on the character-oppressor. Spect-actors or participants experience the climbing scene,
proposing solutions or spect-actor observing another doing so, reflects the joker questions about what
happened; interpret the significance of the action attended and tend to transfer experience from
everyday reality of their lives. As a method was founded by Augusto Boal, Brazilian theater director,
picked up and promoted in Romania ART Fusion Association, an association founded in 2005 young
who consider art a real tool for social change, arguing that an individual is a force change in the
community by improving their attitudes toward social issues surrounding it. Stages of a forum theater
activities in school: 1. Preparation Coordinator piece can be a teacher or school counselor students
choose a group of volunteers willing to participate in such a project. They are trained in forum theater
method through training they receive information about the methods of non-formal education,
oppression, and practice forum theater games and improvisation skills. They identify a problem of
oppression or conflict in school or they are reported by the coordinator or others. Volunteer team then
develops a project around it. To achieve part meeting place where characters are established through
improvisation, script, taking into account the specific issue under debate real cases. After several
repetitions to reach the agreed form which gives clear and concise chosen problem. The song is played
for a target audience that has experienced or has the potential to face this problem. 2. The actual
deployment stage a play-forum has three main stages: play, discussion and forums. In the first, the
situation of oppression / conflict is present in approximately 15 minutes with the characters and their
interaction. Characters forum theater pieces are constructed incomplete so that the public can identify
with them more, to feel the need to fill with actions, by replacing that character. 3. The Forum In a
second step, the moderator song called Joker, facilitates discussion on the situation presented, about the
causes of oppression, about the relationships between the characters and the position occupied by each
                                                                                                             22
piece: oppressor, oppressed, their allies, neutral characters. Joker is designed to motivate and encourage
the public to come up with realistic solutions or improvements of the situation presented to them play
on stage. Another task is to explain to you and follow the rules of theater-forum. As part of the forum
play resumes and the audience becomes active. Is able to change all the characters, except oppressor:
Forum Theatre assumed in everyday conflict will not just disappear and then sets it to be removed by
changing attitudes towards the oppressor and opposite problem. Each spect-actor can occur during play
by clapping. Actors remain motionless on stage for the audience to come in person instead of the actor
in the play. All actors are aware of the changes and improvise taking into account the main features of
their characters. The aim is for the public to act on persoanjelor who did not take the attitude that can
change in a positive action that can help opresatul to take a decision to support and to develop
positively. It comes into every scene, one by one, replacing the characters until the solution reaches
voted by the public as being the most realistic and useful in the situation. After selecting the solution
were discussions about how it might be implemented in everyday reality - the community facing issues
discussed. After completing Forum, the solutions have been proposed by the spectators, were discussed
and agreed solutions and dramatically changed the thread of the piece is completed and the conclusion
of the play. Joker will cause the audience to draw lessons play Forum attended. 4. Assessment or the
application of questionnaires is recommended audience after the play is taking interviews and record
responses. (After Re-Creates Guide ARTitudinea by Theatre Forum, 2007)
        4. TEATRUL EDUCAŢIONAL

Teatrul educaţional este o metodă nonformală care presupune dramatizarea unor evenimente
actuale, realiste şi reprezentative care se derulează atât în şcoală, cât şi în afara acesteia.

Printre obiectivele de învăţare ale acestei metode se numară:
    - stimularea creativităţii tinerilor pentru elaborarea unui scenariu original, care să redea faţetele
        şcolii actuale,
    - dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare pentru distribuirea eficientă a rolurilor,
    - formarea abilităţilor de interpretare corectă a rolurilor din piesă.
Etape în desfăşurarea unei teatru educaţional:
    1. Stabilirea echipei( coordonator şi actori) care va lucra la piesă;
    2. Stabilirea temei şi a titlului piesei;
    3. Crearea scenariului şi distribuirea rolurilor;
    4. Repetiţia;
    5. Stabilirea locului şi zilelor pentru interpretare;
    6. Mediatizarea piesei;
    7. Interpretarea;
    8. Evaluare.
Metoda are impact direct asupra participanţilor, ca urmare a implicării responsabile şi active în
derularea scenariului, a creşterii motivaţiei şi a dorinţei de a lucra în echipă, cât şi un impact indirect,
observabil prin efectele determinate la nivelul comunităţii apropiate, prin stimularea prietenilor de a
participa la activităţile nonformale, prin susţinerea de către colegii, prin dezbaterea temei interpretate în
piesă, prin evaluarea scenariului şi a modului de interpretare a rolurilor.
( V. Dumitrescu, M. Covaci, 2009)
4. EDUCATIONAL THEATRE Theatre nonformal education is a method that involves the
dramatization of actual events, realistic and representative menus both in school and beyond. Among
the learning objectives of this method are: - Youth creativity to develop an original screenplay that
                                                                                                          23
would render facets current school - develop team spirit and cooperation for the effective distribution
of roles - skills training for correct interpretation of the roles of piece. Stages in the development of
educational theater: 1. Establish team (coordinator and actors) to work on part 2. Setting the theme and
the title track 3. Creating script and casting 4. Repetition; 5. Determination of the place and day to
interpretation; 6. Coverage part 7. Interpretation 8. Evaluation. The method has a direct impact on the
participants, as a result of responsible and active involvement in the scenario, increasing motivation
and desire to work in a team and an indirect impact observable effects caused by the close community,
by encouraging friends to participate in non-formal activities, with support by colleagues, by discussing
the theme song interpreted by evaluating scenario and how the interpretation of roles. (V. Dumitrescu,
M. Covaci, 2009)


   5. MENTORAT

Mentoratul ca metodă de educaţie non-formală, presupune dezvoltarea unei relaţii între o persoană
mai experimentată, care are mai multe cunoştinţe într-un anumit domeniu şi o persoană mai puţin
experimentată, care vrea să acumuleze cunoştinţe în aria respectivă sau să-şi dezvolte anumite
abilităţi.

Deşi există diferite abordări şi ramuri ale mentoratului, există două principii stabile pe care se bazează:
comunicarea şi dezvoltarea unei relaţii între mentor şi ucenic.
Un mentor este o persoană care are experienţă relevantă într-un anumit domeniu, care poate şi vrea să
împărtăşească din experienţa sa altor persoane, care au nevoie de cunoştinţele sale sau care au nevoie
de ajutor pentru a acumula anumite abilităţi sau comportamente. E practic o persoană care îi ajută pe
ceilalţi să se dezvolte şi să se descopere.
 Această metodă poate fi aplicată cu succes în şcoală, elevii din clasele mai mari să dezvolte relaţii de
mentorat cu cei din clase mai mici, împărtăşindu-le astfel din experienţa lor de elevi, modalităţi de a
face faţă diverselor probleme, strategii de a reacţiona în conflicte sau bullying.
( V. Dumitrescu, M. Covaci, A. Popescu, 2009)



Mentoring Mentoring as a means of non-formal education involves developing a relationship between a more
experienced person who has more knowledge in a particular area and a less experienced person who wants to
gain knowledge in that area and to develop specific skills. Although there are different approaches and areas of
mentoring, there are two principles that underpin stable: communication and develop a relationship between
mentor and disciple. A mentor is a person who has relevant experience in a particular field, who can and wants
to share the experience of others who need his knowledge and support they need to gain certain skills or
behaviors. It's basically a person who helps others to develop and discover. This method can be applied
successfully in school, higher grade students to develop mentoring relationships with those in the lower
classes, thus sharing their experience with students, ways to deal with different problems, strategies to
respond conflicts or bullying. (V. Dumitrescu, M. Covaci, A. Smith, 2009)




                                                                                                             24

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

0 manag.conflict
0 manag.conflict0 manag.conflict
0 manag.conflictstanalexxx
 
Managementul conflictelor
Managementul conflictelorManagementul conflictelor
Managementul conflicteloradrian_iasi
 
Conflictul intercultural
Conflictul interculturalConflictul intercultural
Conflictul interculturalAlianta INFONET
 
Conflictul socio-cognitiv
Conflictul socio-cognitivConflictul socio-cognitiv
Conflictul socio-cognitivElena S
 
Metode si tehnici de solutionare a conflictelor
Metode si tehnici de solutionare a conflictelorMetode si tehnici de solutionare a conflictelor
Metode si tehnici de solutionare a conflictelorOlga Morozan
 

La actualidad más candente (6)

0 manag.conflict
0 manag.conflict0 manag.conflict
0 manag.conflict
 
Managementul conflictelor
Managementul conflictelorManagementul conflictelor
Managementul conflictelor
 
Conflictele
ConflicteleConflictele
Conflictele
 
Conflictul intercultural
Conflictul interculturalConflictul intercultural
Conflictul intercultural
 
Conflictul socio-cognitiv
Conflictul socio-cognitivConflictul socio-cognitiv
Conflictul socio-cognitiv
 
Metode si tehnici de solutionare a conflictelor
Metode si tehnici de solutionare a conflictelorMetode si tehnici de solutionare a conflictelor
Metode si tehnici de solutionare a conflictelor
 

Destacado

Pourquoi aller aux pôles
Pourquoi aller aux pôles Pourquoi aller aux pôles
Pourquoi aller aux pôles Blache
 
Demlot
DemlotDemlot
Demlotptamg
 
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategii
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategiiStrategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategii
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategiiInnovatika
 

Destacado (7)

Pourquoi aller aux pôles
Pourquoi aller aux pôles Pourquoi aller aux pôles
Pourquoi aller aux pôles
 
Sobre el fracaso escolar(r)
Sobre el fracaso escolar(r)Sobre el fracaso escolar(r)
Sobre el fracaso escolar(r)
 
Videojuegos (1)
Videojuegos (1)Videojuegos (1)
Videojuegos (1)
 
148 bendirei a jesus
148   bendirei a jesus148   bendirei a jesus
148 bendirei a jesus
 
Tema 1. introducción.
Tema 1. introducción.Tema 1. introducción.
Tema 1. introducción.
 
Demlot
DemlotDemlot
Demlot
 
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategii
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategiiStrategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategii
Strategia 2.0 Angażowanie pracowników w tworzenie i realizację strategii
 

Similar a School med handbook for teachers

143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx
143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx
143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docxMihaela Popa
 
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.docMihaela Popa
 
Managementul conflictelor si negocierea
Managementul conflictelor si negociereaManagementul conflictelor si negocierea
Managementul conflictelor si negociereaRodica B
 
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aViolenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aRus Maria Loredana
 
Tema 6 comunicarea inretculturala
Tema 6 comunicarea  inretculturalaTema 6 comunicarea  inretculturala
Tema 6 comunicarea inretculturalaAlisa Russu
 
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptx
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptxRolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptx
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptxAlisa Russu
 
Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Alianta INFONET
 
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402371581ale
 
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...Eugen Secher
 
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic Conflictele si comunicarea. Ghid parctic
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic Olga Morozan
 
A tolera, tolera nu0162u0102
A  tolera,  tolera nu0162u0102A  tolera,  tolera nu0162u0102
A tolera, tolera nu0162u0102Georgeta Manafu
 
O examinare a relația dintre educație și conflict
O examinare a relația dintre educație și conflictO examinare a relația dintre educație și conflict
O examinare a relația dintre educație și conflictRoxana Ioana
 
”Elevul vis a vis cu violenta”
”Elevul vis a vis cu violenta””Elevul vis a vis cu violenta”
”Elevul vis a vis cu violenta”TundeLaudat
 

Similar a School med handbook for teachers (20)

143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx
143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx
143810372-Tema-3-Rezolvarea-Conflictelor.docx
 
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc
27899591-Tema-7-Abordarea-Conflictelor-in-Educatie.doc
 
Managementul conflictelor si negocierea
Managementul conflictelor si negociereaManagementul conflictelor si negocierea
Managementul conflictelor si negocierea
 
Violenta(1)
Violenta(1)Violenta(1)
Violenta(1)
 
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a aViolenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
Violenta in scoala, dines cristian ,cls. a x a a
 
Oana zaharia
Oana zahariaOana zaharia
Oana zaharia
 
Tema 6 comunicarea inretculturala
Tema 6 comunicarea  inretculturalaTema 6 comunicarea  inretculturala
Tema 6 comunicarea inretculturala
 
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptx
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptxRolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptx
Rolul-pers succes-in-procesul-de-soluționare-a-conflictelor.pptx
 
Dialog intercultural
Dialog interculturalDialog intercultural
Dialog intercultural
 
Conflict
ConflictConflict
Conflict
 
Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)Dialog intercultural (1)
Dialog intercultural (1)
 
Dialog
DialogDialog
Dialog
 
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402
Tehnici de comunicare si negociere.arta medierii.ene eliza.4402
 
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...
7. prelegere vii comunicarea interculturală şi conflictologia new microsoft p...
 
Medierea conflictelor
Medierea conflictelorMedierea conflictelor
Medierea conflictelor
 
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic Conflictele si comunicarea. Ghid parctic
Conflictele si comunicarea. Ghid parctic
 
A tolera, tolera nu0162u0102
A  tolera,  tolera nu0162u0102A  tolera,  tolera nu0162u0102
A tolera, tolera nu0162u0102
 
O examinare a relația dintre educație și conflict
O examinare a relația dintre educație și conflictO examinare a relația dintre educație și conflict
O examinare a relația dintre educație și conflict
 
”Elevul vis a vis cu violenta”
”Elevul vis a vis cu violenta””Elevul vis a vis cu violenta”
”Elevul vis a vis cu violenta”
 
Toleranța
ToleranțaToleranța
Toleranța
 

Más de budur eleonora

Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETGhid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETbudur eleonora
 
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4budur eleonora
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăbudur eleonora
 
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsGuide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsbudur eleonora
 
Sports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaeSports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaebudur eleonora
 
Teaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianaTeaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianabudur eleonora
 
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
Relationships by mihaela  alexandrina cenusaRelationships by mihaela  alexandrina cenusa
Relationships by mihaela alexandrina cenusabudur eleonora
 
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusaGroup problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusabudur eleonora
 
Airinei liliana presentation
Airinei liliana presentationAirinei liliana presentation
Airinei liliana presentationbudur eleonora
 
Communication obstacles dir. emilia lupei
Communication obstacles   dir. emilia lupeiCommunication obstacles   dir. emilia lupei
Communication obstacles dir. emilia lupeibudur eleonora
 
Personalitaty and education by. emilia lupei
Personalitaty and education    by. emilia lupeiPersonalitaty and education    by. emilia lupei
Personalitaty and education by. emilia lupeibudur eleonora
 
Eco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeiEco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeibudur eleonora
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinabudur eleonora
 
Intercultural communication by doina dumitrascu
Intercultural communication   by doina dumitrascuIntercultural communication   by doina dumitrascu
Intercultural communication by doina dumitrascubudur eleonora
 
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinaComunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinabudur eleonora
 
Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru
Proiect  educaţional arheolog pentru o zi  cipruProiect  educaţional arheolog pentru o zi  cipru
Proiect educaţional arheolog pentru o zi ciprubudur eleonora
 
Fourth project meeting report
Fourth project meeting reportFourth project meeting report
Fourth project meeting reportbudur eleonora
 
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  reportHAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow reportbudur eleonora
 

Más de budur eleonora (20)

Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETGhid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
 
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
 
Guide for parents f
Guide for parents fGuide for parents f
Guide for parents f
 
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsGuide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
 
Sports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaeSports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolae
 
Teaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianaTeaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei liliana
 
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
Relationships by mihaela  alexandrina cenusaRelationships by mihaela  alexandrina cenusa
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
 
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusaGroup problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
 
Airinei liliana presentation
Airinei liliana presentationAirinei liliana presentation
Airinei liliana presentation
 
Communication obstacles dir. emilia lupei
Communication obstacles   dir. emilia lupeiCommunication obstacles   dir. emilia lupei
Communication obstacles dir. emilia lupei
 
Personalitaty and education by. emilia lupei
Personalitaty and education    by. emilia lupeiPersonalitaty and education    by. emilia lupei
Personalitaty and education by. emilia lupei
 
Eco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeiEco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupei
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
 
Intercultural communication by doina dumitrascu
Intercultural communication   by doina dumitrascuIntercultural communication   by doina dumitrascu
Intercultural communication by doina dumitrascu
 
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinaComunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
 
Relatia profesor elev
Relatia profesor elevRelatia profesor elev
Relatia profesor elev
 
Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru
Proiect  educaţional arheolog pentru o zi  cipruProiect  educaţional arheolog pentru o zi  cipru
Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru
 
Fourth project meeting report
Fourth project meeting reportFourth project meeting report
Fourth project meeting report
 
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  reportHAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
 

School med handbook for teachers

  • 1. Handbook for teachers INTRODUCERE Conflictul este o parte firească, normală, a vieţii sociale el nu pot fi eradicat din interacţiunile umane, dar asta nu înseamnă că ar trebui ignorat. Abordat constructiv, el poatedeveni un factor de schimbare socială şi de dezvoltare personală. Şcoala, ca mediu social care dezvoltă şi stimulează interacţiunea indivizilor, constituie şi ea cadrul de manifestare a conflictelor. Rezolvarea nepotrivită a acestora determină deteriorarea relaţiilor dintre elevi, a celor dintre elevi şi profesori, copii şi părinţi şi apariţia unor manifestări violente. Pentru dezvoltarea unei şcoli mai sigure, bazate pe colaborarea dintre toţi actorii implicaţi: elevi, profesori, părinţi, manageri, personal administrativ şi comunitate, ne-am propus realizarea unui proiect Grundtving, School Med: European Learning partnership on the scholasticmediation în perioada 2011-2013. Colegiul Tehnic „Gh. Cartianu”din Piatra Neamţ, este partener în acest proiect cu instituţii similare din Italia, Cipru şi Letonia.Prin compararea experienţelor din cele patru ţări am stabilit câteva strategii eficiente de prevenire şi rezolvare a conflictelor din şcoli. Unul din obiectivele acestor strategii este şi crearea unui ghid pentru profesori. Ne-am propus ca prin acesta să sprijinim eforturile profesorilor de prevenire şi rezolvare a conflictelor din şcoală. 1
  • 2. INTRODUCTION Conflict is a natural part, normal social life he can not be eradicated from human interactions, but that does not mean that you should ignore. Constructive approach, it can become a factor of social change and personal development. School environment that develops and promotes social interaction of individuals, it is also the manifestation of conflict. Solving them wrong cause deterioration of relations between students, those between students and teachers, children and parents and the emergence of violent events. For the development of safer schools, based on collaboration between all stakeholders: students, teachers, parents, managers, staff and community, we proposed a project Grundtving, Med School: European Learning Partnership on the scholastic mediation in 2011-2013. Technical College "Gh Cartianu "in Piatra Neamt, is a partner in this project with similar institutions in Italy, Cyprus and Latvia. By comparing the experiences of the four countries have established some effective strategies to prevent and resolve conflicts in schools. One of the objectives of this strategy is the creation of a guide for teachers. We proposed that these teachers to support efforts to prevent and resolve conflicts in school. 2
  • 3. CONFLICTUL Ce este conflictul? Termenului de confict este adesea definit prin cuvinte precum, ceartă, dispută, disensiune, luptă, război, care fac referire la prezenţa unor dispute verbale, agresiuni sau acte violente. Definirea acestuia prin termeni similari violenţei are legătură şi cu etimologia cuvântului conflict care provine de la verbul latinesc confligo care se traduce prin “a se lupta”, “a se bate între ei”. Cercetările mai recente asupra conflictului nuanţează şi lărgesc definirea acestuia. Astfel, enciclopedia Encarta(A. Constantin, 2004, p.18) identifică patru arii de referinţă a conflictului: conflictul militar –războiul, conflictul ca diferenţă-dezacord între idei, principii sau oameni,conflictul psihologic-lupta dintre dorinţe, nevoi, impulsuri simultane şi conflictul literar-cel dintre personaje sau forţe opuse. În cadrul acestei lucrări, ne vom opri doar asupra conflictului interpersonal cel care poate fi definit ca dispută sau competiţie între două sau mai multe persoane care au nevoi, idei, credinţe, convingeri, sistem de valori, scopuri foarte diferite sau chiar opuse.(A. Ştefan, 2009, p.73) Aşadar, conflictul implică: -prezenţa a două sau mai multor părţi(persoane sau grupuri); -existenţa reală sau doar percepută a unor diferenţe, incompatibilităţi la nivelul scopurilor, trebuinţelor caracteristicilor individuale; -apariţia unei stări de tensiune ce se cere descărcată. În cele mai multe cazuri, oamenii au tendinţa de a atribui conflictului o conotaţie negativă, fiind considerat ca ceva neplăcut, nedorit care trebuie evitat, sau rezolvat cât mai rapid. Noile perspective de analiză a conflictului au arătat că, nu conflictul în sine este problema ci modalitatea de abordare a acestuia. Rezolvat înt-un mod constructiv, conflictul, poate antrena abilităţile de rezolvare a problemelor şi cele de luare a deciziilor, să sprijine autocunoaşterea şi intercunoaşterea, poate să ducă la îmbunătăţirea relaţiilor inerpersonale şi creşterea capacităţii de adaptare şi inserţie socială. În abordarea distructivă a conflictului, participanţii comunică defectuos, nu admit interpretarea diferită a situaţiei, se dezvoltă emoţii negative, disfuncţionale exprimate adesea inadecvat, este afectată 3
  • 4. imaginea de sine a celui învins şi, relaţiile interumane se deteriorează, apar probleme de adaptare socială; E necesar să acordăm o atenţie specială conflictului deoarece există mereu pericolul ca acesta să se amplifice, să se ajungă la folosirea violenţei. Escaladarea conflictelor implică: scăderea capacităţii de control a efectelor conflictului; diminuarea alternativelor de acţiune care stau la dispoziţie; folosirea violenţei din ce în ce mai mult; o personificare a conflictului; emoţiile devin mai importante decât raţiunea; distrugerea devine scopul principal al acţiunlor întreprinse. În mod obişnuit, conflictul este asociat cu violenţa, deşi aceasta este doar una din direcţiile, consecinţele modului în care evoluează conflictul, ca atare violenţa nefiind pentru conflict nici definitorie, nici termen sinonim. Este important să nu reducem conflictul la ceartă sau luptă. Lupta, cu sau fără violenţă şi agresiunea fizică şi verbală sunt posibile răspunsuri la conflict sau manifestări ale conflictului. Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău. Agresivitatea, pe de altă parte, este orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune. (N. Mitrofan, 2003) Agresivitatea este un comportament sau o serie de comportamente provocatoare, pe când violenţa este deja traducerea în fapt a intenţiilor, respectiv vătămarea. Violenţa este concretizarea agresivităţii, stadiul superior şi decisiv al acesteia. Disocierea termenilor este convenţională, în comportamentul concret fiind foarte dificil de trasat o linie netă de demarcaţie. De cele mai multe ori cele două atitudini se întrepătrund, cu trecere rapidă de la vorbă la faptă, agresivitatea pregătind violenţa. Şcoala este un spaţiu în care se manifestă atât conflicte între copii dar şi între adulţi – copii, de aici complexitatea formelor de manifestare a violenţei şi agresivităţii. 4
  • 5. What is conflict Confict term is often defined by words like, quarrel, dispute, dissent, fight, war, referring to the presence of verbal disputes, assaults and violent acts. Defining it in similar terms related violence and conflict etymology comes from the Latin verb confligo which means "to fight", "to beat one another". More recent research on conflict nuances and broaden its definition. Thus, Encarta encyclopedia (A. Constantin, 2004, p.18) identifies four reference areas of conflict: military conflict, war, conflict, disagreement as a difference between ideas, principles, people, psychological conflict, struggle between desires, needs, impulses and the simultaneous literary conflict between characters or opposing forces. In this paper, we will focus only on the interpersonal conflict can be defined as a dispute or competition between two or more people who needs, ideas, beliefs, beliefs, value system, for very different or even opposite. (A. Stephen, 2009 p.73) Thus, the conflict involves:-presence of two or more parties (individuals or groups);-existence of real or just perceived differences, incompatibilities in the goals, needs individual characteristics;-emergence of tensions that requires low. In most cases, people tend to assign a negative connotation conflict is considered as something unpleasant, undesirable and should be avoided or resolved quickly. New insights of conflict analysis showed that conflict itself is not the problem but how to deal with it. Resolved strengthen a constructive way, conflict can lead to problem-solving skills and decision making, support and intercunoaşterea self- 5
  • 6. knowledge can lead to improved relations and increased inerpersonale adaptation and social integration. In addressing destructive conflict, participants communicate poorly, do not allow different interpretation of the situation, develop negative emotions, dysfunctional cast often inadequate self image is affected by the beat and deteriorating interpersonal relationships, social adjustment problems, is necessary pay special attention to conflict because there is always a danger that it might increase, to reach the use of violence. Escalation involves: • decreased ability to control the effects of conflict; • reducing action alternatives are available; • use of violence becoming more • a personification of conflict; • emotions become more important than reason; • destruction becomes The main purpose of action. Typically, conflict is associated with violence, although this is only one of the directions, the consequences of how evolving conflict, the conflict itself is not any defining violence or synonym. It is important to reduce the conflict to argue or fight. Fight with or without violence and physical and verbal aggression are possible responses to conflict and manifestations of conflict. The violence is brutal and prolonged disruption of an individual, collective or social, which translates into a loss of integrity, which can be physical, mental or physical. This disruption can be operate by aggression, by force, consciously or unconsciously, but violence can exist only in terms of the victim, not the aggressor to have intended to harm. Aggression, on the other hand, is any conduct intentionally directed towards objects, people or by themselves to produce some damage, some injuries, destruction and damage. (N. Mitrofan, 2003) Aggression is a behavior or a series of challenging behaviors, while violence is already translating into practice the intentions, or injury. Violence is the materialization of aggression, upper stage and its critical. Dissociation is conventional terms, the actual behavior is difficult to draw a line dividing the net. Most of the times the two attitudes are interwoven with rapid transition from word to deed, preparing aggressive violence. School is a place where the conflict occurs between children and between adults - children, hence the complexity of forms of violence and aggression. 6
  • 7. Violenţa în şcoală este orice formă de manifestare a următoarelor comportamente: exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, jignire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire; agresiune fizică: bruscare, împingere, lovire, rănire; comportament care intră sub incidenţa legii: viol, consum/comercializare de droguri, vandalism (provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă), utilizare de arme, furt; ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de cadrul didactic); comportament şcolar neadecvat: întârzierea sau fuga de la ore, părăsirea clasei în timpul orei, refuzul îndeplinirii sarcinilor, indisciplină, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare (M. Jigău, 2006, p.5); Violence in schools is any manifestation of the following behaviors: • inappropriate or offensive speech, such as nicknames, insult, teasing, irony, imitation, threatening, harassing, • physical aggression: bullying, pushing, hitting, injury, • conduct covered by the law: rape, consumer / marketing of drugs, vandalism (deliberately causing damage), use of weapons, theft, • offense status / authority of the teacher (language or disrespectful behavior toward teacher) • inappropriate school behavior: the delay or flight hours, leaving the classroom during class, refusing tasks, indiscipline, smoking in school and any other behavior that contradicts school regulations in force (M. Jigau, 2006, p.5); 7
  • 8. Surse ale conflictului Deşi există nenumărate conflicte, acestea au în mod surprinzator doar foarte puţine surse (origini). Cele mai multe conflicte sunt legate de următoarele 6 surse: 1.Nevoi fundamentale - sunt satisfăcute de acele lucruri de care avem nevoie ca să supravieţuim precum alimentele, aerul şi apa. 2.Valori diferite - există când oamenii împărtăşesc credinţe diferite. De exemplu, oameni aparţinând unor religii diferite pot avea valori diferite. 3.Percepţii diferite - apar când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru. De exemplu,doi oameni se pot certa pentru că nu se pot pune de acord ce fel de culoare are cămaşa cuiva. De fapt, se poate întâmpla ca ei să perceapă culoarea diferit. 4.Interese diferite - apar când oamenii au preocupări diferite. Doi elevi ar putea să se certe pentru că nu se pot hotărî dacă să meargă la o petrecere sau la un film. 5.Resurse limitate – se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri. Nu suntem toţi bogaţi în lume deoarece banii sunt o resursă limitată. 6.Nevoile psihologice – sunt satisfăcute când suntem mulţumiţi de noi înşine, când ne simţim iubiţi, respectaţi, acceptaţi.(D. Shapiro,2008, p.23) 8
  • 9. Sourses of conflict Although there are many sources of conflict conflicts, they have surprisingly only very few sources (roots). Most conflicts are related to the following six sources: 1. Basic needs - are satisfied with the things we need to survive such as food, air and water. 2.Valori different - there when people share their beliefs. For example, people belonging to different religions may have different values. 3. Different perceptions - occur when people see or think differently one thing. For example, two people may argue that they can not agree what color is the shirt to someone. In fact, it may happen that they perceive color differently. 4. Different interests - occur when people have different concerns. Two students may argue that you can not decide whether to go to a party or a movie. 5. Limited resources - refers to the limited amount are different things. We are not all rich people because money is a limited resource. 6. Psychological needs - are satisfied when we are satisfied with ourselves, when we feel loved, respected, accepted. (D. Shapiro, 2008, p.23) 9
  • 10. Fazele conflictului Oricare ar fi tipul de conflict, acesta nu poate dura la nesfârşit, la un moment dat apar factori sau condiţii, presiuni care conduc fie la escaladare, fie la soluţionarea lui. O mare importanţă o are intervenţia încă din faza de preconflict; cu cât semnele sau simptomele sub care se ascund viitoarele conflicte vor fi mai bine diagnosticate şi cunoscute, cu atât va creşte probabilitatea soluţionării acestora. Ca simptome sau faze ale conflictului sunt considerate următoarele: disconfortul, incidentele, neînţelegerile, tensiunea, criza. (H. Cornelius, Sh. Faire 1996, p.2) 1. Disconfortul. Este cea mai uşoară formă a conflictului. Individul are sentimentul neclar că ceva nu este în ordine şi apar sporadic emoţii şi gânduri legate de această situaţie. Disconfortul poate avea o acumulare în timp sau, dimpotrivă, se poate consuma pe loc. Nefiind întodeauna limpede pentru persoana care-l trăieşte, de obicei disconfortul nu este comunicat verbal. 2. Incidentul. Este un conflict neprevăzut dar, nu devastator. El poate consta într-un schimb scurt şi/sau acut de cuvinte, în gesturi sau fapte supărătoare. Ecoul este de scurtă durată, câteva minute/ zile. 3. Neînţelegerea.Este o discrepanţă între sensul transmis şi cel receptat. Comunicarea fiind neclară, ea duce la înţelegerea greşită sau confuză a motivelor şi faptelor. De regulă, fiecare îl vede pe celălalt răspunzător de alterarea comunicării. Ea poate lua forme ca: atribuirea unui alt sens pentru un cuvânt-cheie; deplasarea accentului pe un alt cuvânt sau grup de cuvinte; pierderea contextului semnificativ; „citirea printre rânduri”. 4. Tensiunea.Similară cu disconfortul, dar mult mai intensă. Are loc schimbarea (negativarea) atitudinii în mod constant şi fără echivoc, însoţită eventual de opinii fixe. Fiecare nouă împrejurare confirmă şi agravează această atitudine negativă. Percepţia reciprocă este alterată. Relaţia devine sursă de sres şi îngrijorare. 5. Criza. Este manifestarea cea mai evidentă a conflictului, are loc violenţa verbală sau fizică. Comportamentul scapă de sub controlul raţional. 10
  • 11. Conflict phases Whatever type of conflict, it can not last forever, at one time or circumstances occurring factors, pressures are leading to escalation or to resolve it. Much importance is the phase of preconflict intervention, the more signs or symptoms that are hiding in future conflicts will be better diagnosed and known, the likelihood increases their resolution. As the symptoms and stages of conflict are the following: discomfort, incidents, misunderstandings, tension, crisis. (H. Cornelius, Sh. Faire 1996, p.2) 1. Discomfort. It is the easiest form of conflict. Individual feels vaguely that something is wrong and appear sporadically emotions and thoughts about this. Discomfort may have a build time or, conversely, can be consumed on the spot. Not always clear to the person who lives it usually is not communicated verbally discomfort. 2. Incident. It is an unexpected conflict but not devastating. It may consist of a short exchange and / or acute words, gestures or actions disturbing. Echo is short, a few minutes / days. 3. Misunderstanding. Is a discrepancy between the meaning transmitted and received. Communication is unclear, it leads to misunderstanding or confusion of motives and deeds. Typically, each sees the other responsible for impaired communication. It may take forms such as: assigning a different meaning for a keyword, shifting focus to another word or group of words, loss of significant context, "reading between the lines". 4. Tension. Discomfort similar, but more intense. Change occurs (negativity) attitude consistently and unequivocally, possibly accompanied by fixed opinions. Each new circumstance confirms and aggravates this negative attitude. Mutual perception is altered. SRES and the relationship becomes a source of concern. 5. Crisis. Is the most obvious manifestation of the conflict, verbal or physical violence occurs. Behavior beyond its reasonable control. 11
  • 12. Tipuri de conflicte Tipologia conflictelor manifestate în şcoală: 1. Conflicte între elevi, au la bază, de regulă, competiţia neloială, dorinţa de afirmare cu orice preţ, invidia, antipatia reciprocă, nepotrivirile de caracter, lupta pentru dominarea grupului, comunicarea slabă, exprimarea nepotrivită a emoţiilor, absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor, utilizarea greşită a puterii de către cadrul didactic, etc. 2. Conflicte între profesori şi elevi, au la bază cauze multiple, între care se detaşează blocajele de comunicare, existenţa unor discrepanţe între sistemul de criterii utilizat de cadrele didactice în evaluare şi cel al elevilor, între normele şi valorile lor, relaţiile profesori-elevi de tip autoritar . 3. Conflicte între profesori şi părinţi, au drept principale cauze : comunicarea defectuoasă datorită neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe parcursul unui an şcolar sau părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele lor anterioare. 4. Conflicte între profesori sunt determinate, mai ales, de lupta pentru obţinerea unor avantaje (obţinerea gradaţiei sau salariului de merit, de exemplu), lupta pentru obţinerea unor funcţii de conducere ( şef de catedră sau de comisie metodică, membru în consiliul de administraţie, director adjunct, director, inspector ) sau pentru afirmare ( obţinerea de premii de către elevii lor care participă la diverse concursuri şcolare, etc). Nu lipsesc însă nici cauze cum sunt: existenţa unor convingeri şi opinii diferite, a unor valori diferite, deosebirile în plan temperamental şi cultural . Types of conflict Typology of conflicts manifested in school: 1. Conflicts between students, based, usually, unfair of affirmation at any cost, envy, mutual antipathy, discrepancies of character, fighting for dominance group, poor communication, inappropriate expression of emotion, lack of conflict resolution skills, misuse of power by the teacher, etc.. 2. Conflicts between teachers and students, based on multiple causes, including blockages of communication emerges, there are discrepancies between the system of criteria used in evaluating teachers and students, between norms and values, teacher-student relationship type authoritarian. 3. Conflicts between teachers and parents, have as main causes: poor communication or misunderstandings due to the small number of contacts during the school year and parents have prejudices based on their past experiences. 4. Conflicts between teachers are determined, above all, the struggle to obtain benefits (getting gradation or merit pay, for example), the struggle to obtain managerial positions (Head of Department or methodical commission, member of the Management Board, Director Deputy chief inspector) or affirmation (obtaining awards to their students participating in various school competitions, etc.). Not missing but no causes such as the existence of beliefs and views, of different values, differences in temperament and cultural plan. 12
  • 13. METODE DE PREVENIRE ŞI SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR 1. COMUNICAREA Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare. Cu cât comunicarea este mai bună şi mai completă, cu atât creearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică va fi mai probabilă iar conflictele vor fi mai uşor de rezolvat. Comunicarea este procesul de transmitere, receptare şi interpretarea a mesajelor între două sau mai multe persoane. Elementele de bază în orice act de comunicare sunt:emiţătorul(cel care transmite mesajul),receptorul( cel care primeşte mesajul), mesajul, canalul şi feed-back-ul. Rolurile de emiţător şi receptor nu numai că alternează, ci sunt şi simultan îndeplinite de fiecare participant la comunicare. Any conflict resolution involves better communication. The communication is better and more complete, the creation of a safe physical and mental and conflicts will likely be easier to solve. Communication is the process of transmitting, receiving and interpreting messages between two or more persons. Basic elements in any act of communication are: emitter (at the transmitter), receiver (who receives the message), message, channel and feed-back. Transmitter and receiver roles not only rotate, but are simultaneously performed on each participant communication. How to optimize communication. Modalităţi de optimizare ale comunicării. Pentru o bună receptare a mesajului, emiţătorul trebuie să aibă în vedere mai mulţi factori, precum: 13
  • 14. Scopul comunicării - Care este obiectivul final pe care vrem să-l atingem prin transmiterea mesajului? Ce rezultat aşteptăm? Construirea mesajului - Ce anume vrem să comunicăm? În cazul unor mesaje mai complexe este importantă ordinea şi coerenţa informaţiilor transmise. Cui comunicăm?- Cunoaşterea caracteristicilor de vârstă, de educaţie ale persoanei căreia îi adresăm mesajul, în vederea adaptării mesajului la acestea. Cum transmitem mesajul?- Prin ce modalitate alegem să transmitem mesajul –oral, scris, prin gesturi, mimică. Pentru a transmite un mesaj clar e importantă concordanţa dintre ceea ce spunem şi gesturile, mimica noastră. În cazul unei neconcordanţe mesajele nonverbale sunt considerate veridice. Când comunicăm?- Alegerea momentului potrivit pentru transmiterea mesajului implică evaluarea stării receptorului cât şi a emiţătorului. O comunicare eficientă nu poate avea loc atunci când participanţii sunt ocupaţi cu alte lucruri sau nu au dispoziţia potrivită pentru a accepta să comunice. În acest caz e mai indicată amânarea discuţiei. Unde comunicăm?- Cunoaşterea contextului în care vom comunica e importantă, pentru că prezenţa altor persoane, a unor factori din mediul înconjurător pot creşte sau scădea eficacitatea comunicării. Pentru a ne atinge scopurile este foarte importantă modalitatea de formulare a mesajelor. Astfel, este indicat să exprimăm în cererile noastre ceea ce ne dorim de la ceilalţi şi nu ceea ce nu ne dorim. De asemenea, întrebările pe care le adresăm trebuie să fie adaptate scopurilor urmărite. For proper reception of the message, the sender must consider several factors, including: • The purpose of communication - What is the ultimate goal we want to achieve by sending the message? What result expected? • Build Post - What we want to communicate? In case of more complex messages is important order and coherence information provided. • Who do we communicate? - Knowledge of characteristics of age, education of the person to whom the message address in order to bring the message to them. • How the message across? - By the way we choose to send message- oral, written, gestures, mimicry. To send a clear message is important consistency between what we say and gestures, our facial expressions. In case of any inconsistency nonverbal messages are considered reliable. • When we communicate? - Timing for the message involves assessment of receiver and transmitter. Effective communication can not occur when participants are busy with other things or not to accept the right to communicate. In this case it is more appropriate to postpone discussion. • Where do we communicate? - Knowing the context in which we communicate is important, because the presence of other people, some environmental factors may increase or decrease the effectiveness of communication. For our purposes it is very important how to formulate messages. Thus, it is advisable to express our applications what we want from others and not what we want. Also ask questions that need to be adapted to the aims pursued. Receptarea mesajului este la fel de importantă ca şi emiterea acestuia. Deşi poate să pară că joacă un rol relativ pasiv în comunicare, ea implică anumite acţiuni şi atitudini care îi condiţionează rezultatele. 1. Stabilirea unui contact vizual corespunzător cu interlocutorul Atunci când privim pe cel care ne vorbeşte, îi arătăm că suntem atenţi la ce ne spune. Contactul vizual trebuie adaptat ca durată în funcţie de reacţiile interlocutorului. Unele persoane au nevoie 14
  • 15. de contact vizual pe tot parcursul conversaţiei, altele însă, preferă un contact vizual redus fiind deranjate de privirile insistente. 2. Folosirea unui răspuns minimal care încurajează comunicarea Astfel de răspunsuri pot fi atât non-verbale cât şi verbale. Când zâmbim, dăm aprobator din cap, menţinem corpul uşor aplecat în faţă, folosim o gestică deschisă, interlocutorul se simte încurajat să vorbească. Acelaşi efect poate fi obţinut prin pronunţarea unor cuvinte scurte sau a unor inflexiuni verbale de tipul „Aha!”, „Şi”, „Da”, „Apoi?”,„Într-adevăr”, „Înţeleg”. Aceste răspunsuri nu trebuie să fie prea lungi şi nici interpretative, precum ”Ştiu, vrei să spui că…”, deoarece vor crea senzaţia că vrem să preluăm rolul de emiţător, sau că vrem să trecem mai repede peste subiectul respectiv. Răspunsurile minimale verbale sau non-verbale şi contactul vizual sunt foarte importante mai ales în faza de început a conversaţiei. 3. Concentrarea atenţiei pe ceea ce spune emiţătorul A asculta nu este acelaşi lucru cu a auzi. Ascultarea presupune concentrarea pe mesajul primit pentru a înţelege semnificaţia acestuia. Din acest punct de vedere este foarte important să ne focalizăm pe ceea ce vrea să spună celălalt, lăsând deoparte propriile preocupări sau probleme. De asemenea, informaţii semnificative sunt transmise de trăirile emoţionale ale interlocutorului. Recunoaşterea emoţiilor trăite de interlocutor şi manifestarea empatiei (înţelegerea stării emoţionale trăite de o persoană, ca şi cum ne-am afla în locul acesteia) faţă de acesta, facilitează comunicarea. 4. Evitarea interpretării mesajului şi judecării conţinutului sau a persoanei care l-a emis Fiecare dintre noi avem tendinţa de a trece ce auzim prin filtrele propriei gândiri şi astfel, să ajungem rapid la concluzii, uitând că percepţia noastră poate fi cu mult diferită de cea a celeilalte persoane. Când dorim să obţinem cât mai multe informaţii de la interlocutor, e preferabil să evităm interpretarea sau judecarea mesajului primit. 5. Adresarea întrebărilor Pentru a asigura interlocutorul că ne interesează ce spune, şi mai ales, pentru a verifica dacă am înţeles corect mesajul primit, este utilă adresarea unor întrebări. Întrebările pot fi închise sau deschise în funcţie de scopul propus. Atunci când urmărim aflarea mai multor detalii despre un subiect, întrebările deschise sunt mai potrivite, iar când e importantă exactitatea unei informaţii întrebările închise ne pot ajuta. 6. Evitarea sfaturilor O reacţie frecventă la un mesaj care exprimă o anumită dificultate, este aceea de a oferi o soluţie sau un sfat(ce am face noi în acea situaţie). Deşi intenţiile sunt pozitive, rezultatele nu vor fi întotdeauna la fel, pentru că, de multe ori interlocutorul are nevoie doar să fie ascultat şi înţeles. Oferindu-i soluţia îi transmitem implicit mesajul că este incapabil să o găsească singur, şi că, e mai important punctul nostru de vedere decât ce gândeşte şi ce simte celălalt. Din aceste motive e mai bine să evităm oferirea de sfaturi atunci când ele nu sunt cerute explicit. 7. Evitarea întreruperii interlocutorului Pentru a încuraja comunicarea şi a da posibilitatea interlocutorului să se exprime liber este indicat sa 15
  • 16. Reception of the message is as important as its issuance. Although it may appear to play a relatively passive role in communication, it involves certain actions and attitudes which condition results. 1. Establishing eye contact with the interviewer properly when we look at the talk, we show that we are careful what we say. Eye contact should be tailored in duration depending on the caller side. Some people need eye contact throughout the conversation, but others prefer a low visual contact being disturbed by persistent gaze. 2. Using a minimal response that encourages communication Such responses can be both nonverbal and verbal. When we smile, we nod your head, keep the body slightly bent forward, use an open gesture, listener is encouraged to speak. The same effect can be achieved by speaking words or short of verbal inflections like "Aha!", "And", "Yes", "Next", "Indeed", "understand". These responses should not be too long and not performing like "I know, you're saying that ..." because they create the feeling that we want to take over the role of the transmitter, or we want to go faster than the subject. Responses minimal verbal or non-verbal and eye contact are very important especially in the early stages of the conversation. 3. Focus on what the sender Listening is not the same as hearing. Listening requires concentration on the message received to understand its significance. From this point of view is very important to focus on what he meant another, leaving aside their concerns or problems. Also, significant information is transmitted emotions of the speaker. Speaker recognition and expression of emotions experienced by empathy (understanding the 16
  • 17. emotional state experienced by a person, as we find in its place) than it facilitates communication. 4. Avoid interpreting and judging message content or the person who issued each of us have a tendency to pass through the filters we hear their thoughts and thus reach conclusions quickly, forgetting that our perception may be significantly different from that of other people. When we want to get as much information from the caller, it is preferable to avoid interpretation or judgment received message. 5. To ensure interviewer asking questions that we are interested in what he says, and especially to check if I understand correctly received message is useful for asking questions. Questions can be open or closed depending on the purpose. When pursuing learning more details about a topic, open questions are better suited and accuracy of information is important when closed questions can help. 6. Avoid frequent advice A reaction to a message expressing some difficulty, is to provide a solution or advice (what would we do in that situation). Although the intentions are positive, the results will not always be so, because often the other person only needs to be heard and understood. Giving the solution implicitly send the message that it is unable to find one, and that's more important in our view than what they think and feel each other. For these reasons it is better to avoid giving advice when they are not explicitly required. 7. To avoid interruption listener encourage communication and to allow the listener to express themselves freely is advisable to Oferirea feed-back-lui Feed-back-ul, adică reacţia la mesajul primit, ajustează comunicarea. El poate să stimuleze comunicarea sau dimpotrivă. Sugestii privind oferirea de feed-back: Focalizarea feed-back-lui pe aspectele pozitive ale situaţiei. Oferirea unui feed-back constructiv, evidenţiind ce poate fi modificat, îmbunătăţit de interlocutor şi nu ce nu mai poate fi schimbat. Feed-back-ul trebuie să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament anume şi nu unul general. Formularea feed-back-lui în termeni descriptivi şi nu evaluativi sau critici. Feed-back-ul trebuie să vizeze comportamentul persoanei şi nu persoana în general. Oferirea feed-back-lui imediat şi nu după o perioadă de timp. Comunicarea eficientă solicită aşadar, realizarea unor eforturi atât din partea vorbitorului cât şi a ascultătorului. Atitudinile de cooperare, respect şi acceptare reciprocă sprijină atât procesul de comunicare cât şi dezvoltarea relaţiilor şi rezolvarea constructivă a conflictelor. Provide feedback to feed-back, ie the response to your email, adjusts communication. It can stimulate the communication or the contrary. Tips on giving feedback: • Focus feedback on the positive aspects of the situation. • Offering constructive feedback, highlighting what can be modified, improved and no party that can not be changed. • Feed-back must be specific and concrete, focused on specific behavior and not a general one. • Formulate feedback in terms of descriptive and not evaluative or critical. • Feed-back must target person's behavior and not the person in general. • Provide feedback to 17
  • 18. immediately and not after a while. Therefore require effective communication, making efforts from both the speaker and the listener. 2. MEDIEREA Medierea este un proces de comunicare şi negociere a unor persoane aflate în conflict care decurge sub coordonarea şi cu ajutorul unei alte persoane numită mediator care a fost instruită să ajute părţile la soluţionarea conflictului lor. (V.Rotaru, 2006, p. 7) În ultimul timp, medierea conflictelor în şcoală de către elevi, ca metodă de soluţionare a conflictelor a devenit din ce în ce mai folosită, datorită rezultatelor obţinute. Avantajele folosirii medierii de către elevi:  elevii, ca mediatori, sunt mai eficienţi în influenţarea colegilor spre rezolvarea paşnică a conflictelor,  reducerea frecvenţei şi intensităţii conflictelor între elevi,  reducerea necesităţii adulţilor de a mai interveni,  descreşterea numărului de pedepse/ sancţiuni aplicate de profesori,  îmbunătăţirea climatului din şcoală şi a calităţii relaţiilor între elevi,  mărirea stimei de sine la elevi şi  creşterea nivelului responsabilităţii. Etape în implementarea unui program de mediere a conflictelor în şcoli: 1. Alegerea unui coordonator al programului Pentru o desfăşurare reuşită a programului este nevoie ca el să fie supravegheat de un adult. Coordonatorul este responsabil de selectarea şi instruirea mediatorilor, de organizarea, implementarea şi monitorizarea programului.Coordonator poate deveni orice profesor (psiholog, diriginte, etc.) care doreşte şi crede că medierea este un program benefic pentru şcoală şi elevi. 2. Pregatirea introducerii programului Alcătuirea unui proiect al programului de mediere, care să cuprindă urmatoarele: scopul- ce avantaje oferă programul pentru elevi, profesori şi conducerea şcolii, obiectivele programului: concrete şi măsurabile, durata de formare pentru elevii mediatori (numărul activităţilor şi timpul alocat acestora), descrierea temelor abordate în cadrul sesiunii de formare, modalităţi de selectare a elevilor mediatori, resurse umane şi financiare, metode de evaluare. 3. Asigurarea funcţionării programului Selectarea elevilor: pentru ca medierea să fie acceptată şi utilizată de întreaga şcoală, mediatorii elevi trebuie să fie reprezentativi în diversitatea grupului de elevi. Modalităţi posibile de selecţie: • Toţi elevii interesaţi sunt implicaţi în program. • Organizarea de interviuri cu elevii interesaţi. Întrebările vor viza investigarea motivaţiei pentru participare, calităţile necesare pentru un bun mediator, dar şi observarea abilităţilor de comunicare, a modalităţilor de relaţionare cu colegii. • Nominalizarea de către elevi a doi colegi de clasă pe care îi consideră buni mediatori. Interviu ulterior cu aceştia. • Autonominalizarea şi interviul ulterior. 18
  • 19. În general, elevii aleşi ar trebui să posede calităţi şi talente care i-ar ajuta să devină buni mediatori. Aceasta ţine, în primul rînd, de abilitatea de comunicare, empatie, flexibilitatea şi deschiderea spre a învăţa ceva nou. Pregătirea elevilor selectaţi. Poate fi realizată de comun acord cu elevii fie pe parcursul mai multor întâlniri, o dată sau de două ori pe săptămână, fie într-un weekend mai multe ore pe zi. Formarea are în vedere cunoaşterea unor informaţii de bază despre comunicare, conflict şi mediere, cu accent pe partea aplicativă. Elevii vor fi antrenaţi în exersarea abilităţilor de mediere. Amenajarea unui spaţiu cu această destinaţie: biroul de mediator. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci se poate folosi orice spaţiu pretabil acestei activităţi (cabinetul de asistenţă psihopedagogică, camera vizitatorilor sau chiar în sala de clasă după terminarea cursurilor). Organizarea programului: după ce elevii au terminat programul de formare, ceilalţi elevi trebuie să ştie cum să-i găsească, să-i recunoască sau să-i apeleze. Mediatorii pot purta un ecuson, o insignă, eşarfă, etc, ceva care să-i deosebească de ceilalţi şi să-i poată face uşor de recunoscut. Dacă elevii mediatori văd un conflict, se pot apropia, spun că sunt mediatori şi îi întreabă pe cei aflaţi în conflict dacă vor să încerce medierea. De asemenea, profesorii, diriginţii pot să trimită elevii aflaţi în conflict, la mediatori. De obicei, elevii nu prea doresc ca mediator să le fie o persoană mai mică ca vîrstă. Pentru a evita asemenea probleme, atunci cînd este posibil, elevul care mediază trebuie să fie cel puţin cu un an mai mare decît părţile în conflict. De asemenea, se recomandă co-medierea, adică mediatorii să lucreze în echipe de câte doi. Acest lucru prezintă avantajul analizei mai obiective a ceea ce s-a întîmplat pe parcursul medierii, fiecare din ei putînd fi şi observator şi evaluator pentru celălalt. 4. Promovarea sistemului în şcoală Modalităţi de promovare: fluturaşi, articole pentru ziarul local sau revista şcolii, broşuri, pliante, prezentare video a medierii, activităţi la clase, insigne cu o siglă semnificativă, ecusoane, mesaje publicitare pe site-ul şcolii, etc 5. Monitorizarea şi evaluarea eficienţei programului. Pot avea loc întâlniri săptămânale între coordonatorul programului de mediere şi elevii mediatori. Aceste întâlniri au drept scop monitorizarea şi evaluarea eficienţei sistemului prin raportare la progresul şi problemele elevilor. Se pot analiza problemele pe care elevii mediatori le-au întâmpinat în medierea conflictelor, astfel încât să înveţe unii din experienţa altora. Se propun soluţii de îmbunătăţire a procesului de mediere. Evaluarea trebuie să se bazeze pe documente specifice: cereri de mediere, rapoarte, contracte, etc. Raportări periodice către conducerea şcolii privind rezultatele obţinute până în acel moment datorită implementării programului. Succesul unui astfel de program depinde foarte mult de susţinerea lui de către toate cadrele didactice din şcoală , precum şi de către conducerea şcolii. 2. MEDIATION Mediation is a process of communication and negotiation of conflicting persons arising under the supervision and with the help of another person appointed mediator who has been trained to assist parties to resolve their conflict. (V. Rotaru, 2006, p.7) Lately, conflict mediation in schools by students as a method of dispute resolution is becoming increasingly used because results. Advantages of mediation by students:  students as mediators, are more effective in influencing colleagues to peaceful resolution of conflicts,  reduce the frequency and intensity of conflicts 19
  • 20. between students  reduce the need for adults to stop intervening  decrease in the number of penalties / sanctions applied by teachers,  improve the school climate and the qua of relationships lity between students  increase self -esteem in pupils  increasing responsibility. Steps in implementing a conflict mediation program in schools: 1. Choosing a program coordinator for a successful deployment of the program requires that he be supervised by an adult. The coordinator is responsible for selecting and training mediators, organization, implementation and monitoring of the program. Coordinator can be any teacher (psychologist, teacher, etc.). Wishes and believes that mediation is a benefit for the school and students. 2. Training program introducing a composition project mediation program, including the following: purpose-what are the advantages of the program for students, teachers and school management, program goals: specific, measurable, time training for students mediators (number of activities and time for their s), description of topics covered in the training session, ways to select students mediators, human and financial resources, evaluation methods. 3. Ensure functioning Selection program students: that mediation is accepted and used by the whole school, students must be representative mediators in diverse group of students. Selection possible ways: • All students interested are involved in the program. • Organizing interviews with interested students. Questions will focus on motivation for participation investigate the qualities necessary for a good mediator, and observing communication skills, ways of relating with peers. • Nomination by students of two classmates they consider good mediators. Then interview them. • Autonominalizarea and subsequent interview. In general, students chosen should possess qualities and talents that would help them become good mediators. It held, first, the ability to communicate, empathy, flexibility and openness to learning something new. Preparing students select. Can be done in consultation with students either during several meetings once or twice a week or a weekend several hours. Training aims to know basic information about communication, conflict mediation, with emphasis on the practical. Students will be engaged in mediation skills practice. Arrange an area for this purpose: the office of mediator. If this is not possible, then you can use any suitable space for the work (office pedagogical support, visitor room or even in the classroom after classes). Organization program: Once students have completed the training program, other students need to know how to find them, to recognize or to appeal. Mediators can wear a badge, a badge, scarf, etc, something that would distinguish them from others and can be easily recognized. If students see a conflict mediators can be approached, say they are mediators and asks those in conflict if they try mediation. Also, teachers, class teachers can send students who are in conflict mediation. Usually, students do not want to be a mediator smaller person that age. To avoid such problems, when possible mediating student must be at least one year longer than the parties in conflict. It also recommends co-mediation, mediators that work in teams of two. This has the advantage of more objective analysis of what happened during the mediation, each of them being able to be an observer and evaluator other. 4. Promoting school system promotion methods: flyers, local newspaper or magazine articles school brochures, video of mediation, classroom activities, significant logo badges, name tags, advertising on school website, etc. 5. Monitoring and evaluation of program effectiveness. May be held weekly meetings between mediation program coordinator and students mediators. These meetings are aimed at monitoring and evaluating system efficiency in relation to pupils' progress and problems. It can analyze problems students have encountered mediators in conflict mediation, so to learn from each others experience. The proposed solutions improve the mediation process. Evaluation should be based on specific documents: request for mediation, reports, contracts, etc.. Periodic reports to the school on its achievements so far due to the implementation of the program. The success of such a program depends heavily on the support of all teachers in the school, 20
  • 21. 3. TEATRU FORUM Este o metodă de educaţie non-formală din sfera artei participative care materializează dramaturgic o situaţie de opresiune/conflict, urmărind în prima fază ca publicul să identifice situaţia în sine, precum şi rolul fiecărui personaj: opresor, opresat, aliat al unuia sau al celuilalt şi personaje neutre. Scopul final al piesei de teatru-forum este ca publicul sau spect-actorii să găsească soluţii pentru înlăturarea situaţiei deopresiune/ conflict prin schimbarea atitudinilor personajelor, fără însă a acţiona direct asupra personajului-opresor. Participanţii sau spect-actorii trăiesc experienţa urcând pe scenă, propunând soluţii sau observând un alt spect-actor făcând acest lucru; reflectează prin întrebările Jokerului la ceea ce s-a întâmplat; interpretează semnificaţia acţiunii la care a participat şi tind să facă transferul experienţei la realitatea de zi cu zi a vieţiilor lor. Ca metodă a fost fondată de Augusto Boal, director de teatru brazilian, preluată şi promovată în România de Asociaţia A.R.T. Fusion, o asociaţie tânără fondată în anul 2005, care consideră arta un instrument real de schimbare socială, susţinând că, un individ este o forţă a schimbării în comunitate, prin îmbunătaţirea propriei atitudini faţă de problemele sociale care îl înconjoară. Etape ale unei activităţi de teatru forum în şcoală: 1. Pregătirea piesei Coordonatorul care poate fi un profesor sau psihologul şcolii alege un grup de elevi voluntari, dispuşi să se implice într-un astfel de proiect. Aceştia sunt instruiţi în metoda teatrului forum printr-un training în care primesc informaţii despre metodele de educaţie nonformală, opresiune, teatru forum şi exersează abilităţi de joc şi improvizaţie. Ei identifică o problemă de opresiune sau conflict în şcoală sau le este semnalată de către coordonator sau alte persoane. Echipa de voluntari dezvoltă apoi un proiect în jurul acesteia. Pentru realizarea piesei au loc întâlniri în care se stabilesc prin improvizaţie personajele, scenariul, ţinându-se cont de cazuri reale specifice problemei în dezbatere. După mai multe repetiţii se ajunge la o formă agreată care redă clar şi concis problema aleasă. Piesa se joacă pentru un public ţintă, care s-a confruntat sau are potenţial să se confrunte cu o astfel de problemă. 2. Partea de teatru Desfăşurarea efectivă a unei piese de teatru-forum are trei etape principale: piesa,discuţiaşi forumul. În prima, situaţia de opresiune/conflict este prezentată în aproximativ 15 minute cu ajutorul personajelor şi a interacţiunilor dintre acestea. Personajele pieselor de teatru-forum sunt construite incomplet astfel încât publicul să se poată identifica cu acestea, mai mult, să simtă nevoia de a completa cu acţiunile proprii, prin înlocuirea respectivului personaj. 3. Partea de forum În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia prezentată, despre cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje şi despre poziţiaocupată de fiecare în piesă: opresor, opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre. Jokerul are rolul de a motiva şi stimula publicul să vină cu soluţii realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă atribuţie a sa este de a explica şi urmări respectarea regulilor teatrului-forum. În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe toate personajele, mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană conflictul nu va dispărea pur şi 21
  • 22. simplu şi îşi propune atunci ca aceasta să fie înlăturată prin schimbarea atitudinilor vizavi de opresor şi vizavi de problemă. Fiecare spect-actor poate să intervină pe parcursul piesei printr-o bătaie din palme. Actorii vor rămâne nemişcaţi pe scenă pentru ca persoana din public să vină în locul actorului din piesă. Toţi actorii sunt atenţi la schimbări şi improvizează ţinând cont de caracteristicile principale ale personajelor lor. Scopul urmărit este ca publicul să acţioneze asupra persoanjelor care nu au luat atitudine şicare pot schimba cursul acţiunii într-unul pozitiv, care pot ajuta opresatul să ia o decizie care să îl susţină şi să îl dezvolte pozitiv. Se intervine astfel în fiecare scenă, rând pe rând, înlocuindu-se personaje până când se ajunge la soluţia votată de către public ca fiind cea mai realistă şi utilă în situaţiaprezentată. După alegerea soluţiei au loc discuţii despre cum ar putea fi implementată aceasta în realitatea de zi cu zi – în comunitatea care se confruntă cu problema dezbatută. După finalizarea forumului, când s-au propus soluţii de către spectatori, s-au discutat şi acceptat soluţii şi s-a schimbat firul dramatic al piesei, urmează finalizarea şi concluzionarea piesei. Jokerul va provoca publicul să extragă învăţămintele piesei de Teatru Forum la care au asistat. 4. Evaluarea Se recomandă fie aplicarea unor chestionare spectatorilor după terminarea piesei fie luarea de interviuri şi înregistrarea răspunsurilor. ( după Ghidul Re-Creează ARTitudinea prin Teatru Forum, 2007) 3. Forum Theatre is a method of non-formal education in the field of participatory art that materializes a situation of oppression drama / conflict, following the first phase of the public to identify specific situation, as well as each character's role: oppressor, oppressed, an ally of one or and the other neutral characters. The ultimate goal of the play-forum is the audience or spect-actors to find solutions to eliminate oppressive situation / conflict by changing the attitudes of the characters, without acting directly on the character-oppressor. Spect-actors or participants experience the climbing scene, proposing solutions or spect-actor observing another doing so, reflects the joker questions about what happened; interpret the significance of the action attended and tend to transfer experience from everyday reality of their lives. As a method was founded by Augusto Boal, Brazilian theater director, picked up and promoted in Romania ART Fusion Association, an association founded in 2005 young who consider art a real tool for social change, arguing that an individual is a force change in the community by improving their attitudes toward social issues surrounding it. Stages of a forum theater activities in school: 1. Preparation Coordinator piece can be a teacher or school counselor students choose a group of volunteers willing to participate in such a project. They are trained in forum theater method through training they receive information about the methods of non-formal education, oppression, and practice forum theater games and improvisation skills. They identify a problem of oppression or conflict in school or they are reported by the coordinator or others. Volunteer team then develops a project around it. To achieve part meeting place where characters are established through improvisation, script, taking into account the specific issue under debate real cases. After several repetitions to reach the agreed form which gives clear and concise chosen problem. The song is played for a target audience that has experienced or has the potential to face this problem. 2. The actual deployment stage a play-forum has three main stages: play, discussion and forums. In the first, the situation of oppression / conflict is present in approximately 15 minutes with the characters and their interaction. Characters forum theater pieces are constructed incomplete so that the public can identify with them more, to feel the need to fill with actions, by replacing that character. 3. The Forum In a second step, the moderator song called Joker, facilitates discussion on the situation presented, about the causes of oppression, about the relationships between the characters and the position occupied by each 22
  • 23. piece: oppressor, oppressed, their allies, neutral characters. Joker is designed to motivate and encourage the public to come up with realistic solutions or improvements of the situation presented to them play on stage. Another task is to explain to you and follow the rules of theater-forum. As part of the forum play resumes and the audience becomes active. Is able to change all the characters, except oppressor: Forum Theatre assumed in everyday conflict will not just disappear and then sets it to be removed by changing attitudes towards the oppressor and opposite problem. Each spect-actor can occur during play by clapping. Actors remain motionless on stage for the audience to come in person instead of the actor in the play. All actors are aware of the changes and improvise taking into account the main features of their characters. The aim is for the public to act on persoanjelor who did not take the attitude that can change in a positive action that can help opresatul to take a decision to support and to develop positively. It comes into every scene, one by one, replacing the characters until the solution reaches voted by the public as being the most realistic and useful in the situation. After selecting the solution were discussions about how it might be implemented in everyday reality - the community facing issues discussed. After completing Forum, the solutions have been proposed by the spectators, were discussed and agreed solutions and dramatically changed the thread of the piece is completed and the conclusion of the play. Joker will cause the audience to draw lessons play Forum attended. 4. Assessment or the application of questionnaires is recommended audience after the play is taking interviews and record responses. (After Re-Creates Guide ARTitudinea by Theatre Forum, 2007) 4. TEATRUL EDUCAŢIONAL Teatrul educaţional este o metodă nonformală care presupune dramatizarea unor evenimente actuale, realiste şi reprezentative care se derulează atât în şcoală, cât şi în afara acesteia. Printre obiectivele de învăţare ale acestei metode se numară: - stimularea creativităţii tinerilor pentru elaborarea unui scenariu original, care să redea faţetele şcolii actuale, - dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare pentru distribuirea eficientă a rolurilor, - formarea abilităţilor de interpretare corectă a rolurilor din piesă. Etape în desfăşurarea unei teatru educaţional: 1. Stabilirea echipei( coordonator şi actori) care va lucra la piesă; 2. Stabilirea temei şi a titlului piesei; 3. Crearea scenariului şi distribuirea rolurilor; 4. Repetiţia; 5. Stabilirea locului şi zilelor pentru interpretare; 6. Mediatizarea piesei; 7. Interpretarea; 8. Evaluare. Metoda are impact direct asupra participanţilor, ca urmare a implicării responsabile şi active în derularea scenariului, a creşterii motivaţiei şi a dorinţei de a lucra în echipă, cât şi un impact indirect, observabil prin efectele determinate la nivelul comunităţii apropiate, prin stimularea prietenilor de a participa la activităţile nonformale, prin susţinerea de către colegii, prin dezbaterea temei interpretate în piesă, prin evaluarea scenariului şi a modului de interpretare a rolurilor. ( V. Dumitrescu, M. Covaci, 2009) 4. EDUCATIONAL THEATRE Theatre nonformal education is a method that involves the dramatization of actual events, realistic and representative menus both in school and beyond. Among the learning objectives of this method are: - Youth creativity to develop an original screenplay that 23
  • 24. would render facets current school - develop team spirit and cooperation for the effective distribution of roles - skills training for correct interpretation of the roles of piece. Stages in the development of educational theater: 1. Establish team (coordinator and actors) to work on part 2. Setting the theme and the title track 3. Creating script and casting 4. Repetition; 5. Determination of the place and day to interpretation; 6. Coverage part 7. Interpretation 8. Evaluation. The method has a direct impact on the participants, as a result of responsible and active involvement in the scenario, increasing motivation and desire to work in a team and an indirect impact observable effects caused by the close community, by encouraging friends to participate in non-formal activities, with support by colleagues, by discussing the theme song interpreted by evaluating scenario and how the interpretation of roles. (V. Dumitrescu, M. Covaci, 2009) 5. MENTORAT Mentoratul ca metodă de educaţie non-formală, presupune dezvoltarea unei relaţii între o persoană mai experimentată, care are mai multe cunoştinţe într-un anumit domeniu şi o persoană mai puţin experimentată, care vrea să acumuleze cunoştinţe în aria respectivă sau să-şi dezvolte anumite abilităţi. Deşi există diferite abordări şi ramuri ale mentoratului, există două principii stabile pe care se bazează: comunicarea şi dezvoltarea unei relaţii între mentor şi ucenic. Un mentor este o persoană care are experienţă relevantă într-un anumit domeniu, care poate şi vrea să împărtăşească din experienţa sa altor persoane, care au nevoie de cunoştinţele sale sau care au nevoie de ajutor pentru a acumula anumite abilităţi sau comportamente. E practic o persoană care îi ajută pe ceilalţi să se dezvolte şi să se descopere. Această metodă poate fi aplicată cu succes în şcoală, elevii din clasele mai mari să dezvolte relaţii de mentorat cu cei din clase mai mici, împărtăşindu-le astfel din experienţa lor de elevi, modalităţi de a face faţă diverselor probleme, strategii de a reacţiona în conflicte sau bullying. ( V. Dumitrescu, M. Covaci, A. Popescu, 2009) Mentoring Mentoring as a means of non-formal education involves developing a relationship between a more experienced person who has more knowledge in a particular area and a less experienced person who wants to gain knowledge in that area and to develop specific skills. Although there are different approaches and areas of mentoring, there are two principles that underpin stable: communication and develop a relationship between mentor and disciple. A mentor is a person who has relevant experience in a particular field, who can and wants to share the experience of others who need his knowledge and support they need to gain certain skills or behaviors. It's basically a person who helps others to develop and discover. This method can be applied successfully in school, higher grade students to develop mentoring relationships with those in the lower classes, thus sharing their experience with students, ways to deal with different problems, strategies to respond conflicts or bullying. (V. Dumitrescu, M. Covaci, A. Smith, 2009) 24